Share this:

2. Îl iubim pe Dumnezeul cel viu

Dumnezeul nostru pe care Îl iubim ni se descoperă în Biblie ca singurul Dumnezeu, viu şi etern, care conduce toate lucrurile în conformitate cu voia Lui suverană şi pentru realizarea planului Său mântuitor. În comuniunea desăvârşită a Sfintei Treimi – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – Dumnezeu este singurul Creator, Suveran, Judecător şi mântuitor al lumii. [6] De aceea Îl iubim pe Dumnezeu – mulţumindu-i pentru locul pe care îl avem în creaţie, supunându-ne providenţei Sale suverane, încrezându-ne în dreptatea Sa şi  lăudându-L pentru mântuirea pe care a realizat-o pentru noi.

A) Îl iubim pe Dumnezeu mai mult decât orice altceva ce ar rivaliza cu El. Ni se porunceşte să-L iubim doar pe Dumnezeu şi să ne închinăm doar Lui. Dar, asemenea Israelului din Vechiul Testament, permitem ca dragostea noastră faţă de Dumnezeu să fie pervertită prin  adulterul unei dragoste faţă de dumnezeii acestei lumi, faţă de dumnezeii celor din jurul nostru. [7] Alunecăm în sincretism, lăsându-ne amăgiţi de mulţi idoli precum lăcomia, puterea şi succesul, slujind mai degrabă lui Mamona, decât lui Dumnezeu. Acceptăm ideologile dominante la nivel politic şi economic, fără a le analiza critic din perspectiva Bibliei. Sub presiunea pluralismului religios, suntem ispitiţi să compromitem credinţa noastră în unicitatea lui Cristos. Asemenea poporului Israel, avem nevoie să auzim glasul profeţilor şi al lui Isus Însuşi prin care suntem chemaţi să ne pocăim, să părăsim orice ar putea rivaliza cu Dumnezeu şi să ne întoarcem la dragostea şi închinarea adresate doar lui Dumnezeu, într-o atitudine de ascultare.

B) Îl iubim pe Dumnezeu cu pasiune pentru slava Sa. Cea mai mare motivaţie pe care o avem pentru misiune este aceeaşi cu ceea ce guvernează însăşi misiunea lui Dumnezeu – şi anume ca singurul Dumnezeu viu şi adevărat să fie cunoscut şi glorificat prin întreaga Sa creaţie. Acesta este scopul final al lui Dumnezeu şi ar trebui să fie suprema noastră bucurie.

„Dacă Dumnezeu doreşte ca orice genunchi să se plece lui Isus şi fiecare limbă să-L mărturisească, atunci ar trebui să facem astfel. Ar trebui să fim «geloşi» (aşa cum  afirmă uneori Scriptura) pentru cinstea Numelui Său – ar trebui să fim întristaţi atunci când rămâne necunoscut, răniţi atunci când este ignorat, indignaţi atunci când este hulit, şi în permanenţă preocupaţi şi hotărâţi ca Numelui lui Dumnezeu să i se aducă cinstea şi slava care i se cuvin. Cea mai înaltă dintre motivaţiile misionare nu este nici ascultarea de Marea Însărcinare (cu toată importanţa pe care aceasta o are), şi nici dragostea faţă de cei păcătoşi, care sunt înstrăinaţi şi se îndreaptă spre pierzare (oricât de puternic este acest imbold, în special atunci când ne gândim la mânia lui Dumnezeu), ci mai degrabă zelul – un zel arzător şi plin de pasiune – pentru slava lui Isus Cristos. …Înaintea acestui obiectiv suprem al misiunii creştine, toate motivaţiile nedemne se vestejesc şi mor.” [8] John Stott

Ar trebui să fie durerea noastră cea mai mare că în lumea noastră Dumnezeul cel viu nu este glorificat. Dumnezeul cel viu este negat într-o atitudine de ateism agresiv. Singurul Dumnezeu adevărat este înlocuit şi deformat în practicile religiilor lumii. Domnul nostru Isus Cristos este prezentat într-un mod abuziv şi eronat la nivel popular, în unele culturi. Iar chipul lui Dumnezeu, aşa cum apare el în revelaţia biblică, este întunecat de nominalismul, sincretismul şi ipocrizia de care se face vinovat creştinismul.

A-L iubi pe Dumnezeu în mijlocul unei lumi care Îl respinge şi care oferă o imagine distorsionată cu privire la El, necesită ca noi să mărturisim  cu privire la Dumnezeul nostru cu îndrăzneală şi totodată cu smerenie; să apărăm adevărul Evangheliei lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cu putere şi totodată cu o atitudine de har; şi, într-un spirit de rugăciune, să ne încredem în lucrarea de condamnare şi de convingere pe care o face Duhul Său cel Sfânt. Ne dedicăm pe noi înşine unei asemenea mărturii, deoarece dacă pretindem că Îl iubim pe Dumnezeu, trebuie să împărtăşim cu El aceeaşi prioritate supremă, şi anume ca Numele Său şi Cuvântul Său să fie înălţate deasupra tuturor lucrurilor. [9]