Din perspectiva unui bărbat III – Despre familie

Priscila: Să vorbim acum puţin despre familie. Tu călătoreşti foarte mult şi eşti foarte ocupat. Cum reuşeşti ca soţ să împlineşti nevoile de comuniune, tandreţe, protecţie, siguranţă, iubire ale soţiei tale? Cum le faci pe toate?

DM – Mai întâi trebuie să spun că n-a fost întotdeauna aşa. Până prin 1990 am stat cea mai mare parte a timpului acasă, ori am călătorit împreună. Apoi, in toamna anului 1993, a intervenit o primă mare schimbare. Am plecat pentru un an de zile la studii teologice în Anglia. În timpul studiilor teologice făcute în ţară refuzasem să iau în considerare finalizarea studiilor în străinătate, deoarece copiii se aflau încă în şcoală. Apoi însă Dumnezeu pur şi simplu m-a împins înspre această decizie, în ciuda rezervei mele iniţiale. După revenirea în ţară, din toamna lui 1994 am predat modular timp de patru ani teologia la Universitatea Emanuel din Oradea, continuând să locuiesc în Iaşi.

A doua schimbare majoră în viaţa mea a intervenit în iarna anului 1999, când am acceptat invitaţia de a lucra pentru World Vision. Din nou, mi-a fost extrem de greu să mă decid, nu atât din pricina timpului pe care urma să-l petrec departe de casă (cu aceasta mă obişnuisem deja), ci din pricina îndepărtării de Colegiul Wurmbrand, o şcoală privată pe care o înfiinţasem în Iaşi, împreună cu câţiva prieteni, şi în care eram foarte implicat în acel timp. Dumnezeu însă m-a convins încă o dată, dincolo de orice îndoială, că acesta era planul lui pentru mine.

Uitându-mă înapoi la întrebarea ta, realizez că de fapt nu m-ai întrebat despre împlinirea mea, ci a soţiei. Iată că egoismul tipic bărbaţilor a ieşit din nou la lumină. Şi totuşi există ceva semnificativ şi important în ceea ce am spus mai sus. După părerea mea, cel mai important lucru pe care îl poate face un bărbat pentru soţia lui este să-şi găsească o slujbă care să-i aducă satisfacţie. Aceasta îi va împlini nevoia de semnificaţie şi îi va umple rezervorul emoţional, din care îşi va putea apoi împlini mult mai bine soţia. Astfel, chiar dacă timpul petrecut acasă de un asemenea bărbat este mult mai redus decât să spunem al unui şomer sau al unui om neîmplinit profesional, calitatea acestui timp va fi net superioară.

Revenind la noi, mă gândesc câteodată că de fapt Mihaela se bucură atunci când plec, mai ales dacă nu stau departe de casă mai mult de două săptămâni. Şi asta nu doar pentru că a scăpat de o belea, ceea ce este oricum adevărat. Pentru ea, care este o fire mai retrasă şi poate supravieţui săptămâni întregi singură cu câteva cărţi, despărţirea este oarecum mai uşoară, atâta vreme cât nevoile curente ale familiei sunt împlinite. Cred, de asemenea, că un rol important în acest sentiment de linişte şi echilibru îi vine şi din faptul că este implicată într-o lucrare de slujire spirituală semnificativă, care îi oferă foarte mari satisfacţii. Pentru mine însă, care sunt un animal social, o zi fără interacţiune umană este o veritabilă tortură. Tocmai de aceea, activităţile desfăşurate în spaţii impersonale, cum ar fi mâncatul singur prin restaurante şi dormitul singur prin hoteluri, reprezintă partea cea mai împovărătoare a slujbei mele.

Dincolo de acestea, încercăm, pe cât se poate, să compensăm despărţirile, făcând atunci când suntem împreună multe dintre lucrurile care nu ne stau la îndemână atunci când suntem departe unul de altul. Dacă adăugăm la aceasta faptul că o dată pe an îmi pot lua soţia cu mine într-una dintre călătorii (am fost deja împreună în Thailanda şi în Austria), în ansamblu cred că este destul de bine.

Priscila: Dar care sunt aşteptările tale ca soţ de la soţia ta?

DM – La asta ştiu să răspund mult mai uşor, aşa încât am să fiu scurt. În ce mă priveşte, aştept mai întâi de la soţie să creadă în importanţa a ceea ce fac. Desigur, aceasta nu înseamnă un cec în alb. Mie însă îmi este greu să trăiesc alături de cineva înaintea căreia trebuie să mă justific în permanenţă. În acelaşi timp, încerc să-i ofer şi eu acelaşi lucru şi tocmai de aceea am încercat s-o încurajez în permanenţă în lucrarea cu femeile. În al doilea rând, aştept de la ea să mă respecte, în ciuda faptului că nu mă ridic întotdeauna la înălţimea aşteptărilor ei. Şi, în final, aştept ca ea să fie sensibilă la nevoile mele, fără ca eu să trebuiască neapărat să le revendic.

Priscila: Eu mă întâlnesc cu multe, foarte multe femei şi aud mereu aceeaşi intrebare: “De ce nu se întâlnesc şi bărbaţii să discute despre rolul lor de soţ.” Sigur, eu le spun că noi trebuie să ne facem partea noastră, dar te intreb acum, oare de ce stau lucrurile aşa? Într-o relaţie ca cea de căsnicie trebuie lucrat la ambele capete. Nu-i aşa?

DM – Răspunsul la această întrebare este din nou nu prea măgulitor pentru bărbaţi. Noi avem tendinţa naturală (dar să nu uităm că natura se afla sub blestem, şi deci nu tot ce este “natural” este bun) de a crede că a fi soţ şi tată este ceva ce vine de la sine şi că nu trebuie să ne batem capul să învăţăm despre asta. Dacă am aplica aceeaşi regulă şi în viaţa profesională, am fi cu toţii şomeri. Din familie însă nu are cine să ne concedieze (doar noi suntem şefii, nu-i aşa?) astfel încât ne putem permite să fim delăsători, fără ca aceasta să aducă cu sine consecinţe majore.

Este adevărat că adesea, în compensaţie, femeile încep să neglijeze felul cum arată, cum se îmbracă şi cum se îngrijesc de casă, aşa încât rezultatul final este un dezastru. Firile nepăsătoare trec mai uşor peste asta, dar pentru orice om cât de cât normal aceasta înseamnă iad. Şi cred că avem cu toţii dreptul la ceva mai bun. Mă aştept însă că într-o zi femeile se vor trezi şi nu vor mai accepta să fie tratate astfel. Vă asigur că o mică grevă domestică ar putea readuce la realitate cel mai nesimţitor bărbat, care este gata să facă orice, inclusiv să studieze o carte despre căsnicie, ca să aibă parte de lucrurile care îi sunt cele mai dragi: haine curate, mâncare şi mai ales sex. Să nu credeţi însă care cumva că vreau să vă dau idei. Cred că aveţi destule şi singure.

Priscila: Probabil că citeşti PRISCILA. Cum o vezi?

DM – Cred că Priscila este o revistă bună şi necesară, mai ales pentru femeile pentru care grupurile de ucenicie sunt o necesitate vitală şi tocmai de aceea o încurajez pe soţia mea să ia foarte în serios această modalitate de a-şi extinde slujirea dincolo de spaţiul ei imediat.

În principiu, eu sunt oricând gata să încurajez presa evanghelică, prea puţin reprezentată şi susţinută în Romania. De aceea vă doresc să creşteţi continuu în calitate şi audienţă, şi să aveţi un viitor cât mai lung posibil. Vă mulţumesc.

Priscila: Mulţumim şi noi!

__________________

Priscila este o revistă creştină pentru femei. “Această revistă se vrea a fi un cuvînt de la inimă la inimă, scris în majoritate de românce pentru românce. Revista va trăi numai prin ceea ce femeile din România vor avea de spus.” – Lidia Şchiopu, coordonator naţional al lucrării cu femeile din cadrul EBE (Educaţie Biblică prin Extensie) România

priscila.jpg

[Cei interesaţi pot comanda această revistă la adresa email revista_priscila@yahoo.com]

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

5 thoughts on “Din perspectiva unui bărbat III – Despre familie”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s