Derutele deconspirarii – pamflet stresat de sezon

Am revenit astăzi în ţară după două săptămâni de călătorie în Asia (dacă voi avea vreme, sper să vă povestesc câte ceva despre Thailanda şi China). Dat fiind că în ultima săptămână n-am avut acces la bloguri (ce să-i faci? cenzura comunistă, bat-o vina!) n-am realizat revărsarea de „adrenalină” de pe boguri, cum eufemistic o numea cineva, din jurul articolului scris de Radu Gheorghiţă pe Agora Christi.

În lume s-au petrecut între timp lucruri dintre cele mai importante: au fost alegeri în Pakistan şi Armenia, provinciei Kosova şi-a declarat independenţa, iar Fidel Castro a renunţat la conducerea Cubei, ca să nu mai vorbim de fascinanta competiţie între Barak Obama şi Hillary Clinton pentru alegerile americane.

Pe evanghelicii români, sau cel puţin pe bloguitorii dintre ei, se pare însă că aceste evenimente îi lasă absolut rece. Deconspirarea pare să fie un subiect mult mai „sexy”. Este atât de „fierbinte”, încât îi face să uite nu numai de buna cuviinţă, ci şi de cele mai elementare principii ale Scripturii care ar trebui să inspire relaţiile dintre noi.

Nu intenţionez să analizez aici textul lui Radu, faţă de care am şi eu de formulat o serie de critici, alături de aprecierile mele. O voi face în curând, sper, într-un text separat pe Agora Christi. De asemenea, daca eu aş fi făcut moderarea, probabil că aş fi lăsat să treacă mai multe comentarii decât a făcut Adi. Acestea sunt însă regulile lucrului în echipă şi eu sunt gata să mă supun lor. În cele ce urmează voi încerca mai degrabă să va împărtăşesc ce am simţit navigând astăzi prin textele şi comentariile de pe câteva bloguri.

Observ mai întâi apariţia unei noi „secte” pe plaiurile mioritice. Este vorba de secta „pătrăţoşilor”, care este gata să-şi apere guru-ul cu orice preţ, inclusiv cel al mojiciilor, al calomniei şi al ridiculizării celor care îndrăznesc a nu fi de acord cu ei. L-am avertizat pe Marius de mai multă vreme cu privire la pericolul acestui fenomen, dar se pare că orgoliul lui este măgulit de grupul de adulatori care îl înconjoară, aşa încât nu numai că îi tolerează, dar îi şi aţâţă uneori, fie asupra unor subiecte, fie asupra unor oponenţi. Cu toată modestia trebuie să vă spun cp lucrul acesta nu l-a învăţat de la mine, ci, probabil, de la mentorul lui actual. De data aceasta gazda bătăilor a fost Alin Cristea. Este drept să şi el are un talent inimitabil de a intra in gura (pătrată) a lupului.

Mă bucur că Radu a răspuns, cu fermitate, dar şi cu eleganţa care îl caracterizează, enormităţii potrivit căreia alegorizarea ar fi o „plagă” şi o „ruşine” pentru Biserică. Fraţilor, oare numai Mangaloy mai citeşte teologie în ţara asta?

Şi, fiindcă veni vorba de domnul Sebastian Mihăilă, am rămas interzis când am citit îndemnul la linşaj mediatic lansat în mod repetat de Marius, şi de alţii, la adresa lui, ca si a blogului Agora Christi, pentru simplul motiv că a acceptat un ping back de la el (!!!), aşa cum a făcut-o şi cu cele de la Marius şi nu s-a conformat ultimatumului pătrăţos de a şterge acel text de pe blog. Motivul ar fi, zice-se, în primul rând limbajul „colorat” al celui dintâi (lasă, că nici Marius, sau eu, dacă veni vorba de asta, nu suntem uşă de biserică în acest sens, ca să nu mai vorbim de bălăcărelile de care sunt pline comentariile pătrăţoşilor, pe care Marius le găzduieşte cu părintească gingăşie pe blogul lui). Este blamată apoi în mod violent poziţia presupus „anticreştină” a lui Mangaloy. Ce ziceţi, fraţilor (şi surorilor, o, sancta simplicitas!), nu-l ardem pe rug în piaţa publică, ca pe Miguel Servet, că doar avem exemple celebre în acest sens? Despre iubirea vrăjmaşilor şi întoarcerea obrazului nu scrie oare în Biblia voastră pătrăţoasă?

Degeaba au fost lansate, în mai multe rânduri şi de către mai multe persoane, apeluri la moderaţie şi raţiune. Zelul justiţiar al pătrăţoşilor împotriva „duşmanului de clasă” n-a putut fi oprit cu nici un chip. Astfel, s-a ajuns până acolo încât Alin Cristea a fost acuzat că ar fi plătit de cineva (oare de cine?) pentru a-i face opoziţie lui El lider massimo. Nu ştii dacă să râzi sau să plângi când citeşti asemenea enormităţi. Ai impresia că te afli în plin Orwell.

Mărturisesc că nu sunt chiar atât de dus la biserică cum este gaşca „pătrăţoşilor”. De aceea am reuşit să trec cu uşurinţă peste „culoarea” limbajului domnului Mihăilă şi mi se pare că ceea ce spune el are mult mai mult sens decât are adeseori bâiguiala adulatorilor „şefului de trib” pătrăţos. În ce mă priveşte îmi produce greaţă mai degrabă făţărnicia religioasă a celor care se pretind ucenicii lui Cristos şi îţi spun „frate”, după care te lovesc cu pumnalul (cuvintelor) pe la spate. Dacă este să duc acest argument până la capăt, am să vă spun că decât tovărăşia fariseilor, prefer compania curvelor şi a vameşilor (cine citeşte Scriptura, înţelege ce vreau să spun – orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare).

Observ cu uimire modul deşănţat în care este promovat antiintelectualismul pe unele dintre blogurile evanghelice. Cuvântul „intelectual”, aplicat cu dezgust celor de pe Agora, a devenit înjurătura preferată a pătrăţoşilor (inclusiv a celor cu doctorate!!!) faţă de toţi cei care se fac vinovaţi de păcatul capital de a avea câteva clase în plus faţă de ei. Cred că nu mai durează mult şi vom citi pe aceste bloguri, scris cu mânie proletară, „moarte intelectualilor” şi „noi muncim, nu gândim”. În aceeaşi arie ideatică se cuprinde şi acuzaţia de „mediocritate” (traducerea lui Marius pentru „decenţă”) la adresa autorilor care scriu pe Agora. Desigur, fiecare are dreptul la propria opinie, dar atunci când asemenea acuzaţii sunt lansate de alţi „catehonţi” la adresa unui Pleşu ori Patapievici, vă mărturisesc că ne simţim într-o companie absolut onorantă.

Procesele de intenţie abundă în aceste texte. Astfel, Marius afirmă fără să clipească (conştiinţa ăi era in pauză, probabil) că acest text poartă o „mască ştiinţifică”, cu alte cuvinte, Radu ar încerca să-şi ascundă intenţiile perverse sub o falsă acribie ştiinţifică. Acelaşi prolific autor de opinii gratuite afirmă că Radu ar fi publicat acest text nu din proprie iniţiativă, ci din pricina unor „sfătuitori neînţelepţi” sau a unor „împingători răutăcioşi”. Pentru liniştea lui sufletească îl informez că nu am citit acest text înainte de a fi fost publicat, iar Adi, care l-a citit înainte, a fost critic faţă de el. Noi însă credem cu adevărat în democraţie şi în libertatea academică, inclusiv în aceea de a face greşeli.

Într-un singur punct cred că Marius are dreptate şi anume când spune că avem de-a face aici cu un text eminamente personal şi subiectiv. Şi nici nu se putea altfel, dat fiind modul josnic şi incalificabil în care Nick a fost tratat de către „emanuelişti”. Era de datoria lui, ca fiu, să-şi apere tatăl. Vina lui, cred eu, este că a mers prea departe cu încercarea de disculpare. Este însă vorba de un delict din dragoste şi orice om care are inimă poate înţelege asta. Desigur, aceasta este o slăbiciune de care nu-i putem bănui pe pătrăţoşi. Vigilenţa lor revoluţionară trebuie să fie mereu la pândă, pentru a identifica duşmanul de clasă şi a-l lichida fără milă, în numele clasei muncitoare evanghelice atotbiruitoare. Ptiu drace!

Suprema enormitate a acestei campanii antiagoristice constă în acuzaţia că scopul „lunii deconspirării” ar fi, nici mai mult, nici mai puţin, decât „oprirea mărturisirilor (care mărturisiri?) şi a deconspirărilor (a propos, când au început, că n-am observat?)”. Marius, patetic, aşa cum este el uneori, secondează această idioţie, afirmând sentenţios că mesajul nostru (subliminar, cum altfel?) ar fi: „nu acum, nu voi, nici noi; nu vă luaţi de ei”. Mi se pare că aici antipatia subconştientă a lui Marius faţă de Radu îi joacă feste şi îl face să frizeze patologicul.

Din fericire, în compensaţie, găsim pe blogul lui Marius un admirabil „medalion Nick Gheorghiţă”, semnat Doru Radu. De ce nu mă mir oare că acest text de bun simţ a trecut neobservat pe sub ochii orbiţi de oră de clasă ai pătrăţoşilor? Doamne, ce bine ar fi ca eu să nu am dreptate!

Advertisement