Posted by: DanutM | 27 April 2011

Urme pe nisip – John Stott – I

Cu ocazia implinirii de catre John Stott a venerabilii virste de 90 de ani, reiau aici citeva texte mai vechi, cu amintiri legate de intilnirile mele cu acest om exceptional, atit de putin inteles insa si atit de hulit de ignorantii fundamentalisti care domina spatiul virtual evanghelic in Romania.

* * *

Săptămâna aceasta am avut şansa de a urmări, împreună cu câţiva dintre colegii mei din World Vision, în casa Rev. Alistair Wynne, pastorul presbiterian al Bisericii Internaţionale din Nicosia, Cipru, prima parte a unui seminar al lui John Stott intitulat Biblia şi viaţa creştină. Seria de prelegeri, apărută în ianuarie 2007, a fost înregistrată la puţin timp după retragerea la pensie a acestui cunoscut lider al mişcării evanghelice, care este şi rector emerit al Bisericii anglicane evanghelice All Souls din centrul Londrei.

Seminarul video a fost introdus de Rev. Chris Wright, care conduce în prezent organizaţia Langham International Partnership, înfiinţată de John Stott pentru a susţine şi încuraja formarea teologică a liderilor evanghelici din ceea ce se numea cândva „lumea a treia” şi se numeşte acum „lumea majoritară” (eng. majority world). Chris, împreună cu care sunt implicat în Comisia teologică a mişcării Lausanne, i-a făcut o prezentare absolut elogioasă celui căruia îi datorăm atât de mult fiecare dintre noi, cei care ne definim ca evanghelici.

Urmărind prezentareafăcută de Stott, mm fost din nou uimit de talentul de învăţător al acestui om al lui Dumnezeu. Deşi are aproape 90 de ani (n. 27 aprilie 1921) şi memoria nu mai este la fel de proaspătă ca acum zece ani, prezentarea materialului din acest seminar a fost limpede ca şi cristalul, aşa cum am fost obişnuiţi în tot ce am auzit de la el de-a lungul anilor.

Ascultându-l pe „unchiul John”, aşa cum îi spun toţi cei care îl iubesc, mi-am adus aminte de planul meu de a scrie din când în când câte ceva despre oamenii pe care i-am cunoscut şi care m-au influenţat de-a lungul vieţii (ceva de genul a ceea ce a făcut Daniel Brânzăi în cartea lui Amintiri cu sfinţi). Am decis deci să încep această serie de portrete cu prezentarea lui John Stott, din recunoştinţă pentru tot ceea ce înseamnă el pentru mine.

Am numit această serie de portrete Urme pe nisip. Metafora, care nu este deloc originală, încearcă să sugereze faptul că fiecare dintre noi lasă în urmă o serie de efemere urme pe nisip. Cei înţelepţi urmăresc aceste urme şi învaţă din ele, în vreme ce nebunii le ignoră, spre pieirea lor.

Prima întâlnire – Oradea, mai 1987

Numele lui John Stott era foarte cunoscut evanghelicilor din România în perioada comunistă. Prima lui carte tradusă în româneşte a fost Esenţialul creştinismului (Basic Christianity), o prezentare succintă şi clară a credinţei creştine, care a fost introdusă în ţară în mod ilegal şi distribuită probabil în mii şi mii de exemplare.

În primăvara lui 1987 am avut însă şansa de a petrece câteva zile extraordinare la Oradea, în prezenţa acestui mare om al lui Dumnezeu. Bănuiesc că ideea invitării lui în ţară a aparţinut lui Paul Negruţ, care era şi atunci pastor al unei biserici baptiste în Oradea. Sunt sigur că unchiul John n-a fost uşor de convins, dat fiind programul lui foarte încărcat. Ceea ce l-a ispitit şi l-a convins până la urmă să vină a fost promisiunea unei calatorii în Delta Dunării, unde putea observa câteva dintre speciile de păsări pe care nu le văzuse încă niciodată. Se ştie că ornitologia este marele hobby al lui Stott, care a şi scris cu ani în urmă o fascinantă carte despre păsări (veţi găsi AICI detalii despre această carte).

Întâlnirea a avut loc în anexele bisericii păstorite de Paul Negruţ, departe de ochii curioşi ai „băieţilor cu ochi albaştri”. Au participat la ea mulţi dintre cei implicaţi cu Navigatorii, Campus Crusade şi Inter Varsity si cu alte asemenea mişcări mai mult sau mai puţin subterane din spaţiul evanghelic românesc.

Stott a vorbit atunci despre relevanţe Evangheliei şi s-a folosit, dacă-mi aduc bine aminte, de textul Epistolei întâia către Tesaloniceni. Metafora centrală a prezentării lui a fost aceea a podului pe care creştinul sunt chemaţi să-l construiască între lumea biblică şi lumea contemporană. A fost pentru mulţi dintre noi o experienţă care ne-a marcat în mod hotărâtor gândirea şi a jucat un rol important în decizia de a studia teologie, ca instrument pentru articularea unei angajări evanghelice relevante din punct de vedere cultural în spaţiul românesc. Nu mi-am închipuit atunci că aceasta avea să fie doar prima dintr-o serie de nenumărate întâlniri, dintre cele mai interesante, cu acest cel mai respectat lider al evanghelicilor britanici.


Responses

  1. Faina initiativa Danut. L-am auzit si eu de vreo 3 ori in America de Nord (US si Canada) si mi-a placut f mult. Asa cum subliniezi si tu – geniul lui este (cel putin in parte) in CLARITATEA cu care prezinta adevarurile mari din Biblie. Si as adauga si seriozitatea lui…

    P.S. I like C Wright too. A fost la ETS (pt prima data) si l-am ascultat anul trecut.

  2. Si eu apreciez calitatea de invatator a lui John Stott.
    Nu am avut ocazia sa-l intalnesc dar am ascultat multe predici predicate in faimoasa biserica.

    Anul acesta in “Vinerea cea Mare” am, fost din nou la All Souls, am fost dezamagit. Mai bine nu mergeam si ramaneam cu frumoasa imagine despre All Souls.

    Oricum John Stott, ramane un titan in lumea evanghelica europeana.

    Ce pacat ca nu l-am intalnit niciodata!!!

  3. Inclin sa fiu de acord cu ceea ce scrieti aici. Acum citiva ani l-am dus, cu mindrie, impreuna ci feciorul meu la All Souls, biserica in care ma inchinam, ori de cite ori putea, in perioada cit am stat la Londra.
    Era tocmai prima duminica in biserica pentru Hugh Palmer, nou rector (pastor senior) al acesrei biserici. Asteptarile mele erau foarte mari, dar, pina la urma, am ramas foarte dezabagiti. A fost o mare deosebire, si nu in bine, intre Palmer si pastorul anterior, Richard Bewes, ca sa nu mai vorbim de vremea cind John Stott era activ. Mara pacat. Ma asyeptam ca episcopul anglican de Londra, sub a carui autoritate se afla biserica, sa fie mai intelept in alegerea succesorului lui John Stott.

  4. John Stott va fi greu de inclocuit, dar trebuie sa-I multumim Domnului pentru activitatea slujitorului Sau.

    Cred ca trebuie sa invatam mai multe de la John Stott despre slujire. Dupa cate stiu, la varsta de 86 de ani, John Stott inca lucreaza la o carte.

    Va recomand ultima sa carte, The Living Church (Biseriva Vie), IVP, 2007

    Articolele prezentate despre John Stott pe blog sunt excelente!

    Cosmin

  5. Draga Danut,
    Si eu am avut ocazia sa-l intalnesc si sa-l ascult, mi-ar face o deosebită bucurie dacă aş putea face rost de materialul de pe DVD-ul vizionat de tine in Cipru.
    Multumesc.
    Cornel

  6. Draga Cornel,
    Daca faci click pe link-ul din articol, poti comanda acest DVS de pe Amazon.com.
    Eu nu-l am inca, dar sper sa fac rost cindva.
    Danut

  7. Hey! John Stott a scris “issues facing Christians today”, stiti daca a fost tradusa cumva? are legatura cu Etica. Multumesc

    • Din cite stiu, aceasta carte n-a fost tradusa inca in romaneste si nici nu stiu daca vreuna dintre editurile protestante de la noi are intentia de a o publica. Dar, cine stie, poate vede cineva aceste comentariu si exploreaza aceasta posibilitatate. S-ar merita.

  8. POATE DACA MAI FACE FRATELE DANUT M. VIZITE IN AMERICA DE NORD E BINE VENIT SI LA MINE. MULTA PACE TUTUROR AMIN.

    • Imi pare rau, nu am drum in Seattle de data asta. Poate anul viitor.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 126 other followers