Despre patologia religioasa a societatii romanesti postcomuniste I

Dintotdeauna religiosul a fost parte integranta a celor mai definitorii preocupări umane. In afara omului, nici o altă fiinţă de sub soare nu se roagă, nu participă la ritualuri cu sens metafizic şi nu-şi îngroapă morţii. Indiferent dacă este vorba de animismul societăţilor primitive sau de sofisticarea teologică a religiilor ce domină acest sfârşit de mileniu, religiosul se manifestă în viaţa omului modern sub cele mai variate şi mai neaşteptate forme.

Înainte de ga aborda problema propusă pentru prezentul articol, dorim să subliniem actualitatea şi necesitatea unei dezbateri pe tema locului pe care trebuie să-l ocupe sacrul în general şi Biserica în particular în societatea românească contemporană. Motivul principal îl constituie faptul că religiosul s-a manifestat în România, începând chiar cu primele clipe ale Revoluţiei din Decembrie, cu o forţă pe care puţini ar mai fi crezut-o posibilă, după cei aproape cincizeci de ani de ateizare forţată.

Alături de amploarea formidabilă a fenomenului, sîntem constrînşi însă a sublinia şi patologia are l-a însoţit si continuă încă s-o facă. Rîndurile care urmează sînt consacrate unei succinte analize a acesteia: Mai precis, ne vom apleca asupra a trei dintre principalele ei forme de manifestare: ignoranţa, făţărnicia şi violenţa.

Ignoranţa – dimensiunea intelectuală a patologiei religioase româneşti

Primul aspect pe care îl îmbracă în prezent patologia religioasă românească este de natură intelectuală. El constă în ignoranţa manifestă care însoţeşte adeseori religiozitatea funciară a românilor. Lucrul acesta este uşor de înţeles dacă luăm în considerare absenţa vinovată a catehizării în cele mai multe biserici din ţara noastră, cu deosebire în cele ortodoxe. Din acest punct de vedere, în perioada comunistă, prestaţia catolicilor şi a protestanţilor de diverse confesiuni a fost net superioară celei ortodoxe. Cu toate acestea, chiar şi în aceste comunităţi suntem martori ai unei scăderi constante a cunoaşterii Scripturii şi a conţinutului dogmatic de bază al confesiunilor respective.

Un corolar al patologiei intelectuale a fenomenului religios actual, îl constituie înclinaţia românilor înspre sincretismul religios. Observăm adesea la unii dintre concetăţenii noştri o confuzie religioasă profundă. Pentru cîţi dintre noi oare este clar că reîncarnarea şi creştinismul sînt sisteme teologice incompatibile? Ca să nu mai vorbim de apropierea, adesea voită, care se face între yoga şi isihasm. Arsenalul de argumente folosite în susţinerea acestei aberaţii teologice de către oameni ca Vasile Andru sau de ” fenomenalul” Bivolaru este demn de o cauză mai bună. (După opinia mea, între cele două pitoreşti personaje deosebirea este doar una de nuanţă.)

Daca este să ne limităm la cel dintâi, mă întreb uneori cum a putut sta Părintele Galeriu (pentru care am altfel o mare simpatie), Dumnezeu să-l ierte, la aceeaşi cu masă cu Vasile Andru în atîtea întruniri publice. Desigur, aceasta nu este nici pe departe singura ambiguitate a mediatizatului nostru cleric. Există însă lucruri care sînt simple slăbiciuni, inerente oricărei fiinţe umane şi lucruri care sînt prea de tot. Pot înţelege faptul că din motive de conştiinţă sau de lege canonică (îndoielnice, după mine) sfinţia sa a avut o contribuţie majoră la readucerea pe scaunul patriarhal a fostului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. A-i face însă pe tineri să creadă, chiar şi în mod neintenţionat, că profunzimile gîndirii creştine pot fi alăturate, oricît de puţin, elucubraţiilor transcendentale emise de domnul Andru, consider că este o crimă de neiertat. Acestea din urmă au, după mine, un singur corespondent în spaţiul pseudo-spiritualismului românesc, şi anume, perversele obsesii mistico-sexuale care bântuie, din când în când, mintea lui Gelu Voican Voiculescu (în ce priveşte iertarea acestuia de către Cel de sus, am mari îndoieli. aşa încât îi las pe alţii să se roage pentru asta).

Notă: O versiune anterioară a acestui text a fost publicată în revista Xenopoliana, VII, 3-4, 1999, 111-116, a Institutului de Istorie “A. D. Xenopol” din Iaşi.

Advertisements

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

4 thoughts on “Despre patologia religioasa a societatii romanesti postcomuniste I”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s