Interviu: Partea a IX-a – Evanghelicii şi contextul social românesc

Andrei Ivan – Care sunt particularităţile societăţii româneşti de care trebuie să ţină seama bisericile evanghelice?

Dănuţ Mănăstireanu – În primul rând, este vorba de faptul că avem de-a face cu o societate orientală, influenţată puternic de ortodoxie, chiar dacă limba pe care o vorbim este de origine latină. Prin limbă am fi mai aproape de spiritul italienilor, al francezilor şi al spaniolilor, care sunt în majoritate catolici. Spiritualitatea noastră însă este profund influenţată de gândirea, de teologia şi de spiritualitatea ortodoxă. Aşa fiind, nu cred că noi putem avea un impact real în societatea românească dacă importăm în mod mecanic structuri, tipare, şi abordări teologice şi liturgice din spaţiul evanghelic occidental, care s-a născut şi s-a dezvoltat mai degrabă în dialog cu catolicismul şi reforma magisterială. Avem nevoie să ţinem cont în acest sens de faptul că societatea românească este influenţată în chip major de lumea răsăriteană, care este mai degrabă relaţională decât raţională. Deci, dacă vom construi instituţii eclesiale preponderent pragmatice şi mai puţin relaţionale, acestea vor fi percepute ca structuri străine spiritului românesc şi vor fi respinse de ansamblul culturii, pentru că vor fi privite ca ceva nepotrivit pentru mentalul românesc. De asemenea, structurile eclesiale care are o dominantă excesiv activistă, dar sunt caracterizate în prea puţină măsură de dimensiunea reflexivă, nu pot fi atrăgătoare, nu poate răspunde aşteptărilor omului religios răsăritean, pentru care religiozitatea implică un anume grad de reflecţie, şi de asemenea de asceză. Când ieşi într-o biserică americană, lumea te întreabă „did you have fun“? Întrebarea aceasta sună absolut şocant pentru o ureche răsăriteană. Ca român, nu te duci la biserică să ai fun, să te distrezi; te duci la acolo ca să te întâlneşti cu Dumnezeu şi cu surorile şi fraţii tăi, să vorbeşti cu Dumnezeu în rugăciune, şi să te căieşti de păcatele tale. Religiozitatea presupune pentru un răsăritean prezenţa dimensiunii ascetice, a negării de sine. Desigur, aceasta nu exclude faptul, mai degrabă raţional, că poţi să ai acolo o revelaţie, că se poate să-ţi vorbească Dumnezeu, prin predică sau în orice alt fel. Datorită influenţei ortodoxiei şi felului în care ea formează orizontul de aşteptare spirituală a românului, fără dimensiunea reflexivă, experienţa religioasă va fi percepută ca fiind străină de spiritul românesc.

Andrei Ivan – Legat oarecum de ceea ce spuneaţi, dar şi sub influenţa a ceea ce se întâmplă în vest, se vorbeşte foarte mult în bisericile evanghelice despre relevanţă. Se spune că Biserica trebuie să fie relevantă, şi aceasta este privită ca o virtute fundamentală a Bisericii. Care credeţi că este locul şi limitele acestui concept?

Dănuţ Mănăstireanu – În urmă cu câţiva ani, Os Guinness, care scrie cu foarte mult talent şi aproape fiecare carte a lui este un eveniment, a scris despre această temă fundamentale. Cartea lui vorbeşte despre mitul relevanţei şi care face o critică aspră a acestui concept. Iată ce cred eu despre acest lucru. Evanghelia trebuie să fie prezentată în termenii actualităţii; cu alte cuvinte, dacă vrem ca Evanghelia să fie auzită, ea trebuie tradusă în termenii culturii căreia se adresează. Această abordare însă trebuie calificată, pentru că altfel riscă să conducă la patologia criticată de Os Guinness. Cu alte cuvinte, trebuie să fim atenţi ca nu cumva cultura să fie cea care domină binomul Evanghelie-cultură, determinând ce anume este acceptabil şi ce nu. Dacă lăsăm să se întâmple aceasta, cădem în eroarea în care a căzut Schleiermacher, la începuturile teologiei liberale. Acest teolog pietist german a încercat cu toată sinceritatea să dea o formulare Evangheliei care să o facă acceptabilă în ochii dispreţuitorilor ei cultivaţi. Riscul major al unei asemenea abordări este acela ca în procesul traducerii, esenţa mesajului poate să fie transformată în aşa de mare măsură, încât acesta să nu mai fie unul evanghelic. Cu alte cuvinte, trebuie să ne punem întrebarea: este posibil ca esenţa Evangheliei să fie păstrată atunci când schimbi haina culturală a acesteia, şi dacă da, până unde putem merge în acest proces? Cred că răspunsul îl găsim tot în teologie şi anume în principiul întrupării! Atunci când s-a întrupat, Cristos n-a devenit un om universal, ci a fost un evreu, care a mâncat evreieşte, s-a îmbrăcat evreieşte şi a vorbit evreieşte, trăind într-un spaţiu concret istoric. Ce putem învăţa de aici, este că Evanghelia este chemată să se îmbrace în formele culturale ale fiecărui spaţiu în care ea pătrunde. Cu alte cuvinte Evanghelia promovată de misionarii americani din România nu trebuie să poarte hainele culturii americane, ci trebuie să facă acest efort, aproape imposibil pentru ei, de a traduce Evanghelia pe limba spaţiului cultural în care au venit să slujească.

Andrei Ivan – De multe ori totuşi misionarii americani dar şi alţi misionari în general au fost de fapt nişte civilizatori.

Dănuţ Mănăstireanu – Exact asta am şi afirmat. Ei au fost transmiţători ai unui creştinism cultural, a unui creştinism îmbrăcat în haine americane pentru că, odată cu mesajul esenţial al Evangheliei, au exportat la noi atât teologia cât şi liturghia lor. Dacă ne uităm la Evanghelie, Scriptura ne vorbeşte foarte mult despre implicaţiile felului în care s-a desfăşurat întruparea. Cristos S-a făcut ca noi, a devenit mai prejos decât un sclav, spune Pavel. În epistola către Evrei ni se vorbeşte despre faptul că Cristos a fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi, ba chiar mai mult, că a venit la noi într-o fire asemănătoare cu a păcatului. Aceste afirmaţii vorbesc despre adâncimea identificării lui Cristos cu noi. Şi totuşi, a existat o limită a acestei identificări. Scriptura ne spune că Cristos s-a făcut în toate lucrurile ca şi noi, dar „fără păcat”. Eu cred că în această sintagmă se află elementul care poate guverna practica relevanţei culturale a creştinului. Modelul lui Cristos este cel care trebuie să guverneze modelul angajării noastre culturale. Cu alte cuvinte, angajarea noastră culturală trebuie să fie guvernată nu de expediente mai mult sau mai puţin strategice, ci de principiile, de etica şi de spiritualitatea noastră. Dacă ne îndepărtăm de ele, rezultatul va fi un compromis cu cultura, şi o pierdere a dimensiunii profetice pe care noi suntem datori o aducem în spaţiul cultural în care trăim. Cultura nu este un absolut, ci o parte a realităţii amprentate de păcat în care trăim şi ca atare este o expresie ambiguă, o combinaţie de bine şi rău, în măsuri diverse! Ea cuprinde foarte multă bunătate pentru că noi purtăm chipul lui Dumnezeu, şi de asemenea, foarte multă urâţenie, purtăm noi purtăm, de asemenea, chipul păcatului, ca urmaşi ai lui Adam.

Andrei Ivan – Totuşi rămâne întrebarea dacă nu cumva relevanţa, ca şi concept, introduce cultura ca şi reper absolut. Cu alte cuvinte, cum ştim cât de departe este prea departe?

Dănuţ Mănăstireanu – La întrebarea aceasta nu cred că se poate răspunde în mod absolut. Este o întrebare la care suntem chemaţi să răspundem în permanenţă, pentru că realitatea la care ne raportăm este în continuă schimbare. Dacă ar fi fost posibil un singur răspuns la asta, el ar fi fost dat în primul secol, probabil, în epoca apostolică, sau de pe vremea părinţilor bisericii şi am trăi cu el. Sunt o mulţime de dileme, cum ar fi cele legate de clonare sau de fertilizarea in vitro, la care sfinţii părinţi nu au putut să dea răspunsuri, pentru că acestea nu existau în vremea lor. De aceea este necesar ca, pornind de la afirmaţiile Scripturii, de la formulările dogmatice ale sfinţilor părinţi, şi de la experienţa Bisericii pe parcursul istoriei ei, să extragem principii şi apoi să le aplicăm în acele chestiuni în care Biserica nu s-a pronunţat încă până acum. Deci, nu cred că răspunsurile pot fi prefabricate, pentru că realitatea se schimbă. Şi dacă este aşa, terenul pe care se duce bătălia se află în fiecare dintre noi. Avem în noi înşine două realităţi spirituale aflate în conflict permanent: carnea – natura noastră păcătoasă şi duhul – viaţa nou cu Cristos, primită la naşterea noastră din nou. Suntem influenţaţi pe de o parte de realitatea revelaţiei – de Sfânta Scriptură, dar şi de ceea ce ne-au transmis sfinţii de-a lungul secolelor, dar suntem influenţaţi şi de spiritul lumii în care trăim şi de expresia acestuia în plan cultural. Şi atunci practic suntem chemaţi ca într-un dialog cu Sfânta Scriptură, pe de o parte, şi pe cealaltă parte cu Biserica, trupul lui Cristos, să definim până unde putem merge. Răspunsul nu este unul simplu. Adevărul este că nu există o soluţie sigură. Vom greşi şi va trebui să ne repliem şi să spunem, „aici e prea mult”. Unii, ca să rămână pe un teren presupus sigur, vor îngusta spaţiul de manevră cu tot felul de reguli legaliste de genul „nu lua, nu gusta” şi vor spune „eu nu mă duc mai departe”. Aceasta însă le va reduce ambitusul şi posibilitatea de manevrare culturală, pentru că tocmai în spaţiul acela al griului are loc, cel mai adesea, cea mai fertilă interacţiune culturală şi spirituală. Dacă vrei să-şi păstrezi un grad mai mare de siguranţă, poţi să optezi pentru abordarea menonită, să te izolezi în propria ta comunitate eclesială, şi să lansezi de acolo provocări lumii înconjurătoare. Dacă te implici în lume, ai şansa de a avea un impact mai puternic, dar există întotdeauna riscul de a fi influenţat de ceea ce este împrejurul tău. Opţiunea este una care ţine de persoană, de chemare, de vocaţie, de maturitate, ca şi de comunitatea din care faci parte. Nu există însă o singură soluţie la această problemă.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

One thought on “Interviu: Partea a IX-a – Evanghelicii şi contextul social românesc”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s