Andrei Ivan – Cum au primit bisericile evanghelice libertatea? Cum au actionat ele in noile conditii?
Danut Manastireanu – In ultimii ani, am avut sansa de a sustine o serie de seminarii despre comunism si postcomunism in circa cincisprezece tari de pe cateva continente, si tema libertatii a fost una din cele mai importante pe care le-am abordat in aceste seminarii. Cred ca exista anumite modalitati pentru a ne pregati, cel putin intr-o oarecare masura, pentru libertate, insa noua, celor din Europa de est, nu ne-a spus nimeni despre asta.
Cei care traiesc acum in tari care sunt inca comuniste au sansa de a nu repeta greselile facute de noi. Aceasta a fost motivatia mea pentru a pregati aceste seminarii, pe care, pe langa diverse tari postcomuniste, le-am sustinut in cateva tari inca comuniste, si in cateva tari din America Latina care migreaza spre stanga. Tocmai pentru a-i preveni pe crestini de problemele cu care vor avea sa se confrunte, atat in situatia recastigarii libertatii – in cazul tarilor comuniste din Asia, cat si in aceea a pierderii libertatii – pentru tarile ispitite de comunism in America Latina. Pe cei din tarile comuniste am incercat sa-i previn ca libertatea care va veni nu este atat de roz cum li se pare, iar pe ceilalti i-am prevenit cu privire la riscurile dictaturii si la felul in care se pot proteja sau pregati, cel putin, pentru ea. Modelul in baza caruia am abordat aceasta tema, provine din Vechiul Testament, din cartea Exodului si are de-a face cu trei metafore: metafora robiei egiptene a poporului evreu – pentru definirea comunismului; metafora exodului – pentru a descrie pregatirea pentru libertate; si metafora celor 40 de ani in pustie – pentru definirea postcomunismului. Pornind de la aceasta metafora, cred ca este imposibil pentru o natiune de sclavi sa inteleaga libertatea. Tocmai de aceea a fost nevoie ca evreii sa rataceasca in pustie timp de 40 de ani: Ca sa traiesti cu adevarat, in mod plenar, posibilitatea libertatii trebuie sa parasesti mentalitatea de sclav! Pentru unii dintre noi aceasta mentalitate este atat de inradacinata incat singura solutie este cea radicala: ingroparea in pustie!
Andrei Ivan –Este interesant felul in care Dumnezeu s-a purtat cu evreii in pustie, pregatindu-i pentru vremurile bune; poate ca tot asa, daca eram mai atenti la Scriptura, era de-ajuns sa fim pregatiti pentru ceea ce avea sa urmeze!
Danut Manastireanu – Mie mi se pare ca nici acum nu facem nimic! Ne uitam la tinerii care ne parasesc bisericile si nu pricepem de ce se intampla lucrul acesta. Nu pricepem ca nu putem permanentiza structurile din perioada comunista intr-o perioada in care s-au schimbat complet datele realitatii dimprejurul nostru. Nu realizam ca nu mai putem sa-i controlam pe oameni prin vinovatie si prin reguli, ci ca trebuie sa le insuflam convingeri si sa le aratam modele. Eu cred ca avem nevoie de o reformare radicala a lucrurilor. In Vechiul Testament, in istoria aceea paradigmatica a exodului, cred ca putem gasi resurse pentru reinnoire, dar mi se pare ca nu le exploram, cel putin in comunitatea evanghelica romaneasca! Se pare ca ceea traim la ora actuala este, asa cum spunea cu un zambet trist batranul Bunaciu, ca dupa revolutie fiecare are buticul lui; din cate se vede, ne ocupam mai degraba de buticuri, decat de solutii sistemice!
Andrei Ivan – Si chiar daca ne-am ocupa de solutii sistemice, asa cum ati spus, ar fi greu de inaintat din cauza fragmentarii despre care vorbeati mai sus in termeni plastici.
Danut Manastireanu – Asta pe de-o parte; iar pe de alta, institutiile se construiesc cu oameni! Problema institutiilor noastre sunt oamenii! Oameni vechi nu pot construi institutii noi! In cel mai bun caz construim institutii carismatice, intelegand prin asta, nu carisma Duhului, ci aceea a personalitatii. Si atunci cand personalitatile dispar, institutiile mor sau se transforma in monumente (funerare)! Avem nevoie sa invatam cate ceva din teoria politica liberala si sa construim institutii care transcend persoanele. Cred insa ca nu avem inca maturitatea pentru aceasta!
Andrei Ivan – Aici incercarea de transformare a caracterelor este una binevenita!
Danut Manastireanu – Desigur. Sa nu crezi insa ca acest lucru este suficient! In lumea protestanta, in general, suntem ispititi sa ne gandim in mod automat la solutii de natura individualista. Si acestea nu sunt neaparat solutii personale; cel putin nu in sensul teologic, trinitar al Cuvantului! Eu cred ca avem nevoie in acest sens de doua lucruri. Este nevoie mai intai de o abordare personala – de aceea spuneam ca nu poti sa faci institutii noi cu oameni vechi; dar avem nevoie si de o abordare institutionala. Avem nevoie de structuri noi. Sa va dau un exemplu: eu ma confrunt in organizatia in care lucrez cu ispita permanenta a secularizarii. Este vorba de o organizatie care pune adeseori in cumpana profesionalismul si spiritualitatea! In momentul in care dam curs profesionalismului, in detrimentul spiritualitatii, cream un dezechilibru care poate da peste cap intreg mecanismul. Daca insa aducem intr-o organizatie crestina un numar mare de crestini maturi, intr-o structura care nu stimuleaza spiritualitatea, si care este influentata de o filozofie, sa zicem, pragmatica, rationalista, care se foloseste de oameni, mai degraba decat sa promoveze dezvoltarea umana, rezultatul este ca acei oameni vor scadea in spiritualitatea lor, tocmai pentru ca spiritul corporativ, „ingerul“ institutiei, daca vreti sa folosim sintagma biblica din Apocalipsa, este unul de natura indoielnica. De aceea cred ca solutia la problema innoirii institutiilor este una dubla: avem nevoie de o innoire a persoanelor implicate in sistem, dar avem nevoie si de o innoire a sistemului.
Persona 
Cred ca ai pus punctul pe i cu medierea cristologica a VT. Da si Amin! Pentru ca daca ne uitam bine, crestinii sint impinsi catre VT si de mediul socio-cultural. Cu alte cuvinte, nu totul este curat in aceasta inclinatie. Daca consideram combinatia ecologie/vegetarianism/drepturile animalelor etc., se intrevede o incercare de mintuire a-cristica, de revenire la un Eden pe care il putem restaura. Este atit de subtil procesul!
LikeLike
Este interesant cit de mult a crescut interesul crestinilor in Vechiul Testament in ultima vreme. Aud de peste tot in jurul meu crestini simpli care se regasesc din ce in ce mai mult in modelele si paradigmele veterotestamentare. Cred ca este foarte revelator. Certurile dogmatice au obosit bisericile. Umblarea simpla cu Dumnezeu, catharsisul psalmic, libertatea si alte ‘cadouri’ date de Dumnezeu in VT invioreaza pe oameni.
Pacat ca nu sint carti mai multe despre modelul Exodului. Este un subiect fierbinte acum, in contextul miscarilor de liberare a tuturor si a toate ce se afla sub soare.
____________
Sebi,
Şi eu cred că acest interes pentru VT este semnificativ. Ma term insa de transpunerea automata in spatiul neotestamentar a modellor veterotestamentare, fără mediere cristologică. Nu cred că putem face abstracţie de dogmatică, deşi cred că ne putem dispensa fără mari pierderi de un anume gen de scolastică ce domină spaşiul gândirii teologice occidentale.
Această mediere cristologică ne poate feri şi de riscul de care vorbeai anterior, acela ar cedării ăn faţa ideologiilor de tot felul, indiferent dacă este vorba de marxism sau de neoconservatorism.
Dănuţ
LikeLike
Dragă Sebi,
Fii binevenit pe acest blog. Spune-i şi lui Cornel de el, dacă-l vezi.
Utilizarea modelului Exodului pentru explorarea temei eliberării nu este nicidecum nouă, aşa cum mi-am dat seama după elaborarea prezentării mele cu privire la o perspectivă creştină asupra comunismului şi a postcomunismului. Un exemplu din momeniul politologiei este cartea lui Michael Walzer, Exodus and Revolution (Basic Books, 1985). Cartea mi+a fost recondată de domnul Daniel Barbu, un politolog creştin pe care îl apreciez foarte mult.
Din păcate, cititorii noştri de pe acest blog nu au încă acces la textul meu, care nu există încă decât în limba engleză (şi este publicat, de asemnenea, în armeană, dar asta nu cred că le va fi de mare folos) şi de aceea probabil nu vor pricepe tot ce discutăm noi aici.
Oricum, această temă poate fi folosită în diverse moduri, inclusiv în acela suferat de tine. În ce mă priveşte, aşa cum ştii, şi nu de ieri, de azi, prefer structurile triadice (ce să-i faci? sunt trinitarian!), mai ales din raţiuni mnemonice, dar şi pentru că, cel puţin în acest caz, îmi slujeşte bine pentru ceea ce vreau să fac.
Oricum, sunt de acord cu tine că nu putem construi instituţii noi cu oameni vechi. De aceea păoate că o abordare “emergentă” ar putea fi o soluţie”. Am încercat-o şi eu. În unele cazuri, cum bine ştii, nu prea mi-a reuşit. În altele însă există ceva speranţe. Diferenţa, din nou, o fac oamenii.
Sunt curios să văd cum reacţionează alţi cititori la sugestiile tale.
Îţi doresc şi ţie un Advent binecuvântat.
Dănuţ
LikeLike
Cred ca putem aplica putin mai complet modelul Exodului la eliberarea romanilor de sub comunisti daca ne gindim ca in Exod competitia pentru poporul evreu s-a dus intre Faraon si Yahweh. Poporul evreu a fost imobil, nu a generat evenimentele, ci chiar s-a opus lor pe alocuri. Libertatea a venit peste ei, literalmente ‘de sus’. Aceasta este o idee importanta, pentru ca poporul evreu eliberat a trecut imediat de sub un jug rau, ne-divin, sub un jug bun, divin.
As remania putin etapele modelului tau:
robia – comunismul
exodul – competitia pentru popor/eliberarea/revolutia
40 de ani in pustie – pregatirea pentru libertate (cu pasul esential – darea Legii)
colonizarea Canaanului – postcomunismul/noua societate libera
Darea Legii si ‘educarea’ noului popor in aplicatea ei este cheia pustiei. Romanii nu au avut asa ceva, ci mai degraba au fost aruncati direct in noul Canaan. Dupa o robie atee comunista, ar fi mers de minune un Canaan crestin, dar nu a fost sa fie – romanii au ales un secularism furibund, aproape lipsit de criterii. Si motivul probabil este ca nu au avut modele crestine, asa cum spui si tu.
Cit despre ‘solutii sistemice’, ai mare dreptate, dar nu exista un fundament pentru asta acum, din pacate. In Sinai, Legea a fost fundamentul unei intregi noi societati. Noi avem Biblia, plus toata traditia crestina, si nu stim ce sa facem cu ele. In lipsa unui absolut, romanii au recazut in stadiul de ‘robie egipteana’; fiecare are buticul lui acum ca si atunci erau sclavi: ‘fiecare cu pielea lui si cu necazul lui’. Fragmentarea este una din regulile sclaviei; egiptenii au impus-o evreilor, romanii o aleg de buna voie (nu sint singurii – societatea occidentala o face de mai multe timp decit ei…).
Asta este si problema teologilor liberationisti din America de Sud – vor eliberare sociala de tip comunist, dar inspirati si de modelul Exodului. Nu se poate. In Exod, evreii au iesit de sub Faraon ca sa intre direct sub Yahweh. Nu este nimic secular in acest proces. Romanii trebuie sa iasa de sub Drac si sa intre imediat sub Cristos. Si Biserica trebuie sa fie acel Moise care instiga la revolutie.
Despre structuri/oameni noi: sa fie oare o structura de tip ‘emergent’ o solutie?
LikeLike