PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a susţinut în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, de la Strasbourg, în data de 12 aprilie 2011, o alocuţiune cu titlul Dimensiunea religioasă a dialogului intercultural.
Textul intervenţiei, in limba romana si franceza poate fi citit AICI.
Iata care sunt cele cinci repere propose de Patriarhul Daniel pentru dialogul interreligios şi intercultural:
1. Dimensiunea religioasă a dialogului cultural este fundamentală pentru Europa, deoarece religia este matricea majoră a identităţii sale. Din această pricină, orice criză profundă a Europei a fost mai curând o criză de identitate spirituală decât o criză de identitate culturală. Lupta cea mai înverşunată din Europa împotriva identităţii sale religioase a purtat-o comunismul ateu şi totalitar, care pretindea a fi sistemul politic cel mai ştiinţific şi mai progresist, ba chiar « viitorul luminos al tuturor naţiunilor ». Dar, după căderea sa, popoarele eliberate au experiat în primul rând adevărul fundamental că libertatea este un mare dar al lui Dumnezeu şi că religia autentică poartă în ea seminţele învierii ca biruință a adevărului asupra minciunii şi a vieţii asupra întunericului morţii spirituale şi fizice.
2. Valorile propuse de Consiliul Europei ca bază a dialogului interreligios, şi anume demnitatea umană, drepturile omului, democraţia, Statul de drept, libertatea de exprimare şi altele sunt la origine valori europeene derivate din tradiţia iudeo-creştină şi separate apoi de aceasta pentru a fi percepute ca valori universale. Din punct de vedere religios, pentru ca aceste valori să fie cultivate în viaţa unei societăţi în care credinţa joacă un rol important, este necesar să li se dea o profundă motivaţie teologică. Astfel, demnitatea umană are o valoare infinită şi veşnică pentru că omul a fost creat după chipul Dumnezeului infinit şi veşnic, pentru a trăi o viaţă veşnică, întrucât Dumnezeu este Prietenul şi Avocatul omenirii.
3. În dezvoltarea dialogului interreligios, un rol important îl poate juca educaţia sau formarea permanentă ca învăţământ privind religia şi ca deschidere către alte religii fără pierderea identităţii proprii. În acest sens, familia, şcoala, comunitatea eclesială sau religioasă și mass-media pot avea o contribuţie considerabilă, mai ales dacă Statul naţional asigură condiţii favorabile pentru dialogul interreligios şi intercultural.
4. Dialogul interreligios şi intercultural nu trebuie să devină o ideologie politică impusă, ci mai curând o înţelepciune de viaţă propusă societăţii, o stare de spirit şi o cultură a convieţuirii în respect reciproc faţă de demnitatea umană, prin unirea vieţii spirituale cu lucrarea socială.
5. Dialogul interreligios şi intercultural cheamă Statele şi religiile la responsabilitate şi la cooperare pentru binele comun al fiecărei ţări din Europa şi al relaţiilor sale cu celelalte continente.
Recent Comments