Posted by: DanutM | 4 December 2010

3 noiembrie 1972 – Scrisoare interceptata – Viorel

Nr.0026296
3 NOV.1972

NOTĂ

Expeditor XXX str. XXX
Destinatar XXX str. XXX, jud. Caraş-Severin [1]

„Dragă frate XXX

În primul rând te rog să mă ierţi că nu ţi-am mai scris de atâta timp. Anul acesta am foarte mult de lucru şi nici măcar pentru citit Biblia sau rugăciune nu am prea mult timp aşa cum aveam înainte. Acest lucru m-a făcut să slăbesc mult şi nici mie nu-mi place. Nu i-am răspuns lui sora XXX pentru că sunt slab, acum este sâmbătă şi îţi scriu matale în timpul meu de somn, căci după aceia trebuie să învăţ până la 6.30 şi abia atunci mă pot duce la biserică. Sunt cam amărât că nu mă pot vedea cu tinerii şi nu mai ştiu nimic despre ei, dar după câte am aflat de la cei cu care m-am întâlnit peste săptămână, sunt slabi şi ei. Acum la 3 noiembrie trebuie să vină Dan Raveica [2] din armată şi poate el va avea timp să se ocupe de tinerii care parcă au început să se împrăştie. Eu vreau să mai aflu ce mai faci matale şi sora XXX, dacă eşti sănătos şi cum mai merge lucrarea Domnului pe acolo. Îţi mulţumesc frate mult pentru scrisoarea trimisă prin fratele XXX. Am citit-o la tineri dar nu ştiu ei cu ce au rămas, dar mie mi-a plăcut mult. Azi dimineaţă, înainte de a pleca la şcoală, m-am gândit că ar trebui ca despre – predare – să discut mai mult cu tinerii de aici, dar pentru asta trebuie cineva predat în adevăr. Am început să mă cercetez şi am văzut că tare multe lipsuri mai am la capitolul ăsta şi atunci am luat hotărârea să mi le pun la punct. Dar cum am ajuns la şcoală satana mi-a servit o tavă cu o mulţime de ispite din care eu am mâncat crezând că nu voi muri, dar D-zeu, aşa slab cum eram şi tot l-am simţit cum s-a depărtat de mine şi atunci aşa o deznădejde m-a cuprins că am început să strig în mine către el. Nu ştiu ce să fac. Acum parcă s-au mai remediat lucrurile dar vindecat şi întărit pe deplin parcă nu sunt.

Abia aştept să mă duc diseară la biserică. Fratele XXX a început nişte studii sâmbătă seară despre doctrină şi am ajuns la marele cuvânt – Pocăinţă – , care va dura vreo câteva seri. Am aflat că săptămâna asta a murit fratele XXX. A fost internat la spital pentru nu ştiu ce boală cam două săptămâni şi joi noapte spre vineri a murit.

Cu multă dragoste

Viorel [3]

N.C. Întrucât din scrisoare reies legături între sectanţii din Iaşi şi cei din Caransebeş, propunem ca nota să fie repartizată la operativ pentru exploatare.

Controlat, [...]

Notă:
Măsuri să vedem despre ce sectă este vorba.
[...]

Notă:
Bir.3
Măsuri de identificare (este vorba de secta baptistă) şi împreună cu Bir.2 să stabilim ce tineri frecventează comunitatea.
Lt. col. [...]

Notă:
Tov. Lt. Negru
Centralizaţi toate materialele ce privesc pe XXX şi să [...] să discutăm ce măsuri să luăm.
[...]

Comentarii

1. Nu ştiu cu precizie cine era destinatarul scrisorii, dar este posibil ca acesta să fie Marcu Nichifor, fost pastor al Bisericii baptiste din Iaşi, care fusese mazilit de Securitate în 1970 şi se autoexilase la Caransebeş. Scrisoarea fusese interceptată probabil pentru că Marcu Nichifor continua să fie supravegheat de Securitate în Banat.

2. Vărul meu, Dan Raveica, cel prin care eu am ajuns în Biserica baptistă, era unul dintre tinerii cei mai activi din biserică în acea perioadă.

3. Cred că este vorba de fostul meu prieten Viorel Macoveschi, care, aşa cum reiese din alte documente, a fost racolat mai tîrziu se Securitate pentru a le oferi informaţii în general despre activitatea tinerilor din biserică şi în mod special despre mine. Acesta este probabil motivul pentru care o copie a acestui document a fost adăugată, probabil mai tirziu, la dosarul meu.


Responses

  1. [...] 3 noiembrie 1972 – Scrisoare interceptata – Viorel Sat Dec 04, 2010 0:12 am Nr.0026296 3 NOV.1972 NOTĂ Expeditor XXX str. XXX Destinatar XXX str. XXX, jud. Caraş-Severin [1] „Dragă frate XXX În primul rând te rog să mă ierţi că nu ţi-am mai scris de atâta timp. Anul acesta am foarte mult de lucru şi nici măcar pentru citit Biblia sau rugăciune nu am prea mult timp aşa [...] [...]


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 126 other followers