Deontologia deconspirării

În data de 13 ianuarie a apărut pe blogul Centrul de istorie şi apologetică un nou document din seria de “deconspirări” legate de persoana pastorului Iosif Ţon. Este vorba de un document datat 27 martie 1973 care poartă titlul “Informare”, dar nu ni se explică nici cine a semnat textul şi nici cui îi este adresat acesta, deşi am putea presupune că el se adresează Securităţii sau inspectorului de culte.

Tema informării este vizita în România a unui grup de credincioşi din Germania, conduşi de pastorul evreu Iancu Moscovici. În această informare sunt citate un număr de afirmaţii despre care informatorul susţine că au fost formulate de către pastorii Ioan Bunaciu şi Iosif Ţon.

Cum ar putea reacţiona cineva care citeşte un asemenea document pentru prima dată?

O persoană care nu înţelege prea bine contextul politic şi religios din România anului 1973 va fi tentată să accepte acest document ca o descriere corectă a adevărului. Acest lucru ar fi însă o dovadă de naivitate, dacă nu cumva pur şi simplu de prostie. La fel va fi înclinat să creadă cineva care nu-l simpatizează prea mult pe Bunaciu şi pe Ţon. În acest caz nu avem de-a face “decât” cu o simplă răutate.

Cei însă care au trăit acele vremuri ştiu bine că documentele formulate de sau adresate către această instituţie a minciunii nu pot fi nicidecum crezute pe cuvânt, ci ele trebuie interpretate cu discernământ şi în context, asa cum sugerează şi Vasile Taloş în textul lui Biserica şi Securitatea.

De asemenea, pentru a fi înţelese corect, ele trebuie coroborate cu alte documente legate de subiectul în discuţie. Şi, în final, dacă vreunii dintre protagonişti sunt încă în viaţă, aceştia ar trebui cel puţin informaţi despre acest document, înaintea publicării lui, pentru a se putea apăra.

Fără aceste minime precauţii, solicitate de acribia şi deontologia profesională a istoricului, ca să nu mai vorbim de etica înaltă solicitată oricărui cercetător creştin al acestui complex fenomen, simpla afişare a acestor documente nu poate decât să facă rău, nu numai persoanelor menţionate în acele documente, ci şi celor care le citesc.

______________

În momentul in care am vazut acest document, în 15 ianuarie, am făcut ceea ce ar fi trebuit să facă autorul acelui blog, adică i-am scris lui Iosif Ţon următorul mesaj:

Frate Iosif, 

Pot sa va intreb care este adevarul in legatura cu acest text publicat recent pe blogul lui Daniel Mitrofan? Numai daca vreti. Multumesc.

Danut

Redau mai jos răspunsul pe care l-am primit a doua zi:

iosifton.jpg

Draga Danut,

Informarea aceasta este un alt bun exemplu de modul in care dosarele de informatori pot duce in eroare. Un informator (regret ca nu stiu cine este, ca sa-mi dau seama mai bine de situatie) reda pe scurt ce a auzit el, sau ce i s-a oparut ca aude, sau ce a vrut sa auda, sau ce a vrut el sa auda securitatea, din discutia mea cu Dutu Moscovici. Intre Dutu si Richard a izbucnit un conflict monstru dupa prima iesire din inchisoare a lui Richard (1956). Eu eram foarte bun prieten cu Dutu si ma imprietenisem si cu Rihard si… cum unul locuia la un  etaj celalalt la celalalt etaj din aceeasi cladire, din str. Olteni 45,  eu faceam naveta intre cele doua etaje si ascultam si pe unul si pe celalalt. Din pacate, nu s-a putut face nici o reconciliere. Dutu voia sa ramana el pastor luteran al bisericii, Richard voia sa reia pozitia de pastor general evanghelic al aceleiasi biserici. Apoi totul a degenerat in acuzatiile lui Richard ca Dutu a devenit omul securitatii. Dupa ce au plecat in strainatate, Richard a continuat sa-l atace mult pe Dutu. Cand am ajuns eu la Oxford, am fost socat sa citesc in publicatiile lui Richard despre “underground church” care ar fi singura biserica adevarata in Romania. Cand m-am intalnit acolo la Oxford cu Richard (venit intr-o vizita acolo) l-am intrebat cum de a inventat termenul acesta. El mi-a spus ca au cautat pentru lumea anglo-saxona un termen potrivit pentru realitatea bisericii persecutate de sub comunism si nu l-au gasit decat pe acesta. Eu i-am spus ca induce in eroare, si ca chiar si biserica lui din Olteni 45 avea doua etaje deasupra ground-ului! Mi-a raspuns ca nu trebuie sa iau termenul literal, dar lucrul acesta nu m-a convins. Ceva mai tarziu, cand niste studenti din Oxford m-au intrebat daca fac parte din biserica underground, eu le-am explicat cum stau lucrurile. Explicatia mea a ajuns la urechile lui Mihai Wurmbrand, fiul lui Rihard, care atunci era editorul revistei lor. El mi-a scris o scrisoare foarte urata. Intai mi-a scris in scrisoare ca tatal lui mi-a oferit sansa sa lucrez cu ei dar ca eu nu numai ca nu am luat-o ci lupt impotriva lor si de aceea el ma va expune ca agent al securitatii. Este foarte interesant ca de-a lungul anilor urmatori eu am ramas in termeni foarte buni cu Richard (pana la moartea lui) dar in conflict ireconciliabil cu Mihai, care si astazi lupta impotriva mea. Prin 1971, daca nu ma insel, Mihai a inceput sa scrie in revista lor impotriva mea. Deduc ca Dutu Moscovici a aflat despre conflictul dintre Mihai si mine si l-a luat drept conflict intre mine si Richard. Imi aduc aminte ca in acea intalnire la Seminar Dutu mi-a spus ca nu mi-a raspuns la scrisori deoarece credea ca ma voi duce cu Richard si ca ii pare bine ca nu m-am dus cu el. Nu-mi amintesc ce i-am raspuns, dar nu e in  caracterul meu sa raspund asa cum se scrie in acea informare ca i-am raspuns. E posibil sa-i fi spus ca nu sunt de acord cu underground church, dar… nu stiu. In orice caz, in 1972 eu am scris o scrisoare lunga catre autoritati (scrisoare despre care stiau cei de la tardelasul (partasia) noastra din Bucuresti, in care aratam ca Wurmbrand spune opt lucruri majore despre situatia bisericilor si credinciosilor din Romania si ca din pacate toate opt sunt adevarate. Daca autoritatile vor rezolva aceste opt lucruri, noi cei din Romania vom putea spune lumii ca Wurmbrand nu mai are dreptate, dar pana atunci noi nu putem in nici un fel sa spunem ca Wurmbrand nu are dreptate. Acesta a fost un prim argument al meu in lupta mea sa conving autoritatile comuniste sa ne dea mai multe drepturi. Ca sperantele mele au fost inselate, asta-i alta poveste… Cu speranta ca ce am scris face cat de cat sens.

Iosif Ton

Astăzi, Iosif Ţon, căruia i-am cerut permisiunea de afişa mesajul lui, a adăugat următoarea addendă la mesajul lui anterior:

Draga Danut,

Am stat si mi-am rascolit mult memoria cu privire la ceea ce i-am spus atunci lui Dutu Moscovici. Cred ca i-am explicat cum expresia “underground church” creeaza impresia ca toate cultele care functioneaza legal in Romania sunt apostate si ca numai ceea ce RW numeste biserica subterana, adica cei ce se aduna pe ascuns, sunt crestinii adevarati in lumea comunista. Prin aceasta, el ne face o nedreptate la toti. Sau, voi fi zis, ne face un rau la toti.(?) Cred ca de aici a luat informatorul ideea ca eu as fi zis ca RW face rau tarii noastre, ceea ce eu nu am spus. Oricum, sunt 35 de ani de atunci si nu-i usor sa-ti amintesti exact fiecare cuvant spus.

Cu drag. Iosif

PS Poti publica scrisoarea mea alaturi de raportul informatorului, dar te rog adauga si clarificarea aceasta.

____________

Cum am putea interpreta cuvintele de mai sus?

Cei care îl urăsc şi îl dispreţuiesc sau, cel puţin, din diverse motive, nu au încredere în Iosif Ţon, vor trece cu vederea aceste mesaje, considerându-le o încercare inabilă de disculpare, dar şi o apărare comodă, dat fiind că şi Wurmbrand şi Moscovici nu mai sunt printre noi. Sper că măcar acest lucru nu-i va fi reproşat lui Iosif Ţon. Dar mai ştii? Poate că reuşeşte cineva să fabrice şi ceva documente în acest sens. Doar este “în interesul cauzei”.

Sau, am putea pur şi simplu să-l credem pe Iosif Ţon pe cuvânt, dar, dat fiind circul din jurul lui din această perioadă şi mulţimea contradictorie de documente şi “mărturii” de tot felul, acest lucru n-ar fi înţelept, şi nici în interesul lui Iosif Ţon, chiar dacă nu suntem animaţi de hermeneutica suspiciunii în ceea ce-l priveşte pe el.

Sugestia mea este să ne suspendăm deocamdată judecăţile finale şi să continuăm a analiza documentele şi faptele, operând cu prezumţia de vinovăţie, până când eventuala vinovăţie, respectiv dimensiunile ei exacte au fost dovedite dincolo de orice tăgadă, ceea ce nu este însă cazul. Şi, mai ales, trebuie să facem asta dându-i în continuare lui Iosif Ţon posibilitatea de a se apăra. Latinii spuneau audiate et altera pars. Creştinii ar trebui sa ştie şi mai ales să facă cel puţin atât.

PS Acelaşi drept îl are şi Ioan Bunaciu, chiar dacă el nu este, cel puţin deocamdată, atât de mult în atenţia “istoricilor” de ocazie.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

4 thoughts on “Deontologia deconspirării”

  1. Pe Blogul unui duh întărâtat apare un fragment din ultima carte a Lui Petrică Dugulescu în care autorul formulează o serie de critici serioase la adresa spiritului partizan cu care a fost scrisă cartea Uriaşi şi pigmei.
    Vă recomand la modul cel mai serios acest articol şi îndrăznesc să sugerez din nou conducerii Uniunii Baptiste să iniţieze la momentul putrivit un proces de clarificare a trecutului. Dacă, în ciuda retoricii zgomotoase, această chestiune n-a fost abordată în mod serios de conducerile cultului din ultimii optsprezece ani, cred că a venit vremea clarificărilor. Cu cât mai curând, cu atât mai bine.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s