Draga cititorule,
Dupa indelungi cumpaniri, o incercare ratata, si citeva ezitari, am decis, in sfirsit, sa-mi public pe Internet cele patru dosare de urmarire informativa (DUI) de la Securitate, asa cum se afla ele in arhivele CNSAS, cu indicativul I-1065. O voi face incetul cu incetul, postind, pe cit posibil, cite un document in fiecare zi, in afara perioadelor in care, din motive obiective, nu voi avea acces la internet. Uneori voi posta si copii in facsimil ale unor documente mai importante.
Daca va intrebati cumva ce anume m-a facut sa iau aceasta decizie, iata raspunsul. Imi repugna amatorismul, reaua vointa si partialitatea, dar mai ales totala lipsa de discernamint teologic si cu care este purtata, in general, intre evanghelici discutia despre colaborarea cu Securitatea a liderilor si a altor membri ai comunitatilor noastre.
Pentru o discutie obiectiva, este nevoie de date concrete si de documente, dar si de interpretarea lor in conformitate cu regulile stiintei istorice. Aceasta incerc sa fac prin publicarea acestor dosare. Pentru o intelegere corecta a lucrurilor, faptele trebuie interpretate in context. Acesta este rostul comentariilor adaugate uneori documentelor. Si, in final, sper ca cel putin din cind in cind sa am ragazul de a va impartasi gindurile mele cu privire la aceasta complicata problema a colaborationismului. Aceasta va fi, sper, modesta mea contributie la aceasta dezbatere absolut esentiala pentru curatirea spatiul civic si confesional romanesc.
In al doilea rind, colaborationismul evanghelicilor cu Securitatea a facut foarte multe victime, pentru care nu s-a facut inca ispasire, desi unii dintre cei vinovati sunt inca in viata. Ca si unele dintre victime. Iar daca nu ei, cel putin copiii celor care au avut de suferit. Cu toate acestea, prea putini dintre cei vinovati au avut curajul de a-si marturisi vina, ca sa primeasca iertarea celor carr care au suferit de pe urma lasitatii lor. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca nimeni nu pare dipus sa ia in considerare necesitatea unor eventuale reparatii. Atunci cind Cain l-a ucis pe Abel, Dumnezeu i-a spus celui vinovat: ” Singele nevinovatului Abel striga din pamint la mine si cere ispasire”. Cred ca acelasi principiu ar trebui sa guverneze si raportarea noastra la aceasta chestiune. Convingerea mea este ca atita vreme cit nu se va face ispasire, evanghelicii din Romania, ca si celelalte culte vinovate de acelasi pacat, nu vor avea binecuvintare de la Dumnezeu.
Voi incerca mai intii sa redau documentele asa cum sunt ele, inclusiv cu greselile de ortografie ale securistilor si ale informatorilor, adaugind insa, acolo unde socotesc ca este necesar, comentarii care sa corecteze eventuale informatii eronate prezente in documente sau lipsa, intentionata sau nu, a unor detalii esentiale pentru intelegerea corecta a realitatii. Aceste comentarii vor incerca, de asemenea, sa prezinte elemente de context necesare intelegerii lucrurilor in ansamblul lor. Acest lucru este necesar deoarece Securitatea a fost inainte de orice o institutie a minciunii, si nu toate lucrurile aflate in dosare trebuie crezute pe cuvint.
Desigur, aceste comentarii reprezinta punctul meu subiectiv de vedere. Daca cineva doreste sa dea o alta interpretare acestor documente, este absolut liber s-o faca, asa cum ii dicteaza constiinta sau il ajuta putinta.
S-ar putea, de asemenea, ca vreunii dintre voi sa se intrebe de ce ar dori cineva sa-si vada dosarul de securitate. Dati-mi voie sa va pun inainte un posibil dialog imaginar (Q & A).
Q - Nu exista oare riscul de a afla, de exemplu, din aceste dosare ca cineva apropiat te-a turnat?
A - Se poate, desigur. S-au mai vazut destule cazuri, unele deja celebre.
Q - Si atunci, nu exista riscul ca aceasta descoperire sa-ti dea viata peste cap?
A - Cum sa nu, mai ales daca esti “slab de inger”.
Q - Si atunci n-ai fi mai fericit daca n-ai sti?
A - Se poate si asta, daca preferi sa traiesti ceea ce eu numesc o ” fericire timpa”. In ce ma priveste, prefer sa traiesc in adevar, chiar daca aceasta ma va face mai nefericit.
Q - Si totusi, nu crezi ca exista riscul sa te umpli de amaraciune, daca nu cumva chiar sa-i urasti, ori, mai grav, sa vrei sa te razbuni pe cei care ti-au facut rau?
A - Asa ceva, drept sa spun, nu mi-a trecut prin cap, dat fiind ca sunt crestin si ca iau foarte in serios porunca lui Cristos de a-mi iubi vrajmasii.
Q - Dar de ce sa mai dezgropam trecutul? Cui foloseste asta? Nu este oare mai crestineste sa iertam si sa uitam totul?
A - Mai intii, nmeni nu are dreptul sa ierte in numele altora. Fieare trebuie sa ierte in mod personal pe cel care i-a gresit. In al doilea rind, iertarea ar trebui precedata de cererea de iertare. Aceasta este importanta nu atit pentru victima, cit pentru cel vinovat. Iar, in al treilea rind, atunci cind nu acordam colaboratorilor Securitatii sansa de a se cai de tradarea lor, facem de fapt un act de mare cruzime, caci prin aceasta ii facem sa-si riste destinul etern (imi cer scuze celor care cred in tehnologia soteriologica pentru ochisori micuti de genul “once saved, always saved”; daca asta cred, n-au decit sa riste - eu unul prefer caile clare ale Scripturii).
Cam asta ar fi, dar daca cineva dintre voi are si alte intrebari, sunt gata sa le iau in consideratie in modul cel mai serios.
Iata acum si o scurta istorie a accesului meu la dosare. Am facut la 27 iunie 2001 prima mea solicitare de acces la dosarele de urmarire informativa de la Securitate, de a caror existenta eram sigur, date fiind repetatele mele “intilniri de gradul trei” cu aceasta institutie infama. Am asteptat o vreme, dar timpul trecea, si eu nu mai primeam nici un raspuns de la CNSAS. La un moment dat, ginerele meu a fost abordat in mod informal, la o petrecere, de catre un SRI-st, care i-a sugerat ca daca vreau sa-mi vad dosarul de la Securitate, el ar putea sa ma ajute. Va marturisesc faptul ca indelunga asteptare si dorinta de a vedea in sfirsit acele documente m-au facut sa ma gindesc in mod serios la aceasta propunere, poate sincera; n-am de unde sa stiu. In cele din urma, am rezistat ispitei, nu numai din pricina ilegalitatii implicite a acestei propuneri, dar mai ales din teama ca s-ar putea sa fie vorba de fapt de o cursa. Si, de vreme ce nu ma lasasem pacalit de manevrele securistilor inainte de 1989, de ce as fi facut-o acum?
Poate ca si drept rasplata pentru mica mea biruinta etica, Dumnezeu mi-a trimis intr-o zi “ingerul” sau. Dupa mai mult de trei ani de asteptare inutila, am avut sansa de a face o calatorie in aceeasi masina, de la Iasi la Bucuresti, cu domnul Andrei Plesu, care era inca in vremea aceea membru al Consiliului CNSAS. Am povestit atunci cu domnia sa, alaturi de o multime de alte lucruri, care de care mai interesante, si despre dezamagirea mea cu privire la lipsa unui raspuns la solicitarea adresata institutiei la care lucra. Domnul Plesu m-a rugat sa-i trimit datele solicitarii mele si, in mai putin de doua saptamini, am primit un telefon de la o doamna care ma chema la Bucuresti, sa-mi vad dosarul de Securitate. Tot ea mi-a explicat ca CNSAS imi trimisese o scrisoare in acest sens cu circa sase luni in urma. Eu insa n-am primit acea misiva niciodata. Cine stie, poate s-o fi ratacit pe la SRI, despre a carui atentie am indicatii clare ca ma bucur in continuare, caci, cu ceva timp in urma un coleg din World Vision a fost avertizat de un SRI-ist (era sa zic securist) “binevoitor” sa nu aiba prea multe legaturi cu mine pentru ca sunt “un element periculos”. Cred ca de fapt ar trebui sa simt foarte bine, pentru ca, in sfirsit, imi da si mie cineva atentie. Ca sa nu mai vorbim de sentimentul de siguranta pe care ar trebui sa-l am atunci cind stiu ca ‘organele’ vegheaza cu sirg asupra mea, desigur, pentru ca nu cumva sa mi se intimple ceva rau.
Invitat fiind, in sfirsit, am plecat la Bucuresti, la “intilnirea cu istoria”. Am intrat intr-o sala in care se aflau mai multe persoane venite acolo cu acelasi obiectiv, alaturi se o serie de cercetatori acreditati, care studiau si ei, din alte motive decit noi, dosarele aflate in arhiva acelei institutii. O doamna mi-a pus curind pe masa cele patru dosare, care insumau circa doua mii de pagini de documente. Trebuie sa va marturisesc ca am fost putin coplesit. Primele doua dosare purtau numele de cod “Chitaristul”, iar celelalte doua se numeau “Ideologul”. Motivatia pentru aceste nume de cod va reiesi din documente, asa incit dati-mi voie sa pastrez deocamdata secretul.
N-am avut prea multe surprize in lectura mea. Una singura a fost insa de-a dreptul naucitoare. Dar, despre asta, la vreme. Desigur, fiind un cititor lent, n-am putut parcurge cu atentie toate cele 2.000 de file in cele sase ore cit am stat acolo. De aceea, dar si pentru a avea eu insumi documentele, am solicitat la plecare, conform legii, copii ale celei mai mari parti a documentelor. Ar fi trebuit sa solicit copii integrale, si asa va sfatuiesc si pe voi sa faceti, daca ajungeti acolo.
Doua luni mai tirziu am primit copia dosarelor, pentru care am platit binisor, si am observat ca in multe locuri in care numele celor vizati apareau in clar in original, acestea erau innegrite in copiile primite. Aceasta este prevederea legii, pentru a descuraja procesomania. Unele dintre aceste nume obliterate imi sunt usor de identificat si acum. De aceea le voi mentiona intre paranteze patrate in documentele postate pe blog. In alte cazuri insa nu mai sunt sigur si voi incerca sa le identific atunci cind ma voi duce din nou sa-mi examinez dosarul, dupa completarea acestuia. Caci, dosarul meu nu era nicidecum complet. Din el lipseau o multime de depozitii si declaratii date la interogatorii. Oricum, conform legii, odata ce accesul la un anumit dosar este permis, titularul il poate cerceta oricind, in baza unei programari facute dinainte.
Dat fiind ca in ultimii doi ani CNSAS a primit mii de alte dosare, la 10 martie 2007 am solicitat CNSAS completarea dosarelor mele cu eventuale documente descoperite in dosarele noi sosite. Cu aceasta ocazie am solicitat, inca o data, identificarea informatorilor mentionati in dosarele mele, caci la prima mea solicitare in acest sens mi s-a raspuns ca nu exista in arhiva documentele in baza carora sa se faca aceasta identificare. N-am primit inca raspuns la aceste solicitari si experienta mea anterioara cu CNSAS imi spune ca s-ar putea sa mai dureze. Interesant este ca, odata cu aceasta solicitare, am cerut de asemenea dosarul de urmarire informativa al tatalui meu, daca cumva exista un asemenea dosar. In urma cu vreo luna si ceva am primit raspuns ca nu exista la CNSAS un asemenea dosar. Sper ca acesta sa fie un semn bun ca si cealalta solicitare a mea este in lucru si va primi in curind raspuns. Sper, de asemenea, ca nu va trebui sa apelez din nou la cineva din Consiliu, cum ar fi domnul Dinescu, de exemplu, ca sa primesc un nou raspuns. Daca insa acesta intirzie foarte mult, va asigur ca o voi face.
In sfirsit, daca cineva dintre cei care citesc aceste pagini vor fi ispititi sa-si ceara si ei de la CNSAS dosarele de urmarire informativa (sau, Doamne fereste, cele de retea, daca au fost informatori), iata adresa web la care gasiti formularele pe care trebuie sa le completati si sa le trimiteti pe adresa acestei institutii, pentru a primi acces la dosare. www.cnsas.ro Tot acolo veti gasi afisata si legislatia care se ocupa de acest domeniu.
Va doresc tuturor succes, sanatate si virtute!
Si, de ce nu, lectura interesanta si plina de invataminte, caci “lectura placuta” nu prea pot spune.
Danut Manastireanu, alias “Ideologul”, fost “Chitaristul”
