Andrei Ivan – Care sunt, din punctul dumneavoastra de vedere, amprentele lasate de comunism asupra bisericilor evanghelice din Romania, mai ales in privinta mentalitatilor?
Danut Manastireanu – Din punctul de vedere al mentalitatilor cred ca aproape nu exista diferenta intre evanghelici si neevanghelici, ca si intre spatiul religios si cel secular.
Propaganda marxista exercitata asupra noastra a avut un impact teribil, iar deosebirile sunt, in cel mai bun caz, cantitative, nu calitative. Iata care sunt, dupa parerea mea, cateva dintre trasaturile cele mai importante ale mentalitatii noastre postcomuniste. Cred, mai intai, ca suntem incapabili sa intelegem libertatea, pe care o concepem in general ca fiind posibilitatea de a face tot ceea ce dorim, fara nici un fel de restrictii si nu includem in ea in mod natural asumarea responsabilitatilor pentru propriile decizii. In al doilea rand, tiparele noastre in materie de leadership, sunt marcate foarte puternic de dictatura comunista. Reflexele liderilor nostri sunt, in mod evident, formate in perioada comunista si sunt caracterizate de secretomanie, control si manipulare prin vinovatie. O alta caracteristica importanta este, cred eu, incapacitatea dialogului. Aceasta se datoreste, cel putin intr-o oarecare masura, faptului ca sub comunism partidul era cel care domina spatiu gandirii: nu erau acceptate dezbaterile, nu era incurajata analiza, iar formarea propriilor opinii, eventual diferite de cele ale partidului, era considerata a fi un lucru absolut periculos. Incapacitatea implicarii intr-un dialog civilizat continua sa marcheze comunitatile postcomuniste, in ansamblul lor, ca si, in egala masura, pe cele evanghelice. Este un fapt de-a dreptul tragic. Nici macar cei mai instruiti intelectuali romani nu sunt capabili sa poarte un dialog in contradictoriu, care sa nu degenereze in atac la persoana. Din pacate, acelasi lucru se intampla si in lumea evanghelica! Desigur, am putea adauga la aceasta analiza o multime de alte lucruri, cum ar fi atitudinea fata de bani si mentalitatea de asistati, pe care nu reusim s-o depasim; dependenta de exterior si devalorizarea libertatii, care ne face sa ne vindem foarte usor libertatea si multe altele. Dar sa ne oprim deocamdata la cele mai importante.
Andrei Ivan – Cred ca la mentalitatea de care vorbeati, cea de asistati, a contribuit si perioada de sfarsit a comunismului, in care incepuse actiunea lui Ceausescu de daramare a satelor, precum si reactia celor din afara, care au inceput sa trimita ajutoare in anumite sate. Apoi, aceasta actiune s-a prelungit in teren evanghelic, cu ajutoarele primite timp de multi ani dupa revolutie, si oarecum ne-am obisnuit sa primim.
Danut Manastireanu – Calvin vorbea despre necesitatea ca omul sa treaca prin trei tipuri de convertiri: convertirea mintii, a inimii si a pungii! In cel mai bun caz, evanghelicii au ajuns la a doua, iar unii poate ca au ramas chiar la prima. Eu cunosc prea putine cazuri de evanghelici care si-au lasat convertita punga! Continuam sa depindem in mod substantial de ajutoarele pe care le primim pentru construirea de biserici, pentru sustinerea de pastori, pentru orice fel de initiative educationale, si asa mai departe. Crestinii evanghelici daruiesc foarte putin. Implicatia acestui lucru este ca suntem dependenti si usor de manipulat, ca nu avem initiative, ca ni se dicteaza adeseori inclusiv liniile doctrinar pe care sa mergem, caci altfel „ni se taie sponsorizarea“!
Andrei Ivan – Am impresia ca intreg modelul bisericii evanghelice actuale din Romania, nediscutat dar adoptat, s-a infiltrat aici cu ajutorul banilor.
Danut Manastireanu – Eu stiu in acest sens o multime de lucruri anecdotice, legate de influenta Conventiei Baptiste de Sud, a confesiunii penticostale Assemblies of God si a altor grupari fundamentaliste, mai ales din Statele Unite. Ele au influentat, prin finantari, crearea de nuclee de influenta. Avem de-a face cu o patologie a asistarii financiare care nu ar fi existat daca noi am fi avut intelepciunea sa intelegem cat de riscanta este sclavia financiara! Parerea mea este ca crestinii in general, si evanghelicii in mod special, ar fi facut bine sa asculte, in oglinda, de glasul celor trei profeti ai modernitatii, asa cum i-am numit eu. Ma refer la Karl Marx, Siegmund Freud si Friederich Nietzsche. Dar, pentru ca nu am auzit glasurile lor care vorbesc despre importanta, pentru fiecare fiinta umana, si pentru societate in general, a impulsului economic, a impulsului sexual si a cautarii puterii, adeseori am ajuns sa fim, fara sa ne dam seama, dominati de acestea. De aceea avem atatea scandaluri sexuale, fraude financiare si abuzuri de autoritate in bisericile de toate felurile, inclusiv cele evanghelice. Cred ca ar fi trebuit sa ascultam glasul acestor profeti!
Draga Daniel,
Sunt absolut de acord cu tine. Tocmai de aceea, adeseori, in discutiile legate de “leadership” prefer sa ofer ca alternativa conceptul, mult mai nepopular, de “followership”. Numai ca aici vorbeam despre cu totul altceva.
Este adevarat, suntem atit de obsedati de conducere incit, intr-o lume “ideala”, toti am fi lideri si n-ar mai avea cine sa ne urmeze.
Da-mi voie sa-ti ofer, pe aceeasi linie de gindire, o noua tema de speculatie terminologica. Mi se pare extrem de semnificativ pentru inclinatia noastra activista faptul ca, cel mai adesea, traducem termenul englezesc de “ministry” prin “lucrare”, in loc de “slujire”, asa cum ar fi normal. Nu crezi?
Danut
LikeLike
Vorbiţi despre tiparele noastre în materie de „leadership”, marcate puternic de mentalitatea comunistă. Nu am motive să vă contrazic. Însă, în sine, conceptul de „leadership”, atît de iubit în spaţiul evanghelic, este nu doar unul occidental, dar total străin învăţăturii Noului Testament.
În acest spirit, nu mai avem „slujitori” ai bisericii, ci lideri: lideri de tineret, lideri în lucrarea cu copiii, lideri în lucrarea cu femeile etc. E un fel de privatizare a bisericii, în care slujitorii au devenit patroni sau boieri eclesiali, un fel de latifundiari bisericeşti. Cred că ar trebui să chestionaţi nu doar modul viciat în care concepem ceea ce numim emfatic şi cu satisfacţie „leadership”, ci însuşi conceptul „teologic” (?) de lider. În fond, asta sancţiona Marx în materie de religie, anume un fel de industrializarea a bisericii, iar Nietzsche, „voinţa de putere” deghizată în spatele virtuţilor slujirii şi umilinţei. Nu-mi sînt dragi maeştrii bănuielii, dar uneori îi bănuiesc eu însumi de oarece luciditate. Din păcate pentru ei, însă, luciditatea nu duce la mîntuire.
LikeLike
Citeste mai departe.
Dupa mine, solutia va veni abia dupa doua generatii si numai daca facem acum ceea ce trebuie.
Danut
LikeLike
Ai perfecta dreptate cu privire la ” tiparele de lidership”. E cumplit sa te uiti la modul in care actioneaza si reactioneaza unii lideri crestini, la manipularile pe care le folosesc…la fel si fel de smecherii…Oare mai pot fi schimbati? Oare noua generatie de lideri nu cumva sunt si ei deja contaminati de aceias ” boala”? Exista vreun remediu? Care+i acela?
LikeLike