Share this:

Capitolul XXIII. Despre autorităţile civile (magistraţi)[1]

1. Dumnezeu, Domnul şi Împăratul suprem al întregii lumi, a rânduit magistraţi civili peste popor, sub autoritatea Lui, pentru gloria Lui şi pentru binele public. În acest scop i-a înarmat cu puterea sabiei, pentru apărarea şi încurajarea celor care sunt buni şi pentru pedepsirea celor care fac răul.

2. Creştinului îi este îngăduit să accepte şi să îndeplinească funcţia de magistrat, atunci când este chemat la această slujbă. În această calitate, el are în special datoria să menţină evlavia, dreptatea şi pacea, în acord cu legile sănătoase ale fiecărei comunităţi. Astfel, în scopul acesta, autorităţile civile pot, acum, sub [dispensaţia] Noului Testament, duce în mod legitim un război pentru cauze drepte şi necesare.

3. Un magistrat nu-şi poate asuma singur slujba Cuvântului şi a sacramentelor sau puterea cheilor Împărăţiei cerurilor. Cu toate acestea, el are autoritatea, şi este datoria sa, să ia măsurile necesare ca unitatea şi pacea să fie păstrate în biserică, adevărul lui Dumnezeu să fie păstrat curat şi întreg, ca toate blasfemiile şi ereziile să fie reprimate, ca toate devierile şi abuzurile din închinarea şi disciplina [bisericii] să fie prevenite şi corectate iar toate rânduielile lui Dumnezeu corect aşezate, administrate şi respectate. Pentru o mai bună funţionare a acestora, el are puterea de a convoca sinoade, de a fi prezent la ele şi de a veghea ca tot ce se tratează acolo să fie după voia lui Dumnezeu.

4. Oamenii au datoria să se roage pentru autorităţile civile, să le onoreze, să le plătească taxe şi alte obligaţii să le asculte în ce este drept şi să se supună autorităţii lor din pricina cugetului. Necredinţa sau diferenţa de religie nu anulează autoritatea justă şi legală a magistraţilor şi nici nu-i eliberează pe oameni de ascultarea cuvenită acestora. De ea nu sunt scutiţi nici autorităţile bisericeşti, cu atât mai puţin are Papa vreo putere sau jurisdicţie peste domeniul autorităţilor civile sau peste popoarele acestora; de asemenea, nu are nici o autoritate pentru a priva pe cineva de viaţă sau de posesiunile sale atunci când este judecat ca eretic sau sub oricare alt pretext.

---

[1] Confesiunea de la Westminster a fost adoptată ulterior, cu anumite modificări, de majoritatea bisericilor protestante vorbitoare de limbă engleză. Astfel, capitolul 23 în special este unul din capitolele modificate de bisericile care promovează totala separare dintre Biserică şi Stat.

Advertisement