Julieta, de Andras Visky – un dialog despre iubire

andras_visky.jpg

În seara zilei de 18 februarie a avut loc la Sala studio „Teofil Vâlcu” a Teatrului Naţional din Iaşi premiera ieşeană a piesei amicului Andras Visky intutulată Julieta, un dialog despre iubire, regizată de Ioana Petcu şi jucată de tânăra actriţă Ioana Lefter. Piesa a fost pusă în scenă până acum, cu un deosebit succes, în România, Ungaria şi Statele Unite.

Singurul personaj al piesei, Julieta, este de fapt mama autorului, Iulia, o femeie extraordinară, care reflectează, din perspectiva credinţe creştine, asumată plenar dar fără emfază, pe parcursul celor patruzeci şi cinci de minute, cât durează piesa, la destinul extraordinar care a fost rezervat familiei ei de către Dumnezeu.

Soţul ei, pastorul Visky a fost condamnat la ani grei de temniţă, sub acuzaţia de de uneltire împotriva statului comunist şi de iredentism (cum se putea altfel, că doar era maghiar, şi, aşa ştiau securiştii, toţi maghiarii sunt iredentişti). După aceasta, Iulia, împreună cu cei şapte copii ai lor, au fost exilaţi într-un lagăr de muncă din Bărăgan, pe malul Dunării, unde au locuit în condiţii mai mult decât mizere, timp de şapte ani, până la ieşirea pastorului din închisoare. Singurul ajutor uman, alături de providenţa miraculoasă a Domnului, a venit de la tanti Marika, un fel de călugăriţă reformată, care a slujit toată viaţa, cu cea mai adâncă dedicare creştină această familie.

Deoarece n-am putut vedea piesa, la data premierei aflându-mă în Asia şi nu mă pot pronunţa cu privire la această montare (textul piesei este accesibil pa portalul cultural Liternet), voi încerca să vă povestesc câte ceva despre autor şi despre familia lui.

Andras este fiul cel mai tânăr al părintelui Ferenc Visky, pastor reformat din Ardeal şi lider al mişcării pietiste Betania, prieten intim şi coleg de puşcărie comunistă cu Richard Wurmbrand. Feri bacsi, cum îi spuneau cei apropiaţi, a trecut nu demult la cele veşnice, la câtva timp după plecarea dintre noi a iubitei lui soţii. Am avut şansa de a-l cunoaşte personal pe acest mare om al lui Dumnezeu, care mi-a fost mentor în perioada studenţiei (de unde am tras tot felul de ponoase de la „băieţii cu ochi albaştri”, aşa cum se poate vedea din documentele aflate în dosarul meu).

I-am cunoscut, de asemenea, şi m-am împrietenit cu copiii lui Feri bacsi. Lidia şi Maria Magdalena (Hugi) erau studente la Iaşi şi prin el am cunoscut această familie. Cei doi fii mai mici, Peter – acum pastor reformat în Cluj şi Andras – poet, dramaturg, profesor de teatrologie, editor şi multe altele, mi-au fost cei mai apropiaţi şi am păstrat relaţiile de-a lungul anilor, fiind implicaţi uneori în diverse acţiuni comune.

Andras, care s-a format mai întâi ca inginer (toţi trebuia să măncăm o pâine în vremea aceea, şi din artă nu puteau trăi decât cei care cântau ode regimului) este un om teribil de talentat. S-a afirmat mai întâi ca poet şi a publicat mai multe volume de poezie, unele dintre ele premiate. Este un prieten apropiat al acriitorului maghiar Peter Eszterhazy, recent laureat Nobel, împreună cu care participă adeseori la evenimente culturale în capitala Ungariei. A publicat, de asemenea, proză şi teatru, cronici teatrale şi literatură pentru copii. Este redactor-şef al Editurii Koinonia din Cluj, care a publicat traduceri în limba maghiară din Andrei Pleşu, Andrei Scrima şi Nicolae Steinhardt. A fost director artistic al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj şi a predat teatrologie în România şi Ungaria. Lucrarea lui de doctorat, aflată la interferenţa teatrologiei cu teologia, se ocupă, între altele de dimensiunea dramatică a liturghiei.

Advertisements

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

6 thoughts on “Julieta, de Andras Visky – un dialog despre iubire”

  1. Am văzut piesa în urmă cu mai mulţi ani la Cluj. Cred că era prima montare în România. Julietta (Julia Viski, de fapt) interpretată de Vava Ştefănescu, iar regia Mihai Mănuţiu. Din păcate, regizorul nu a înţeles deloc mesajul piesei… Sau poate n-a ţinut neapărat să-l înţeleagă.

    Like

  2. n-am un raspuns.caut unul.Cine ma poate ajuta sa gasesc cartea” tu vii in ajutor orfanului” de Iulia Visky sau o adresa a fiului acesteia ? AM VAZUT ca multi vorbiti de Iulia Visky, poate ma ajuta cineva sa iau legatura cu ea sau cu cineva care stie de ea?

    MULTUMESC

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s