Interviu cu Radu Gheorghita VII – Trinity si Cambridge

radu_gheorghita.jpgDMPrimul tău contact consistent cu spaţiul academic american a fost la Trinity International University, în Deerfield, Illinois, Statele Unite. Ai avut ceva surprize în această inedită experienţă academică? Care sunt personalităţile care te-au marcat în acel spaţiu şi în ce fel anume?

RG – Am prins la Trinity, între anii 1988-1991, grupul de dascăli la care se face referire ca la una din generaţiile de glorie teologică şi pedagogică ale seminarului, în mod special, deşi nu exclusiv, în domeniul teologiei biblice. Cu profesori ca şi D. A. Carson, M. Harris, D. Moo, S. McKnight, G. Osborne în disciplinele Noului Testament; W. Kaiser, G. Archer, D. Magary, J. Sailhamer şi J. Oswalt în cele ale Vechiului Testament; cu K. J. Vanhoozer, J. Woodbridge, C. Henry şi K. Kanzer în teologie dogmatică şi istorică, iar în cea aplicată cu D. Larson, R. Coleman, am avut parte de un context superlativ pentru primul contact formal cu teologia, în general, şi cu teologia evanghelică, în particular. Fiecare dintre profesorii de mai sus ar merita o descriere de cel puţin un paragraf pentru a evidenţia influenţa pe care au avut-o asupra mea. Am rămas impresionat de pluralitatea modelelor de investigaţie teologică care se ofereau studentului înscris la Trinity: de la spiritul calculat şi pansiv al lui Vanhoozer, un maestru al cuvântului şi al ideii frumos şi amplu formulată, la spiritul voios şi iconoclast al lui McKnight şi Sailhamer; de la experţii în limbile biblice, cum ar fi Harris şi Archer, la maeştrii în exegeza biblică precum Carson, Moo şi Magary. Pe lângă valorile care se perindau la catedră, un aspect la fel de important pentru formarea mea a fost faptul că în majoritatea cazurilor, aceşti profesori nu doar permiteau ci şi încurajau apropierea şi raportarea la ei ca mentori, nu doar ca dascăli. Un astfel de mediu academic şi spiritual oferit unui student venit din România şi obişnuit doar cu sistemul educaţional românesc a fost absolut încântător.

Au fost câteva elemente care m-au impresionat până la uimire. Primul contact cu o bibliotecă teologică serioasă şi cu o librărie specializată pe domeniul teologiei au lăsat o impresie care nu poate fi ştearsă de timp. De partea cealaltă, reţin şi seismele inerente trecerii de la fizică la teologie. Chiar de la început, doream să-mi clarific probleme care ţin de metodologia demersului şi discursului teologic, ca să-mi dau seama mai târziu că am ajuns la teologie cu aşteptări nelegitime. Doream să reduc totul la formule, legi, principii, şi teoreme. Faptul că nu le găseam în cărţi sau în cursurile profesorilor, mă conducea nu de puţine ori la frustrare, făcându-mă să pun la îndoială însăşi decizia de a-mi fi schimbat domeniul. Situaţia s-a clarificat în timp, o dată ce am înţeles şi acceptat natura noii discipline pe care o îmbrăţişasem. Teologia operează cu un alt limbaj şi cu un alt algoritm decât ştiinţele naturii şi matematica.

Au fost deopotrivă informative şi formative forumurile de discuţii în care era evident că drumul de la un set de axiome la eventualele teoreme nu este la fel de simplu pentru teologi precum este pentru matematicieni si fizicieni. Deşi în elementele esenţiale ale credinţei exista un consens profund între profesori, în probleme de nuanţe dialogurile intense, câteodată chiar tensionate, între adepţii diferitelor perspective teologice erau nelipsite. A fost deosebit de benefic pentru formarea mea ca teolog să îi privesc dialogând pe bibliştii de persuasiune arminiană (Osborne, McKnight) cu cei de persuasiune calvină (Carson, Moo); pe teologii dispensaţionalişti (fraţii Feinberg) cu adepţii teologiei legămintelor. Acest mediu ideal a constituit mojarul în care s-au format convingerile şi ideile mele teologice. Chiar mai mult, pe lângă contribuţia acestui mediu la plămădirea teologiei mele, am rămas şi cu o anume etică a dialogului teologic. Un dialog în care argumentele şi poziţiile sunt prezentate cu precizie şi rigurozitate academică şi aşa sunt evaluate. De asemenea, un dialog în care respectul pentru partener este chiar mai important decât câştigarea unui argument. Le consider pe toate acestea o lecţie de o inestimabilă valoare personală.

DMUrmătoarea ta aventură academică s-a desfăşurat într-un spaţiu de vis pentru mulţi academici români, Universitatea Cambridge din Marea Britanie. Ce a însemnat pentru tine să trăieşti timp de câţiva ani în acest context ideal de formare? Apoi, care a fost tema ta de studiu acolo şi cine ţi-a fost îndrumător în lucrarea de doctorat?

RG – Este greu să cuprind în câteva cuvinte experienţa prilejuită de cei patru ani de studii doctorale în Marea Britanie. Am avut ocazia să observ, să evaluez şi să absorb un nou sistem educaţional, pe lângă cel românesc şi cel american pe care le cunoşteam din anii anteriori. Impresia pozitivă cea mai puternică mi-a lăsat-o sistemul tutorial întâlnit cu predilecţie în universităţile lor majore, Oxford şi Cambridge. Privilegiul de a-ţi face ucenicia într-un anume domeniu sub directa supervizare a unuia din experţii recunoscuţi în acea disciplină rămâne pentru mine lecţia cea mai valoroasă din timpul anilor petrecuţi în Anglia, şi în mod categoric avantajul extraordinar pe care-l oferă sistemul britanic faţă de oricare alt sistem educaţional. Desigur, nici un sistem de învăţământ nu este perfect, dar abordarea britanică, cu accentul pe sistemul tutorial şi pe câteva elemente nenegociabile pentru ei (formularea precisă şi nuanţată a ideilor, evaluarea atentă a argumentelor şi contra-argumentelor, onestitatea academică, respectul pentru convingerile şi poziţiile altora, încurajarea dialogului academic veritabil, accentul pe studiul surselor primare) au avut pentru mine un incontestabil rol formativ.

În mod paradoxal, am găsit sistemul britanic mult mai relaxat, dar în egală măsură şi mai exigent decât cel american. Desigur, această generalizare poate fi uşor taxată, dar în mod special în contextul studiilor doctorale am observat de nenumărate ori faptul că sistemul britanic permitea libertatea de mişcare în parametrii teologici pe care şi-i alegea fiecare doctorand. Niciodată în cei patru ani nu am simţit vreo umbră de presiune din partea profesorului meu coordonator, Prof. William Horbury, un anglican cu o clară orientare către liberalismul teologic, ca să-mi schimb convingerile sau să le adopt pe ale lui. În măsura în care ideile şi poziţia mea erau clar formulate, solid argumentate şi susţinute cu dovezi şi raţionamente corecte, puteam să mă situez pe orice poziţie spre care mă conducea cercetarea mea.

Ca temă de investigaţie, m-am orientat către studiul utilizării citatelor vetero-testamentare în Noul Testament. Acesta este un domeniu de mare interes pentru mine, cu ramificaţii profunde atât în exegeza cât şi în teologia biblică. În mod special m-am simţit atras de studiul modului în care utilizarea Septuagintei – traducerea greacă a Scripturilor ebraice – a influenţat gândirea şi scrierile autorilor Noului Testament. Se ştie, bunăoară, că majoritatea autorilor Noului Testament au folosit textul grecesc, nu cel ebraic al Scripturilor Vechiului Testament. Mi-am propus deci să analizez pe un caz concret, Epistola către evrei, felul în care dependenţa de Septuagintă a autorului epistolei şi-a lăsat amprenta pe citate, pe limbaj, pe argumentare, şi pe teologia integratoare a cărţii.

DMCât timp ai fost în Cambridge, ai petrecut mult timp în comunitatea academică Tyndale House. Ne poţi spune câte ceva despre această instituţie şi mai ales despre experienţa ta de acolo?

RG – Tyndale House este un centru rezidenţial dedicat promovării studiilor biblice de cea mai înaltă calitate. Centrul a fost înfiinţat în anii ’40 şi a avut ca mandat principal sprijinirea specialiştilor evanghelici în domeniul teologiei exegetice şi biblice. Alternativele oferite evanghelicilor confruntaţi cu frământările teologice din acea perioadă erau destul de limitate: fie retragerea în cazemata fundamentalistă, fie sucombarea, sub presiune academică, prin asumarea unor poziţii din spectrul liberal al teologiei. Nevoia momentului a fost rezolvată de F. F. Bruce, unul din fondatorii centrului, care a militat puternic pentru o cale de mijloc, aceea a implicării evanghelicilor pe scena dialogului de idei şi pentru angajarea plenară în acest dialog a celor mai ascuţite minţi, oferind astfel şansa de a menţine o voce moderată în exegeza şi teologia biblică. Rezultatele acestei viziuni nu s-au lăsat aşteptate, ea conducând foarte curând la faptul că teologia evanghelică a căpătat legitimitate şi respect academic. Unul dintre cele mai importante mecanisme de implementare a acestei viziuni a fost centrul Tyndale House din Cambridge.

Există în principal două aspecte care conferă centrului Tyndale House o faimă inegalabilă în domeniul ştiinţelor biblice pe scena mondială. În primul rând, biblioteca este superlativă. Ca volum de carte, nu este neapărat impresionantă. Din punctul de vedere al calităţii, însă, colecţia lor de resurse în domeniul teologiei exegetice şi biblice este neîntrecută. În timpul celor patru ani petrecuţi acolo, au fost doar câteva volume de care aş fi avut nevoie şi pe care nu le-am găsit în bibliotecă. Desigur, şi în acele cazuri rarisime, alte soluţii rezonabile erau la îndemână, datorită plasării strategice a centrului: la cinci minute de mers pe jos se află biblioteca Universităţii Cambridge, care, cu cele câteva milioane de titluri, răspunde şi celor mai stringente nevoi.

Chiar mai important însă decât resursele centrului este comunitatea academică coagulată la Tyndale House, indisputabil mediul ideal pentru formarea şi validarea ideilor şi concluziilor cercetării în domeniul ştiinţelor biblice. În oricare perioadă a anului, cel angajat în cercetare teologică poate discuta şi prezenta ideile sale, angajându-se în dialog fie cu teologi seniori, suficient de versaţi pentru a observa şi a atenţiona cu privire la eventualele greşeli sau omisiuni ale juniorilor, fie cu teologi mai tineri, care aduc prospeţime şi cutezanţă atât în studiul unor domenii noi, cât şi în altele mai vechi, uneori prea timpuriu considerate a fi fost epuizate. Şi toate acestea au loc fie într-un cadru formal, la prezentarea de lucrări de seminar, fie în discuţiile informale prilejuite de timpul zilnic de cafea şi ceai, sau pe terenul de croquett, jocul care demască faţeta agresivă a gentlemanului britanic. Am rămas cu atâtea amintiri preţioase şi cu prieteni pentru o viaţă întreagă, încât trebuie să spun, cu teama de a suna puţin ireverenţios, că nu cunosc un alt loc pe care bibliştii, aproape în unanimitate, să-l considere paradisul pe pământ.

Advertisements

2 thoughts on “Interviu cu Radu Gheorghita VII – Trinity si Cambridge

  1. Am avut privilegiul sa-l audiez pe fr.R.G. in doua contexte, la UEO si intr-un program de masterat: de fiecare data am avut intalnire cu aristocratia si tactul pedagocic (la putini academici am surprins asta in aceeasi masura, iar la cei “de-ai nostri”, e rara avis). Dar la asa mentori, asa roade. Slava DOmnului!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s