Deconspirare – Lectia poloneza I

În zilele următoare voi afişa aici în serial un document legat de deconspirarea clericilor romano-catolici polonezi care au colaborat cu regimul comunist. Socotim că acest document, cu toate slăbiciunile lui, poate constitui un exemplu vrednic de urmat într-o eventualţ abordare oficială a colaboraţionismului în cecurile evanghelice din România.

În perioada următoare vom încerca o analiză a acestui document, care va fi publicată în cadrul tematic propus de blogul Agora Christi pentru luna februarie. Textul este tradus de A. Cernea.

______________

Memorandumul Episcopatului Polonez cu privire la colaborarea unor membri ai clerului cu organele de securitate din Polonia între anii 1944-1989

Introducere

În ultimul timp, în legătură cu publicarea unor materiale provenite din arhivele Institutului Memoriei Naţionale (IMN), suntem martorii unei creşteri a interesului opiniei publice în privinţa lustraţiei clerului polonez. Biserica este acuzată că ar dori ascunderea unui adevăr dificil pentru ea, că ar încerca să-i apere pe cei răspunzători de colaborarea cu serviciile de securitate şi că ar uita de victimele acestei colaborări. În consecinţă, autoritatea Bisericii este contestată şi credibilitatea ei este slăbită. Prea uşor se uită că, în vremea totalitarismului comunist, întreaga Biserică din Polonia s-a opus statornic înrobirii societăţii şi a fost o oază de libertate şi de adevăr.

Episcopii se împotrivesc pe bună dreptate lustraţiei lipsite de principii clare, aceasta putând prejudicia grav pe mulţi membri oneşti ai clerului, persoane consacrate şi credincioşi laici. Din nefericire, o astfel de “lustraţie sălbatică” se practică, şi produce prejudicii enorme persoanelor individuale şi întregii societăţi.

Documentatia păstrată în arhivele IMN dezvăluie o parte din întinsele arii ale înrobirii şi neutralizării societăţii poloneze, prin serviciile de securitate ale statului totalitar. Totuşi, aceasta nu este o documentaţie completă şi unică asupra vremurilor trecute. Pe lângă răul neîndoielnic, legat de funcţionarea aparatului de anchetare şi constrângere, am fost martorii atitudinii unei mari mulţimi de oameni, între care şi oameni ai Bisericii, care s-au împotrivit cu hotărâre răului şi nu i s-au supus. De cele mai multe ori, astfel de atitudini, adesea eroice, nu au niciun fel de documentare scrisă.

Constatăm o izbitoare disproporţie în arătarea adevărului despre epoca trecută: a adevărului despre călăi şi victime. Mii de angajaţi ai serviciilor de securitate au frânt conştiinţa compatrioţilor lor, executând o slujbă ruşinoasă şi fiind retribuiţi pentru aceasta. În decursul anilor, sute de mii de persoane au îndeplinit funcţii de partid, de rang mai mare sau mai mic, făcând să dureze sistemul comunist impus naţiunii. Astăzi ei primesc pentru aceasta pensii şi sunt intangibili. În schimb, cei “judecaţi” sunt victimele lor, dintre care o parte s-au supus într-adevăr represiunii şi au trecut la colaborare, făcând rău altora, dar mai întâi de toate, aservindu-se pe ei înşişi şi frângându-şi propria conştiinţă, propria demnitate, propria viaţă.

Biserica nu se teme de adevăr, pentru că crede în cuvântul lui Isus, că adevărul eliberează. Biserica nu se teme nici de lustraţia corectă, dacă acest termen descrie confruntarea cu un adevăr dureros, care duce la curăţire şi împăcare. De două mii de ani, Biserica se împotriveşte răului într-un mod evanghelic, care nu distruge demnitatea altui om. Adevărul despre păcat trebuie să-l conducă pe creştin la recunoaşterea personală a vinei, la căinţă, la mărturisirea vinei – chiar mărturisirea publică, dacă este nevoie, şi apoi la ispăşire şi reparaţie. De la această cale evanghelică a confruntării cu răul, nu ne putem abate. Dimpotrivă, în Biserică nu este loc pentru răzbunare, revanşă, înjosirea omului, chiar dacă este un om păcătos. Biserica lui Hristos este o comunitate de împăcare, iertare şi milostivire. În ea este loc pentru fiecare păcătos, care doreşte să se întoarcă precum Petru, şi doreşte să slujească, în ciuda slăbiciunii, cauzei Evangheliei.

În acest Memorandum ne propunem să amintim cum trebuie evaluată în lumina învăţăturii Bisericii colaborarea unor membri ai clerului cu organele de securitate ale statului comunist, care au acţionat împotriva Bisericii între anii 1944-1989. Dorim să o facem atât din punct de vedere teologic, cât şi pastoral.

Însă nu ne propunem să condamnăm pe nimeni, nici să dăm nume, ci dorim să amintim principiile care îi leagă întotdeauna şi în tot locul pe toţi cei care cred în Hristos şi aparţin Bisericii Lui. Ne leagă deci şi pe noi, autorii Memorandumului, pentru că învăţătura lui Dumnezeu îi priveşte pe toţi credincioşii. Ele ar trebui să-i ajute pe cei interesaţi în evaluarea proprie şi în felul cum îi privesc pe alţii. Dorim să-i chemăm pe toţi să intre pe drumul adevărului în judecarea lor proprie şi a altora, căci aşa cere situaţia în care ne găsim, şi asta aşteaptă societatea.