Share this:

Capitolul XXIV. Despre căsătorie şi divorţ

1. Căsătoria este între un bărbat şi o femeie. Nici bărbatului nu-i este îngăduit să aibă mai multe neveste şi nici femeii nu-i este îngăduit să aibă mai mulţi bărbaţi în acelaşi timp.

2. Căsătoria a fost rânduită pentru ajutorul reciproc al soţului şi al soţiei, pentru înmulţirea în mod legitim a rasei umane şi a Bisericii printr-o sămânţă sfântă şi pentru prevenirea necurăţiei.

3. Oamenii de orice fel, care au capacitatea să-şi dea consimţământul cu judecată deplină, se pot căsători legitim. Totuşi, creştinii au datoria de a se căsători numai în Domnul. De aceea, cei care mărturisesc adevărata credinţă reformată (înnoită?) nu se pot căsători cu necredincioşi, cu papistaşi sau alţi idolatri. De asemenea, cei evlavioşi nu trebuie să se înjuge la un jug nepotrivit căsătorindu-se cu cei cunoscuţi ca fiind răi sau care susţin erezii condamnabile.

4. Căsătoria nu trebuie să aibă loc în cazul anumitor grade de afinitate sau rudenie de sânge interzise în Cuvânt şi astfel de căsătorii incestuoase nu pot fi niciodată făcute legitime de vreo lege omenească sau de consimţământul părţilor, astfel încât acele persoane să poată locui împreună ca soţ şi soţie. Bărbatul nu poate să se însoare cu nici una din rudele soţiei sale de sânge mai aproapiate decât rudele sale [de sânge] şi nici femeia nu se poate mărita cu rudele de sânge ale soţului ei mai apropiate decât ale ei.

5. Adulterul sau curvia comise după contractul [logodnei], dacă este descoperit înainte de căsătorie, constituie o cauză justă pentru partea nevinovată de a rupe contractul [logodnei].

În cazul adulterului comis după căsătorie, partea nevinovată este îndreptăţită să ceară divorţul şi, după divorţ, să se căsătorească din nou, ca şi cum partea vinovată ar fi murit.

6. Deşi stricăciunea oamenilor este atât de mare încât vor căuta arugmente pentru a despărţi în mod neîngăduit pe cei pe care Dumnezeu i-a unit în căsătorie, totuşi, nimic în afară de adulter sau de părăsirea familiei cu atâta îndărătnicie încât nici biserica şi nici autorităţile civile nu o pot remedia, nu poate constitui cauză suficientă pentru a dizolva legătura căsătoriei. În aceste cazuri însă, trebuie urmate proceduri publice şi ordonate, iar persoanele în cauză nu trebuie lăsate în voia lor şi după bunul lor plac.