Exerciţii de înţelegere VI – Episodul Costică Sfatcu-2

Danut Manastireanu: Membrii delegatiei occidentale au fost uimiti de aceasta primire. Imediat dupa plecarea lor, directorul intreprinderii in care lucram mi-a cerut sa dau o nota explicativa despre cele intamplate. Eu am avut multe contacte cu straini si de-a lungul anilor mi s-a cerut de multe ori de catre diversi ofiteri de securitate sa dau asemenea note informative, dar niciodata in viata mea n-am facut acest lucru. De data aceasta am facut-o insa, si motivul a fost unul foarte simplu. Autoritatile au refuzat sa se intalneasca cu acea delegatie, iar ei aveau un mesaj de transmis. In nota aceea eu am transmis de fapt mesajul lor, care consta in esenta din avertizarea ca Occidentul este cu ochii pe noi, ca acest eveniment nu va trece neobservat si ca va avea implicatii majore pe plan politic si economic pentru Romania.

Dorin Popa: Un lucru foarte ciudat pentru ascultatorul obisnuit si pentru mine. Printr-o nota informative, v-ati ajutat prietenul aflat in inchisoare.
Danut Manastireanu: Trebuia sa o fac. Nu era nimeni care sa faca acest lucru in momentul respectiv. Iar autoritatile refuzasera sa asculte mesajul delegatiei straine. Nu aveam deci de ales. La cateva zile dupa aceea sefa mea a fost chemata la directorul intreprinderii.

Dorin Popa: Cum o chema?

Danut Manastireanu: D-na Constantiniu, o femeie pentru care am si acum un extraordinar respect, pentru ca este unul dintre putinii oameni care devenind sef nu s-a schimbat. Era sefa biroului financiar in care lucram. Directorul a chemat-o la el – pe atunci director era domnul inginer Racu – si a intrebat-o: “Tu ai citit asta? Cum? Si nu esti uimita?!”, la care d-na a raspuns: “Nu pricep ce anume ar trebui sa ma uimeasca in povestea asta. Totul mi se pare foarte normal.” La putina vreme dupa ce am facut informarea despre delegatia straina, s-a schimbat conducerea intreprinderii. Noul director, doamna inginer Luca, era mult mai regimentata politic decat fostul director si la presiunea securitatii a intervenit imediat pentru a pune lucrurile la punct. M-a chemat la dinsa si m-a sfatuit “sa plec pe usa din fata, pentru ca, daca nu, voi fi obligat sa plec pe usa din dos”. Mi se sugera deci sa plec imediat din fabrica. Apoi, doamna a adaugat: “Sa fie foarte clar! Nu vei fi dat afara pe motive religioase. Vom gasi un motiv. Nimeni nu este perfect.”

Dorin Popa: Adica va sugera sa va dati demisia.

Danut Manastireanu: Da. Sa plec pur si simplu.

Dorin Popa: Si ce i-ati spus?

Danut Manastireanu: I-am raspuns ca nu voi pleca nicaieri, deoarece nu am nici un motiv. Si am adaugat: “Eu am decis sa raman in tara aceasta. Nu am facut nimic ilegal. Daca vreti sa ma dati afara, nu aveti decat sa o faceti. Eu insa nu voi pleca de buna voie.” Numai ca in urmatoarele saptamani nu am mai avut cum sa-mi fac meseria. Securitatea interzisese sefilor mei sa-mi permita sa calatoresc, ori slujba imi cerea sa rezolv diverse lucruri, sa primesc la Bucuresti aprobari pentru actele pe care le elaboram. Am realizat curind ca daca ramaneam, riscam sa fiu dat afara pentru incompetenta, un lux pe care nu mi-l permiteam, asa incat, dupa cateva luni de zile, am plecat, din scirba. Am plecat, de la acel loc de munca in ’87, dar m-am transferat la cooperativa “Prestatiunea”, ca muncitor necalificat, intr-un atelier de monumente funerare.

Dorin Popa: Cum poate sa fie acesta un transfer? Erati super-calificat pentru postul acesta.

Danut Manastireanu: Eu stiu… cred ca eram necalificat, pentru ca mai tarziu a trebuit sa-mi iau calificare de zidar pentru ca sa pot primi cateva sute de lei la salar. A fost o perioada foarte grea.

Dorin Popa: Deci s-a putut face transferul dintr-o functie de economist intr-una de zidar?

Danut Manastireanu: Intr-o functie de muncitor necalificat! Urmatorii trei ani au fost foarte dificili din cauza mutatiei: dintr-un birou in care lucrezi cu inteligenta si cu calculatorul intr-un cimitir sau intr-un atelier de pietre funerare in care lucrezi cu pietre, inveti sa sculpetezi, inveti sa torni beton in frig.

Dorin Popa: Dar acolo cum de v-au primit?

Danut Manastireanu: Un prieten de-al meu tocmai crease acest atelier de monumente funerare si atunci el prin cunostinte si pile a primit aprobarea presedintelui cooperativei ca sa fiu acceptat in aceasta pozitie si securitatea n-a intervenit. Foarte intersesant, in momentul in care am incetat activitatea la Mase Plastice a incetat urmarirea. In ultimii doi ani de zile, perioada in care am fost in cumpana daca sa raman in tara ori nu, pentru ca nu mai puteam functiona aproape: corespondenta imi era cenzurata, telefonul imi era ascultat, in fata casei statea mereu o masina a politiei cu antenele ridicate, eram urmarit pe strada, pur si simplu nu ma mai puteam misca. Puneam in pericol contacte pe care le aveam, relatii cu diverse persoane din strainatate cu care aveam intalniri de studiu biblic si alte lucruri de genul acesta, si am ajuns, pur si simplu, la un moment dat sa spun: “Nu mai are nici un sens sa mai stau aici, pierd vremea.” Desi am fost ispitit de a pleca, Ii multumesc lui Dumnezeu ca am ramas. In vremea aceea eram in contact cu o organizatie evanghelistica americana care se numeste Navigatorii. De la oamenii aceia am invatat sa studiez Biblia, desi eram un laic, insa cu interes pentru teologie si pentru Scriptura in general. Tot ei m-au invatat sa pun viata mea crestina in slujba altora si sa-i ajut pe altii se creasca in viata lor, ceea ce in termeni tehnici se numeste ucenicie crestina. Imi amintesc de faptul ca in perioada aceea de criza m-am apropiat de unul dintre acesti oameni, care era misionar “sub acoperire” aici in Romania. Era student la universitate si in acelasi timp se intalnea in secret cu noi. Am mers la el si i-am spus: “Uite ce se intampla. Sunt extrem de urmarit si nu vreau sa pun in pericol activitatea voastra in Romania. Ea este prea importanta pentru mine.” El insa mi-a spus: “Relatia noastra cu tine este prea importanta pentru noi, si de aceea ne vom lua de doua ori mai multe precautii, dar vom continua sa ne intalnim.” El nu stia ca eu decisesem foarte clar ca daca ei rup relatiile cu mine, a doua zi eu imi depuneam actele pentru plecarea din tara.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

8 thoughts on “Exerciţii de înţelegere VI – Episodul Costică Sfatcu-2”

  1. Draga Danut, ma bucur ca Dumnezeu si-a revarsat harul peste tine si peste familia ta in acei ani foarte grei. Cazul Sfatcu a fost mediatizat puternic in Occident, chiar daca in tara atat autoritatile cat si oficialii cultelor religioase nu vorbeau decat despre adanca libertate religioasa in care ne “scaldam” cu totii.
    Am totusi o intrebare: Nu ai avut niciodata sentimentul ca si miscarea Navigatorilor care lucra in clandestinitate era supravegheata de Securitate? Imi amintesc si eu despre o echipa de misionari ai Campus Crusade care venisera clandestin in Romania acelor ani si cu care avem intalniri secrete, dar astazi am certitudinea ca toate acele intalniri erau cunoscute de “organe” prin informatorii infiltrati si mijloacele tehnice operative din dotare.
    Sunt curios sa vad ce spune dosarul tau despre acest subiect?

    Like

  2. Dragă Mihai,

    Într-adevăr. n-a fost uşor. Când venitul îţi scade brusc de cinci-şase ori şi când ai de crescut doi copii şi ai mereu casa plină de studenţi pe care îi uceniceşti şi cărora trebuie să le dai uneori şi mâncare, este destul de complicat. Dumnezeu însă este credincios şi pot spune că niciodată, din 1987 până în 1999, când am revenit la un salariu decent, nu ne-a lipsit niciodată pâinea de pe masă.

    În ce-i priveşte pe Navigatori, am fost şi eu curios să văd ce anume ştiau securiştii despre ei, dar, spre marea mea mirare, n-am găsit în dosarele mele nici un cuvînt despre ei. Sunt sigur că există undeva la CNSAS un dosar de problema legat de Navigatori, dar până acum n-am dat de el. Am rugat pe cineva de la CNSAS să verifice şi, dacă voi afla cândva ceva despre ei, vă voi spune.

    Ce cred eu este că Securitatea ştia despre prezenţa lor în ţară, dar cât de mult ştia despre detaliile operaţiei Navigatorii cred că a depins în mare măsură de precauţiile pe care şi le luau ei în încercarea de a ne proteja. Şi, te asigur că, din experienţa mea. Navigatorii au luat foarte în serios securitatea românilor cu care lucrau.

    Cu riscul de a supăra pe unii dintre prietenii mei, trebuie să spun că, după părerea mea, aici este marea deosebire între Navigatori şi misionarii de la Campus Crusade, care au fost adesea extrem de neglijenţi in ce priveşte măsurile de securitate în relaţiile loc cu românii. Tocmai de aceea au pierdut de-a lungul anilor pe mulţi dintre membrii echipelor lor naţionale. Dar, spre cinstea lor, ei se află încă în ţară, în vreme ce Navigatorii au încetat implicarea lor în România imediat după 1989, în mare parte din vina noastră, a celor care conduceam lucrarea Navigatorilor în România.

    Dănuţ

    Like

  3. Excelenta intrebare M. Suciu si raspuns Danut:
    – credeam ca unul din navigatori implicat in tara a devenit intre timp informator
    -Despre Campus stia cel putin Gheorghita… care apare (din pacate) ca si informatorr
    -Am facut parte din BEE (si Campus).. iar printre noi era un pastor care spune Mitrofan ca a fost racolat (probabil tirziu 88-89).
    -AM fost prinsi cu 2 straini din BEE in Nov. 87… Era greva de la Brasov. Toti strainii (chiar si cei proeminenti venitit la Bis nr. 2 din Oradea) au fost perchezitionati si expulzati… Cind ne-a dus la militie, au vorbit frumos si ne-au sfatuit sa ne rugam/studiem Biblia in bisericii si nu pe la case FARA sa pomeneasca de straini!!!! Mi s-a spus ulterior de un avocat crestin ca au avut dispozitite sa evite conflictele pt a nu crea probleme in plus… Daca nu era greva-mi s-a spus- o incurcam…
    2 Lucruri interesante:
    1) Daca Securitatea a stiut de ce n-a intervenit sa opreasca seminariile acetea flotante?
    2) Informatorii au dat informatii doar despre serviciile publice din Biserici si nu despre biserica subterana!!! Chiar daca nu-mi place trebuie sa le dam credit pt asta (daca acesta este adevarul).

    Like

  4. Draga Danut, imi amintesc atit de viu totul, parca ar fi fost ieri,

    pe sala la tribunal, la pseudo-judecata lui Costica, apoi atelierul de monumente funerare al lui Costel….
    totul, nici măcar praful de marmură nu s-a aşezat pe amintirile alea

    __________

    Marius, când tu erai pe sălile tribunalului, la acel simulacru de proces,eu eram reţinut, închis mai precis, în camera securistului de la Mase plastice, unde lucram. Am aflat că m-au reţinut (nu este corect să spun “arestat”, căci n-a existat un mandat de arestare, deşi am avut parte de cîteva interogatorii şi am dat şi o declaraţie, care nu se află în dosarele mele, ci probabil în dosarele nepredate însă, în ciuda promisiunilor deşarte ale Preşedintelui Băsescu, de acea nobilă instituţie numită SIE (Serviciul de Informaţii Externe, fostă DIE). Dar, evident, ceea ce se îmâmpla cu mine era nimic în raport cu ceea ce a trăit Costică acolo în închisoare. Mi se pare semnificativ că, la fel ca mulţi alţii care au trecut pe acolo, nici acum, după atâţia ani, nu prea vorbeşte despre acea experienţă. Ca să nu mai vorbim de boala căpătată acolo, cu care continuă să se lupte cu dârzenie.

    În ce priveşte acel atelier de monmente funerare, n-au fost toate chiar roz, după cum probabil ştii, dar din decenţă nu voi vorbi aici decât despre cele bune. Alături de anul din armată (instituţie care instituţionalizează prostia) şi de anul de masterat de la LBC (când nu eram departe să-mi pierd minţile în tensiunile legate de despărţirea simultană de Logos şi de Filocalia), anii aceia au fost cei mai grei din viaţa mea. Nu numai din pricina şocului trecerii din birou în cimitir, ci şi din pricina lucrurilor extrem de neplăcute pe care le.am aflat în acea perioadă despre mine însumi. Plecarea traumatică de la Oradea în 1998, ca şi cea de la Colegiul Wurmbrand, în 2004, cu toate reverberaţiile lor, neterminate încă, au fost nimic pe lângă acei ani.

    Dar, asta este viaţa. Bine că au trecut, şi unele, şi celelalte. Important este dacă am învăţat ceva din ele. Dacă am făcut-o sau nu, asta este o altă discuţie şi cred că Dumneyeu este mai calificat să răsoundă la această întrebare.

    Dănuţ

    Like

  5. Dragă Doru,

    Convingerea mea este că Nick, ca şi Iosif Ţon, a avut perioada lui de colaboraţionism, în tinereţe, dar că cel puţin în ultimul deceniu de comunism, dacă nu cumva mult mai înainte, a jucat cinstit. N-am văzut îndă dosarul lui şi nu mă pot pronunţa în mod ferm. Desigur, îi putem reproşa lui Nick, ca şi lui Iosif Ţon, că nu au mărturisit la vreme, măcar on dată cu căderea comunismului, dacă nu cumva mai dinainte, dar asta este o altă problemă, de care nu ne ocupăm aici. Cred însă că această campanie de discreditare a lui Nick are adresă precisă şi este legată de relaţia proastă din ultimii ani dintre el şi Paul Negruţ. Refuz să cred că Paul are ceva de-a face cu asta. Cred mai degrabă că yesmen-ii care s-au aciuat în jurul lui încearcă să-i facă servicii nesolicitate. Desigur, el ar putea să-i oprească. De ce n-o face, asta este, din nou, o altă discuţie.
    Mai există un motiv, absolut logic, pentru care nu era posibil ca Nick să dea Securităţii informaţii despre Campus Crusade, şi anume că nu putea să-l pună în pericol pe Radu, fiul lui, care era implicat cu această misiune.

    De ce n-a intervenit Securitatea dacă ştia? Bună întrebare. Mai întâi, este evident că Securitatea ştia despre Campus şi Navigatori, cel puţin pentru că despre ei ştiau pastorii care !turnau”, şi nu cred că nu au povestit despre misionarii din vest, pe care îi priveau ca pe o ameninţare, de vreme ce au făcut asta cu “treziţii”. Nu ştim însă în mod sigur cât anume ştia şi cât de precise erau informaţiile Securităţii despre aceste misiuni.
    În al doilea rând, securiştii nu erau proşti. Dacă ştiau ceva, nu acţionau imediat, ci încercau să afle cât puteau de mult despre toţi cei implicaţi. În operaţii complexe şi întinse în toată ţara, cum erau cele ale Navigatorilor şi a celor de la Campus, urmărirea nu era deloc simplă. Poate că acesta a fost şi şansa noastră.

    Dănuţ

    Like

  6. Danut:
    ai dreptate! Si eu cred ca tine vis a vis de Nick, Tson si yesmenii de pe linga “altii” si nu am de gind sa comentez asta. … Stiu si de Radu… dar cred ca Securistii n-au inteles bine ce amploare are… sau n-au stiut mare lucru despre Navigatori, Campus,BEE, etc . Fiind si descentralizate era destul de greu de depistat… Sunt curios daca vom afla mai multe..
    Stii ce mi-a dat lovitura de gratie? Faptul ca nu-i asa simplu cum am crezut inainte: oile la dreapta caprele la stinga… Pina si oameni ca Geabou au avut o sincopa securista.. si ea a venit in urma sfatului dat de Alexa (care era cineva) apoi delegatiile straine (Alianta, Federatie Europeana B.) erau mai degraba adeptii colaborarii decit ai confruntarii. In plus, daca fr. Cure a “iesit” asa cum a iesit “din dosare”, ei bine asta m-a bulversat complet. SA nu crezi ca NU sunt impotriva colaborationismului (sunt 200%) dar cei care au avut de lucrat toata viata in sistem ca pastori e tare greu sa fie 200% “curati”… desi cred ca Domnul a avut si din acestia… Din cauza asta nu inteleg de ce este asa greu sa-si ceara iertare pt sincope… Vreau insa sa fiu f. prudent in judecare (chiar daca-s dezamagit de multe ori). Multumesc pt raspuns..

    Like

  7. Danut:
    Poate nesemnificative detaliile de mai jos, dar arata ce frica le era de comunisti de procese (chiar simulacre de legalitate).
    Avocatul Dragoi de la Arad a fost contactat de cineva sa-l apere pe Costica. Cumnatu’ meu a cerut delegatie pt el (asa era regula). Cind a ajuns la Iasi, avocatului i s-a spus: “dvs stit in ce proces va inregistrati? Ati inteles bine?”.
    La adoua infatisare Baroul Arad a refuzat sa-i de delegatie. Interesant argumentul oferit de sefu’ lui Dragoi. Acesta i-a zis celui ce solicita delegatei: “tu il iubesti pe avocatul D?” Da raspunde omul.. “Si eu il iubesc si d-aia nu-i dau delegatie! De fapt nici nu-l poate ajuta pe prietenul vostru! Daca cineva-l poate ajuta este avocatul X”… respectivul era uns cu toate unsorile si lucrase in procuratura generala avind pile pe la Interne… Nu stiu daca familia Sfatcu a apelat la el… Dar Dumnezeu l-a ajutat pina la urma pe fratele Costica…

    ______________

    Nu de procese în general le era frică securiştilor, ci de cele despre care se putea auzi “afară”, cel puţin în “faza cosmetică” a comunismului românesc (anii 80), atunci când regimul încerca să prezinte în vest imaginea democraţiei şi a independenţei faţă de Moscova.

    De fapt motivul pentru care eu am fosr reţinut de SEcuritate în ziua procesului a fost ca să nu merg şi să traduc pentru trimisul ambasadei americane la proces. După ce acesta a plecat din Iaşi, mi-au dat drumul.

    Da, Dumnezeu s.a îndurat de Costică şi n-a făcut decât unul dintre cei zece ani la care a fost condamnat. Dar a ieşit de acolo cu sănătatea zdruncinată pentru totdeauna. Dumnezeu săi răsplătească pentru jertfa lui, mai ales că în locul lui puteau fi foarte uşor fratele lui,Tudorică, şi Erzso, nevasta acestuia. Dar i-a păzit Dumnezeu.

    Dănuţ

    Like

  8. De aceea încerc şi eu să pledez pentru cumpătare şi judecăţi nuanţate în aceste chestiuni complicate.

    În ce prîveşte alternativa colaborare – confruntare, deşi este clar că eu m-am plasat mereu mai degrabă în latura confruntării (cu “organele”) călătoriile mele recente în ţări încă comuniste m-au convins că, oricât de paradoxal ar părea, bisericile înregistrate sunt, în principiu, mult mai bine plasate decât cele subterane (neînregistrate oficial), în ce priveşte funcţionarea în democraţie, tocmai pentru că ele au deja deprinderea negocierii permanente a statutului lor, ceea ce este esenţial în democraţiei. Dar, despre asta mai multe altă dată.

    Dănuţ

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s