O declaratie a baptistilor de sud din Statele Unite in legatura cu mediul si clima

 frankpage.jpg

În data de 10 martie un grup de lideri proeminenţi al Convenţiei Baptiste de Sud (SBC), inclusiv Frank Page, Preşedintele acestei denominaţii, şi Timothy George, profesor la Samford University, in Birmingham, Al., au semnat un nou document cu privire la problemele mediului şi ale încălzirii globale, formulat de Iniţiativa Southern Baptist pentru Mediu şi Climă. Găsiţi acest document AICI.

Iată cum rezumă David Gushee, un important eticial baptist, principalele idei ale acestui text:

  • Credincioşii creştini sunt obligaţi să răspundă la chemările şi responsabilităţile morale presante ale vremii în care trăiesc.
  • Chestiunile legate de mediu şi de schimbările climatice sunt printre cele mai presante provocări morale în lumea de astăzi.
  • Poziţia actuală a SBC asupra acestor chestiuni a fost prea timidă şi precaută şi poate fi în detrimentul mărturiei morale a acestei denominaţii.
  • Creştinii trebuie să poarte grijă de creaţie, ca dimensiune a ascultării de voia lui Dumnezeu. Dacă nu facem asta, încălcăm voia lui Dumnezeu şi dăm o proastă mărturie în lume.
  • Deşi nu există unanimitate în comunitatea ştiinţifică cu privire la cauzele sau severitatea schimbărilor climatice, există o preocupare ştiinţifică suficient de largă şi intensă cu privire la această problemă pentru ca înţelepciunea şi responsabilitatea morală să ne impună a reacţiona imediat.
  • Creştinii trebuie să poarte grijă pentru creaţie şi pentru mediu din pricina iubirii pentru Dumnezeu, pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru aproapele nostru.
  • Acum este momentul ca fiinţele umane, la toate nivelurile comunităţii umane, să acţioneze, de la eforturile voluntare până la evaluarea foarte serioasă a opţiunilor de politici guvernamentale.

Mulţi dintre cei înţeleg problematica ecologică în toată complexitatea ei consideră că aceasta este o declaraţie destul de timidă. Ea marchează totuşi un pas clar înainte şi suntem de acord cu Gushee că ar trebui să fie întâmpinată cu apreciere şi încurajare.

Pentru evanghelicii din România, a căror dominantă pietistă îi face să aibă prea puţine preocupări pentru ecologie, aceste sugestii pot părea de-a dreptul revoluţionare. Mai mult, se pare că pentru mulţi dintre păstorii bisericilor evanghelice de la noi, prea puţini educaţi în seminariile lor teologice în chestiuni ştiinţifice sau în cele legate de teologia creaţiei, preocuparea pentru ecologie este una de-a dreptul suspectă de liberalism. Ca de obicei, cu cât este mai mare ignoranţa, cu atât mai mare este teama, căci, aşa cum spune Scriptura doar „adevărul ne face liberi”. Astfel, termenul „ecoteologie” a devenit între aceia din România care sunt obsedaţi de acurateţea dogmatică o adevărată sperietoare. Nu ne-am mira ca în curând să înceapă, în lipsă de alte spectacole eclesiale, o nouă vânătoare de vrăjitoare, de data aceasta de vrăjitoare… ecoteologice. Să pregătim rugurile?

După câte se pare, la fel de suspicios sună sugestiile de mai sus şi pentru aceia dintre baptiştii de sud care sunt animaţi de idealuri politice neoconservatoare, atât de la modă astăzi între evanghelicii americani. Aşa se face că unii dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai liniei dure a SBC, cei care au „preluat” conducerea denominaţiei de la moderaţi în anii 80, inclusiv Paige Patterson, unul dintre artizanii mişcării, să nu se află printre semnatarii noii declaraţii. Ba mai mult, unul dintre semnatari, Malcolm Yarnell, unul dintre subalternii lui Patterson, şi-a retras semnătură de pe document. Cunoscând, din experienţă, metodele acestora, suntem absolut siguri că nu presiunile şefului, ci doar propria conştiinţă l-a făcut pe Yarnell să se retragă. Sau ne înşelăm cumva?

Dată fiind această opoziţie, mai mult sau mai puţin făţişă, publicarea acestui document, alături de alte semne similare, pare să marcheze o schimbare de generaţie, şi, să sperăm, de mentalitate, în această puternică denominaţie creştină americană. Doamne-ajută!

Advertisement

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

14 thoughts on “O declaratie a baptistilor de sud din Statele Unite in legatura cu mediul si clima”

  1. Global Warming:
    Sunt multe informatii mai stiintifice decit fragmentul din articolul de mai jos (BBC). L-am ales pt ca BBC e in mare dragoste cu global warming… Singurul lucru pe care vreau sa-l subliniez este ca sigurantsa cu care oamenii, mai ales in Europa si mai putin in America, se conving unii pe altii de global warming tine mai degraba de psiho-sociologie, decit de “meteorologie”. Ca si crestini nu trebie sa ne batem joc de ingrijorarile oamenilor, dar nici sa uitam ca au fost subiecte la moda care s-au demodat… iar efortul economic imens pt combaterea GW cu rezultate discutabile va creea multa perturbate economica cu rezultate sigure in… declin economic.
    “The World Meteorological Organization’s secretary-general, Michel Jarraud (MJ), told the BBC it was likely that La Nina would continue into the summer.
    This would mean global temperatures have not risen since 1998, prompting some to question climate change theory.
    This year, the Pacific is in the grip of a powerful La Nina.
    It has contributed to torrential rains in Australia and to some of the coldest temperatures in memory in snow-bound parts of China.
    MJ told the BBC that the effect was likely to continue into the summer, depressing temperatures globally by a fraction of a degree.
    This would mean that temperatures have not risen globally since 1998 when El Nino warmed the world.
    A MINORITY (sublinierea mea) of scientists question whether this means global warming has peaked and argue the Earth has proved more resilient to greenhouse gases than predicted.

    Like

  2. Cautam un material despre ecoteologie si am dat peste acesta. Incerc sa fac cunoscut elevilor un mesaj de ecologie crestina si e tare bine sa le arat ceea ce altii fac cu multa seriozitate. Macar in acest sens ar trebui mai multa “unire” intre crestini, dar nu numai.
    Multumiri.

    Like

  3. Atitudinea sfidatoare, daca nu-i insotita si de ironie, parca nu e la locul ei! Iata, Al Gore, aceasta minte luminata si extrem de competenta, devine, pentru unii, un radical de stanga si un om care nu stie ce spune! Care-i problema cu “radical de stanga”? Vreun pacat de moarte? Nu trebuie sa-l puna in fata altii pe Al Gore, prin pregatirea lui academica acest fapt se realizeaza automat.

    Like

  4. “Banuiesc ca intelegi ca incalzirea globala nu are de-a face cu cit de frig v-a fost voua in America. E vorba de planeta, fratioare, nu de o amarita de tara, fie ea si cea mai bogata tara a lumii”.

    Ei dom’le asta chiar ma socheaza. Chiar? Si eu care credeam ca noua mea jacheta cu pene de gisca e semn clar ca ghetarii sunt pe cale de refacere. Incalzire globala nu se refera la Statele Unite?
    Acu’ n-oi fi eu teolog renumit dar nu trebuie trasa concluzia ca daca sunt anti-Gore sunt si mai slab la minte ;).

    Dadeam si eu un exemplu ca sa nu dau mai multe. Puteam sa mai spun ca global aul trecut temperatura scazuse mai mult de un grad iar unul dintre cele mai “ingrijoratoare” semne ale incalzirii globale era gradul cu care temperatura crescuse in ultimii 100 de ani.

    Oricum iar mergem in cercuri, desi nu dovada incalzirii globale era subiectul ci rolul crestinului in ecologie indiferent daca incalzirea este reala sau nu. Ma implicasem in discutie pentru ca mi se paruse ca cineva spunea mai sus ca SBC si americanii cumva sunt principala cauza a incalzirii.

    “Dincolo insa de aceste dispute, chiar nu va deranjeaza faptul ca, evanghelici fiind, ne intereseaza prea putin, sau deloc, grija pentru minunata creatie a Domnului?”

    NU cred ca exista o tara cu mai multe rezervatii naturale si mai multa grija pentru mediu decit Statele Unite si toate sunt legi propuse si implementate de evanghelici. Si prin asta nu spun ca nu exista si companii care polueaza si sunt protejate de guvern. Ma uit doar la balanta.

    Like

  5. “Deşi nu există unanimitate în comunitatea ştiinţifică cu privire la cauzele sau severitatea schimbărilor climatice, există o preocupare ştiinţifică suficient de largă şi intensă cu privire la această problemă pentru ca înţelepciunea şi responsabilitatea morală să ne impună a reacţiona imediat.”.. Aceasta propozitie mi se pare foarte decenta si as subscrie la ea. Ridicola (si indoielnic stiintifica) este siguranta cu care majoritatea oamenilor “educati” de presa, politicieni, grupuri de “lobby” au o siguranta religioasa cu privire la emisia de carbon ca fiind cauza tuturor: caderilor masive de zapada din America de Sud-2007, secetei pronuntate din sudul US-2007, temperaturilor extrem e ridicate sau extrem de scazute din diferite parti ale lumii. In situatia in care modelele de simulare climatologica sunt relativ noi si cu rezultate contradictorii, siguranta populara (indusa si de filme ca al lui Al Gore) risca sa se transforme in psihoza sociala fara o baza stiintifica. Biserica ar trebui sa se distanteze de astfel de excese… La urma urmei, daca Dumnezeu a zis ca atit cit va exista Paminul nu va inceta sa fie iarna si vara, etc, de ce ne-am teme ca se vor topi calotele polare si ne vor inneca pe toti intr-un nou potop? Dumnezeu inca mai domneste!!!!…Unul din cei mai rai ani a fost 2005 cind a fost tsunami, cutremure inclusiv de 9 pe richter, uragane nemaintilnite in US (New Orleans), etc… si totusi nu a venit sfirsitul…. Au existat perioade aproape glaciare si in Evul Mediu… si tot n-a venit sfirsitul…
    __________

    Problema nu este aceea a venirii sfirsitului. Crestinii nu au se teme de asta. Este vorba de atitudinea noastra fata de creatie, tratata de cei mai multi protestanti ca pe o resursa de exploatat, fara limite si restrictii, si, mai ale, fara preocupari pentru consecinte.
    Danut

    Like

  6. Prometheusz, ma faci sa rid!!! A lua ideile lui Al Gore de bune si a acuza pe altii ca sunt ingusti e o ironie perfecta. Buna, foarte buna! Il iei pe cel mai nepregatit “spokesman” al celor radicali de stinga, un om care ma indoiesc ca intelege pe deplin stinta de care vorbeste si care e motivat politic sa faca orice sa-si invieze cariera si-l pui in fata ca exemplu! Asta dupa cea mai rece iarna din istoria recenta a pamintului.
    _____________

    Daniel, inteleg ca nu-ti place Gore, probabil pentru ca e liberal. E dreptul tau.
    Sper totusi ca povestea cu iarna grea e o gluma. Banuiesc ca intelegi ca incalzirea globala nu are de-a face cu cit de frig v-a fost voua in America. E vorba de planeta, fratioare, nu de o amarita de tara, fie ea si cea mai bogata tara a lumii. A propos, voi tot mai credeti in americocentrist? Bucurati-va de el cit mai puteti, ca vin chinezii. I-am vazut curind la ei acasa. Sunt aproape gata 😦
    Danut

    Like

  7. Dar de ce sa va impotriviti ideilor lui Al Gore? Este un om extrem de competent, bine pregatit. Doar pentru ca spune un “adevar incomod” pentru unii? Sau exista unii care se opun la orice vine dintr-o anumita “directie”? (teologie, politica, cultura, etc)

    Like

  8. Frate Manastireanu, locuind si eu in Statele Unite agreez si il inteleg pe Doru Radu. Problema nu este ca crestinii nu se implica in mentinerea mediului inconjurator ca si cum crestinismul si ecologia sunt “mutually exclusive”. Dar mai ales aici, treaba asta a devenit o isterie si noi, ca popor, o sa devenim sclavii unui sistem opresiv care sustine sus si tare ca noi suntem singurii vinovati (nu ma refer la crestini ci la oameni in general) pentru ca ursii polari nu mai au destula gheata. Noi nu ne impotrivim mentinerii mediului inconjurator ci ne impotrivim ideilor de genul Al Gore (care e vinovat de un “carbon footprint” enorm) care tend sa devina opresive pentru business si pentru omul de rind.
    __________________

    Nu contest nicicum isteria. O vad insa de ambele parti. Insa nu toti ecologistii sunt isterici. Iar unii dintre ei sunt crestini dintre cei mai seriosi, chiar daca, foarte probabil, nu fac parte din asa-numita Christian Right. Sper ca macar cu asta esti de acord.
    In ce priveste opresiunea, haide sa fim serios, mai ales cind este vorba de multinationale. Nu cred ca au ele nevoie sa le plingi tu de mila.
    Cit despre oamenii de rind, ma indoiesc de faptul ca americanul evanghelic sau, isi pierde somnul din pricina celor cu adevarat saraci, din lumea a treia, care sunt adevaratele victime atit ale incalzirii globale, cit si ale multinationalelor ‘oprimate’.

    Danut

    Like

  9. Ceea ce spuneti aici nu face decit sa ofere o serie de argumente solide pentru care ecologia nu trebuie lasata exclusiv in miinile intelectualilor ispititi de neopaginism. Crestinii, care au in Evanghelie un sistem de valori in baza caruia pot judeca lumea, au datoria de a se implica in mod activ si rational, fara false vinovatii, dar si fara naivitate, in transformarea lumii in care ne-a fost menit sa traim pentru gloria lui Dumnezeu.

    Like

  10. Domnule Manastireanu:
    Nu, nu vind scenarii complotiste (desi comploturi pt conducerea lumii exista destule-cit succes au, e alta chestie)… cred ca mai degraba vinovata e natura umana decazuta. Nu putem fi insa naivi sa nu vedem cum anumite domenii ale stiintei sunt prea usor politizate; apoi isteria ecologistilor duce la bizarerii de genul ca se gasesc sute de milioane USD pt salvarea maimutelor, si (prea) putini bani pt copiii strazilor…mai anul trecut, milioane de oameni erau sa ramina fara apa (Atlanta) continuindu-se insa neabatut planul de salvare a molustelor din Alabama. Milioane USD pt salvarea dracoveniilor (asa zisele humane society) si alte lucruri verus indiferenta financiara fata de tragedii umane ce curprind tsari/regiuni intregi arata o lume care si-a pierdut binisor busola… Ca evanghelic as putea invata de la ei ca sa am preocupare macar atit de mare pt mintuirea oamenilor cit au ei pt viata animalelor! Din pacate, destui teologi sunt mai ingrijorati de salvarea planetei decit de mintuirea (salvarea) oamenilor. Ca si crestin american, mi-e rusine de cita risipa se face aici. Ministrul agriculturii spunea ca cu cita mincare se arunca aici, s-ar putea elimina foametea din lume. Preocuparea noastra ar putea incepe mai aproape insa. Bisericile sunt in general cele mai neeficiente cladiri din lume (in privinta folosintei): investitii mari pt o ora de inchinare / saptamina…La Craciun, pt a “sublinia” umilinta Celui Nascut in iesle se cheltuiesc 100.000USD/biserica mare pe decoratii. ..Cit priveste problema in discutie, cred ca crestinii ar trebui sa se mentina la o decenta distanta de extravaganta celor care calatoresc cu avioane particulare ca sa “predice” economisirea de catre noi ceilalti a citorva litri de benzina… Da, ar trebui sa fim pt pastrarea acestei minunate creatii a lui Dumnezeu, dar NU urmind in mod naiv politicile dezumanizante! Va doresc o duminica cu soare, bucurii si prezenta Domnului (la noi sunt Floriile).

    Like

  11. Lumea stiintei nu este nicidecum o lume a fecioarelor. Sumele uriase care se invirt in aceasta lume, mult mai mari chiar decit cele din sport, duc, fara indoiala, la tot felul de deformari.
    Sper totusi ca nu vreti sa ne vindeti aici scenarii complotiste despre societati secrete care conduc lumea si nu ne permit sa cunoastem adevarul.
    Exista astazi in lume institutii neutre care discuta aceasta chestiune si se formeaza un consens tot mai larg cu privire la realitatea incalzirii globale. Desigur, cei vor sa-si conduca mai departe SUV-urile fara probleme de constiinta, vor gasi mereu scuze. Ca sa nu mai vorbim despre cei, e drept, putini la numar, care vorbesc de ‘grabirea venirii Domnului’ prin agravarea crizei ecologice a lumii in care traim. Locul lor este mai degraba la ospiciu, sau la puscarie.
    Dincolo insa de aceste dispute, chiar nu va deranjeaza faptul ca, evanghelici fiind, ne intereseaza prea putin, sau deloc, grija pentru minunata creatie a Domnului? Iar daca va deranjeaza aceasta lipsa de responsabilitate, nu credeti ca ar trebui sa facem fiecare cite ceva pentru a schimba ceea ce se poate schimba, conform cu calauzirea si incredintarea pe care am primit-o de la Dumnezeu sau care ne-a fost formata de biserica in care ne inchinam?
    Va invit deci sa ne concentram pe ceea ce avem comun, continuind sa discutam la modul cel mai serios ceea ce ne desparte.

    Danut

    Like

  12. Pt ca vin din tsara unde se trateaza cu ignoranta problema, chiar credeti ca plingerile savantilor sceptici la incalzirea climei ca nu sunt publicati nu spun ceva despre “ignoranta celorlalti”?
    ASa cum sunt convins ca marile companii petroliere pun bani in savantii sceptici, tot asa sunt convins ca preferintele politicienilor (teama de a pierde voturi) si inclinatia presei in general spre “catastrofic” influentseaza opinia unor cercetatori din celalat spectru. Pt ca am crescut in comunism si am vazut cum stiinta este subordonata politicului, am crezut ca in libertate ea (stiinta) este obiectiva… din pacate sunt putini savanti care ar merge “pe rug” pt ceea ce cred. Sunt economist deci nu ma pronunt cu privire la cine are dreptate in chestia cu clima, va intreb insa, prometeu, sunteti sigur ca macar in proportie 60% e dovedita chestia asta? Graba cu care “savantii” de la Cannes au premiat filmul lui AL Gore mi-au intarit convingerile stiintifice. Sunt destul de batrin ca sa va spun ca in anii ’70 se sustinea sus si tare -de catre savanti-ca din cauza poluarii clima se raceste!!! Acum se incalzeste, din motive asemanatoare. Pina si statisticile cu privire la temperatura medie in lume sunt manipulate (deh, acum avem calculatoare nu mai e ca pe vremea raposatului cind se mintea vulgar) … Ca si crestin, cred ca trebuie sa “respectam’ creatia lui Dumnezeu, dar n-am uitat promisiunea lui Dumnezeu de dupa potop…Si pe deasupra, in tsara ingnorantilor, a fost o iarna de-am dus dorul incalzirii globale…

    Like

  13. Iata o problema care nu mai poate fi evitata, desi e inca luata in deradere in spatiul teologic (evanghelic) din Romania. Adevarul e ca putini preoti/pastori, profesori de teologie ar putea emite pareri competente in acest sens. Ramane, domnule Manastireanu, sa ne multumim doar cu niste comunicate venite dinspre o tara care trateaza problema incalzirii globale cu ignoranta?
    _______________

    Nu cred ca ne putem si nici n-ar trebui sa ne multumim cu asta, dar, vorba optimistului, ‘ceva este mai mult decit nimic’. Tot e bine sa incepem de undeva. Si sa nu-i speriem prea tare, ca sunt cam sfiosi, dragutii de ei 🙂

    Danut

    Like

  14. se pare ca documentul despre care pomeniti, nu este totusi o pozitie oficiala recenta a Southern Baptist, ci lucrarea unui student.
    ceva detalii se gasesc la linkul urmator:
    http://www.bpnews.net/bpnews.asp?id=27582&ref=BPNews-RSSFeed0312
    _____________

    Nici nu am afirmat ca ar fi vorba de o pozitie oficiala a SBC. Semnaturile importante pe care le poarta nu pot minimaliza insa aceasta initiativa ca pe o simpla ‘lucrarea a unui student’.
    Desigur, in SBC exista o pozitie oficiala mai veche, pe care semnatarii acestei noi pozitii n-o contesta, ci afirma ca o duc mai departe si construiesc pe ea.
    Faptul ca exista dezbateri pe aceasta tema in SBC, unde dezbaterile au fost descurajate atita vreme, este, cred eu, semn pozitiv, care trebuie apreciat ca atare.

    Danut

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: