Argument

danutm-feb-05-small.jpg

Dragă cititorule,

După îndelungi cumpăniri, o încercare ratată, şi câteva ezitări, am decis, în sfârşit, să-mi public pe Internet cele patru dosare de urmărire informativă (DUI) de la Securitate, aşa cum se află ele în arhivele CNSAS, cu indicativul I-1065. O voi face încetul cu încetul, postînd, pe cit posibil, câte un document în fiecare zi, în afara perioadelor în care, din motive obiective, nu voi avea acces la internet. Uneori voi posta şi copii în facsimil ale unor documente mai importante.

Dacă vă întrebaţi cumva ce anume m-a făcut să iau această decizie, iată răspunsul. Îmi repugnă amatorismul, reaua voinţă şi parţialitatea, dar mai ales totala lipsă de discernământ teologic şi cu care este purtată, în general, între evanghelici discuţia despre colaborarea cu Securitatea a liderilor şi a altor membri ai comunităţilor noastre.

Pentru o discuţie obiectivă este nevoie de date concrete şi de documente, dar şi de interpretarea lor în conformitate cu regulile ştiintei istorice. Aceasta încerc să fac prin publicarea acestor dosare. Pentru o înţelegere corectă a lucrurilor, faptele trebuie interpretate în context. Acesta este rostul comentariilor adăugate uneori documentelor. Şi, în final, sper ca cel putin din când în când să am răgazul de a vă împărtăşi gândurile mele cu privire la această complicată problemă a colaboraţionismului. Aceasta va fi, sper, modesta mea contribuţie la această dezbatere absolut esenţială pentru curăţirea spaţiului civic şi confesional românesc.

În al doilea rând, colaboraţionismul evanghelicilor cu Securitatea a făcut foarte multe victime, pentru care nu s-a facut încă ispăşire, deşi unii dintre cei vinovati sunt încă în viaţă. Ca şi unele dintre victime. Iar dacă nu ei, cel puţin copiii celor care au avut de suferit. Cu toate acestea, prea puţini dintre cei vinovati au avut curajul de a-si mărturisi vina, ca să primească iertarea celor care au suferit de pe urma laşităţii lor. Ca să nu mai vorbim de faptul că nimeni nu pare dispus a lua în considerare necesitatea unor eventuale reparaţii. Atunci când Cain l-a ucis pe Abel, Dumnezeu i-a spus celui vinovat: ” Sângele nevinovatului Abel strigă din pământ la mine şi cere ispăşire”. Cred că acelaşi principiu ar trebui să guverneze şi raportarea noastră la această chestiune. Convingerea mea este că atâta vreme cât nu se va face ispăşire, evanghelicii din România, ca şi celelalte culte vinovate de acelaşi păcat, nu vor avea binecuvântare de la Dumnezeu.

Voi încerca mai intii să redau documentele aşa cum sunt ele, inclusiv cu greşelile de ortografie ale securiştilor şi ale informatorilor, adăugând însă, acolo unde socotesc că este necesar, comentarii care să corecteze eventuale informaţii eronate prezente în documente sau lipsa, intenţionată sau nu, a unor detalii esenţiale pentru înţelegerea corectă a realităţii. Aceste comentarii vor încerca, de asemenea, să prezinte elemente de context necesare înţelegerii lucrurilor în ansamblul lor. Acest lucru este necesar deoarece Securitatea a fost inainte de orice o instituţie a minciunii, şi nu toate lucrurile aflate în dosare trebuie crezute pe cuvânt.

Desigur, aceste comentarii reprezintă punctul meu subiectiv de vedere. Dacă cineva doreşte să dea o altă interpretare acestor documente, este absolut liber s-o faca, aşa cum îi dictează conştiinţa sau îl ajută putinţa.

S-ar putea, de asemenea, ca vreunii dintre voi să se intrebe de ce ar dori cineva să-şi vadă dosarul de la Securitate. Daţi-mi voie să vă pun înainte un posibil dialog imaginar (Q & A).

Q – Nu există oare riscul de a afla, de exemplu, din aceste dosare că cineva apropiat te-a turnat?

A – Se poate, desigur. S-au mai văzut destule cazuri, unele deja celebre.

Q – Şi atunci, nu exista riscul ca această descoperire să-ţi dea viata peste cap?

A – Cum să nu, mai ales dacă eşti “slab de înger”.

Q – Şi atunci n-ai fi mai fericit dacă n-ai şti?

A – Se poate şi asta, dacă preferi să trăieşti ceea ce eu numesc o “fericire tâmpă”. In ce mă priveşte, prefer să trăiesc în adevar, chiar dacă aceasta mă va face mai nefericit.

Q – Şi totuşi, nu crezi că există riscul să te umpli de amărăciune, dacă nu cumva chiar să-i urăşti, ori, mai grav, să vrei să te răzbuni pe cei care ţi-au făcut rău?

A – Aşa ceva, drept să spun, nu mi-a trecut prin cap, dat fiind că sunt creştin şi că iau foarte în serios porunca lui Cristos de a-mi iubi vrăjmaşii.

Q – Dar de ce să mai dezgropăm trecutul? Cui foloseşte asta? Nu este oare mai creştineşte să iertăm şi să uităm totul?

A – Mai întâi, nimeni nu are dreptul să ierte în numele altora. Fiecare trebuie să ierte în mod personal pe cel care i-a greşit. În al doilea rând, iertarea ar trebui precedată de cererea de iertare. Aceasta este importantă nu atât pentru victimă, cât pentru cel vinovat. Iar, în al treilea rând, atunci când nu acordăm colaboratorilor Securităţii şansa de a se căi de trădarea lor, facem de fapt un act de mare cruzime, căci prin aceasta îi facem să-şi rişte destinul etern (îmi cer scuze celor care cred în “tehnologia” soteriologică pentru ochişori micuţi de genul once saved, always saved; dacă asta cred, n-au decât să rişte – eu unul prefer căile clare ale Scripturii).

Cam asta ar fi, dar dacă cineva dintre voi are şi alte întrebări, sunt gata să le iau în consideraţie în modul cel mai serios.

Iată acum şi o scurta istorie a accesului meu la dosare. Am făcut la 29 martie 2001 prima mea solicitare de acces la dosarele de urmărire informativă de la Securitate, de a căror existenţă eram sigur, date fiind repetatele mele “întâlniri de gradul trei” cu această instituţie infamă. Am aşteptat o vreme, dar timpul trecea, şi eu nu mai primeam nici un răspuns de la CNSAS. La un moment dat, ginerele meu a fost abordat în mod informal, la o petrecere, de către un SRI-st, care i-a sugerat că dacă vreau să-mi vad dosarul de la Securitate, el ar putea să mă ajute. Va mărturisesc faptul că îndelunga aşteptare şi dorinţa de a vedea în sfârşit acele documente m-au facut să mă gândesc în mod serios la această propunere, poate sinceră – n-am de unde să ştiu. În cele din urmă am rezistat ispitei, nu numai din pricina ilegalităţii implicite a acestei propuneri, dar mai ales din teama că s-ar putea să fie vorba de fapt de o cursă. Şi, de vreme ce nu mă lăsasem păcălit de manevrele securiştilor înainte de 1989, de ce aş fi făcut-o acum?

Poate ca şi drept rasplată pentru mica mea biruinţă etică, Dumnezeu mi-a trimis într-o zi “îngerul” său. După aproape trei ani de aşteptare inutilă, am avut şansa de a face o călătorie în aceeaşi maşină, de la Iaşi la Bucureşti, cu domnul Andrei Pleşu, care era încă în vremea aceea membru al Consiliului CNSAS. Am povestit atunci cu domnia sa, alături de o mulţime de alte lucruri, care de care mai interesante, şi despre dezamăgirea mea cu privire la lipsa unui răspuns la solicitarea adresată instituţiei la care lucra. Domnul Pleşu mi-a sugerat să-i trimit datele solicitării mele şi, în mai putin de două săptămâni, am primit un telefon de la o doamnă care mă chema la Bucureşti, să-mi văd dosarul de Securitate. Tot ea mi-a explicat că CNSAS îmi trimisese o scrisoare în acest sens cu circa şase luni în urmă. Eu însă n-am primit niciodată acea misivă. Cine ştie, poate s-o fi rătăcit pe la SRI, despre a cărui atenţie am indicaţii clare că mă bucur în continuare, căci, cu ceva timp în urmă un coleg din World Vision a fost avertizat de un SRI-ist (era să zic securist) “binevoitor” să nu aibă prea multe legături cu mine pentru că sunt “un element periculos”. Cred că de fapt ar trebui să mă simt foarte bine, pentru că, în sfârşit, îmi dă şi mie cineva atenţie. Ca să nu mai vorbim de sentimentul de siguranţă pe care ar trebui să-l am atunci când ştiu că “organele” veghează cu sârg asupra mea, desigur, pentru ca nu cumva să mi se întâmple ceva rău.

Invitat fiind, în sfârşit, am plecat la Bucureşti în 31 martie 2004, la “întâlnirea cu istoria”, trei ani după ce am făcut cererea iniţială. Am intrat într-o sală în care se aflau mai multe persoane venite acolo cu acelaşi obiectiv, alături de o serie de cercetători acreditaţi, care studiau şi ei, din alte motive decât noi, dosarele aflate în arhiva acelei instituţii. O doamnă mi-a pus curând pe masa cele patru dosare, care însumau circa două mii de pagini de documente. Trebuie să vă mărturisesc că am fost puţin copleşit. Primele două dosare purtau numele de cod “Chitaristul”, iar celelalte două se numeau “Ideologul”. Motivaţia pentru aceste nume de cod va reieşi din documente, aşa încât daţi-mi voie să păstrez deocamdată secretul.

N-am avut prea multe surprize în lectura mea. Una singură a fost însă de-a dreptul năucitoare. Dar, despre asta, la vreme. Desigur, fiind un cititor lent, n-am putut parcurge cu atenţie toate cele 2.000 de file în cele şase ore cât am stat acolo. De aceea, dar şi pentru a avea eu însumi documentele, am solicitat la plecare, conform legii, copii ale celei mai mari pîrţi a documentelor. Ar fi trebuit să solicit copii integrale, şi aşa vă sfătuiesc şi pe voi să faceţi, dacă ajungeti acolo.

Două luni mai târziu am primit copia dosarelor, pentru care am plătit binişor, şi am observat că în multe locuri în care numele celor vizaţi apăreau în clar în original, acestea erau obliterate cu negru în copiile primite. Aceasta este prevederea legii, pentru a descuraja procesomania. Unele dintre aceste nume obliterate sunt uşor de identificat şi acum. De aceea le voi menţiona între paranteze pătrate în documentele postate pe blog, adăugând semnul ? acolo unde ami mici îndoieliş mă voi feri însâ în mod deliverat de orice speculaţii. În alte cazuri însă nu mai sunt sigur şi voi încerca să le identific atunci când mă voi duce din nou să-mi examinez dosarul, dupe eventuala completare a acestuia. Căci, dosarul meu nu era nicidecum complet. Din el lipseau o multime de depoziţii şi declaraţii date la interogatorii. Oricum, conform legii, odată ce accesul la un anumit dosar este permis, titularul îl poate cerceta oricând, în baza unei programari fîcute dinainte.

Dat fiind că în ultimii doi ani CNSAS a primit mii de alte dosare, la 10 martie 2007 am solicitat CNSAS completarea dosarelor mele cu eventuale documente descoperite în dosarele noi sosite. Cu această ocazie am solicitat, încă o dată, identificarea informatorilor mentionaţi în dosarele mele, căci la prima mea solicitare în acest sens mi s-a răspuns că nu există în arhivă documentele în baza cărora să se facă această identificare. N-am primit încă răspuns la aceste solicitări şi experienţa mea anterioară cu CNSAS îmi spune că s-ar putea să mai dureze. Interesant este că în 31 martie 2004 am solicitat de asemenea dosarul de urmarire informativă al tatalui meu, dacă cumva exista un asemenea dosar. Abia în 30 iulie 2007 (!!!) am primit răspuns că nu există la CNSAS un asemenea dosar. Sper ca acesta să fie totuşi un semn bun că şi cealaltă solicitare a mea este în lucru şi va primi în curând răspuns. Sper, de asemenea, că nu va trebui să apelez din nou la cineva din Consiliu, cum ar fi domnul Dinescu, de exemplu, ca să primesc un nou răspuns. Daca însă acesta întârzie foarte mult, vă asigur că o voi face.

În sfârşit, dacă cineva dintre cei care citesc aceste pagini vor fi ispitiţi să-şi ceară şi ei de la CNSAS dosarele de urmărire informativă (sau, Doamne fereşte, cele de reţea, dacă au fost informatori), iată adresa web la care găsiţi formularele pe care trebuie să le completaţi şi sa le trimiteti pe adresa acestei institutii, pentru a primi acces la dosare. www.cnsas.ro Tot acolo veţi găsi afişată şi legislaţia care se ocupă de acest domeniu.

Vă doresc tuturor succes, sănătate şi virtute!

Si, de ce nu, lectură interesantă şi plină de învăţăminte, căci “lectură plăcută” nu prea pot spune.

Dănuţ Mănăstireanu, alias “Ideologul”, fost “Chitaristul”

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

9 thoughts on “Argument”

  1. Dupa citirea acestui text imi dau seama ca intrebarea mea din post-ul anterior nu e necesara. Ma scuzati pentru deranj.

    Like

  2. Ma bucur foarte mult pentru ca incepeti sa va publicati dosarul.

    Am o intrebare la dumneavostra: credeti ca este posibil sa am acces la dosarele celor 2 bunici ai mei? Adica legal am dreptul sa fac aceasta cerere? Ambii mei bunici, atat de pe mama cat si tata, au fost implicati trup si suflet in biserica si in activitatile acesteia. Ambii au avut de suferit. Acum vreau sa stiu si eu care din rudele sau fratii nostri ne-au turnat si din cauza carora au avut bunicii mei de suferit.

    Like

  3. Draga Danut, desi au trecut 20 de ani sunt bucuros ca am fost, in parte, “ideologizat” de un “chitarist”. Cu dragoste, Edi!

    (PS: pentru a scrie acest comentariu a trebuit sa-mi fac un cont pe wordpress, eu sunt fidel produselor Google, poate nu e rau sa schimbi ceva setari ca si altii, ce au conturi te miri unde, sa poata comunica cu tine)

    Like

  4. Draga Daniel,
    Din cite stiu din lege, poti solicita accesul la dosarul rudelor de gradul intii.

    Draga Edi,

    Bun venit la mine. Cred ca n0-am ales un template prea bun si trebuie sa marturisesc ca nu ma prea pricep la tehnica asta, dar promit sa invat.
    Danut

    Like

  5. Eu am solicitat acum 2 ani, in aceeasi zi, accesul la dosare pentru mine si pentru bunicul meu. Mie mi s-a comunicat anul acesta ca nu am avut dosar, dar pentru bunicul meu, care a fost pastor baptist in Valea Jiului, nu am primit inca raspuns.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s