Sightings 9/23/2010
Stephen Hawking and the Religion vs. Science Debate
– Colin Bossen
Despite the long-standing decline in church attendance and an increasing number of people who identify as “spiritual but not religious,” stirring up controversy about, or defending, the existence of God remains an excellent way to sell books. The Grand Design, Stephen Hawking’s new book, written with Leonard Mlodinow, is no exception. The book’s passages about God, and the authors’ dispensation of the necessity of God the creator, have generated significant media attention.
Hawking is the former Lucian Chair of Mathematics at Cambridge University–a chair previously held by Isaac Newton–and a best-selling popular science author. When he speaks people tend to pay attention. His assertion, therefore, of the non-necessity of God has set off another round of the debate between atheists and believers over the existence of the deity. Most of the noise has been on the part of Hawking’s critics who have responded to his assertion with witty articles–like Clay Farris Naff’s piece “Stephen Hawking to God: Your Services Are No Longer Needed; God to Hawking: You So Don’t Get Who I Am”–and those of a more serious tone.
Neither side brings much new to the debate. Members of the scientific community have been declaring the non-necessity of God for hundreds of years. Hawking provides one example in his mention of the scientific determinist Pierre-Simon, marquis de Laplace. Laplace believed that, in Hawking’s words, “a complete set of laws fully determines both the future and the past.” This led him to argue that there was no place for miracles or an active role for God in the universe. During a famous exchange with Napoleon, Laplace was asked about the role of God in his scientific model. He replied, “I have no need for that hypothesis.”
Theologians, particularly those of the liberal tradition, have often answered such declarations with tracts suggesting that while people like Laplace may know something about science and mathematics, they know little about the nature of the divine. To offer one example, portions of the German theologian Friedrich Schleiermacher’s late eighteenth-century book On Religion: Speeches to its Cultured Despisers could have been written in response to The Grand Design. In his work, Schleiermacher cedes the realms of “metaphysics and morals” to others and instead argues that the basis of religion is “feeling and intuition.”
Schleiermacher’s argument is essentially that religion is not about what we know or even what we do. It is about what we feel. He believed the religious feeling was one of experiencing “everything individual as a part of the whole and everything limited as a representation of the infinite.” In Schleiermacher’s view, all people have such experiences. How an individual understands and interprets such feelings is more a reflection of cultural location and personal temperament than absolute truth. Christians understand the religious feeling as the presence of Christ. Muslims understand it as a connection to Allah. And scientific rationalists “gazing at the immense heavens above,” understand it, in Hawking’s words, as “wonder.” Each understand the feeling differently, but all have it.
Schleiermacher’s observation that religion is rooted in feeling may provide an insight into why books on religion and God continue to be best-sellers in the increasingly secular landscapes of America and Europe. Even though ever-growing numbers of people no longer participate in religious institutions, the feeling of connection that generates religion remains inherent within them. Seeking to make sense of that feeling, they continue to gravitate towards texts, other forms of media and public thinkers that explain it. Even if religious institutions continue to decline, the religion-science debate is bound to remain with us for sometime to come.
References
Stephen Hawking and Leonard Mlodinow, The Grand Design (New York: Bantam Books, 2010).
Friedrich Schleiermacher, On Religion: Speeches to its Cultured Despisers, translated and edited by Richard Crouter (Cambridge: Cambridge University Press, 1988)
Clay Farris Naff, “Stephen Hawking to God: Your Services Are No Longer Needed; God to Hawking: You So Don’t Get Who I Am,” The Huffington Post, September 4, 2010.
Rev. Colin Bossen is the minister of the Unitarian Universalist Society of Cleveland. He keeps a blog at http://infidelity.blogsome.com.
———-
Editor’s Note: The Reverend Peter A. Pettit, who reviewed the Oberammergau Passion Play and watched its production in Germany this June, experienced the play differently from Rabbi Eric Greenberg, who wrote last week’s Sightings. Read Dr. Pettit’s commentary, “The Success of this Passion,” here.
———-
Sightings comes from the Martin Marty Center at the University of Chicago Divinity School.
In principiu Bossen are dreptate. Asa cum se afirma undeva intr-o postare anterioara, Dumnezeu nu poate fi echivalat cu o explicatie dintr-o teorie stiintifica. Ca si crestin, cred ca ideea existentei lui Dumnezeu ne este data oarecum apriori, e un ‘sensus divinitas’ universal de care, intr-o masura mai mica sau mai mare, toti oamenii sunt constienti. Este adevarat si faptul ca unii membri ai comunitatii stiintifice nu au nevoie de ipoteza existentei lui Dumnezeu pentru a-si sustine teoriile. Nu cred ca prin asta credinta in Dumnezeu si-ar putea pierde in vreun fel rationalitatea. Insa, din cate stiu eu, nu toti oamenii de stiinta au fost (sau sunt) de acord cu acest verdict.
Daca e sa ma refer la recent publicata carte a lui Hawking, ar merita facute mai multe observatii.
In primul rand, din cate am citit sau auzit eu, multi oameni de stiinta si filozofi i-au adus (deja) serioase critici pentru perspectiva antirealista din primele capitole – perspectiva care pentru cercurile filosofice britanice cat si pentru majoritatea mediilor stiintifice actuale este foarte neverosimila.
In al doilea rand, spre dezamagirea multor cititori, cartea lui Hawking nu aduce, in sens substantial, nimic nou fata de ce s-a spus anterior de catre autor in cunoscutul best-seller ” A Brief History of Time”.
In al treilea rand, atat aceasta carte, cat si cea anterioara, contin multe idei speculative – asa cum insusi Hawking o admite (in prima carte). Nu e de mirare, in acest context, ca unii critica tentativa lui H. de evitare a ideii de ‘singularitate’ – concept sugerat in modelul clasic al Big Bangului si formulat tot de H., impreuna cu Roger Penrose si George Ellis – prin apelul la notiunea de “timp imaginar”. Pentru acestia conceptul de “timp imaginar” are un statut ontologic dubios. In plus, asa cum sugereaza W. L. Craig, noul model al lui H. nu pare a evita in mod convingator ideea de ‘creatie ex nihilo’ pe care o sugera – prin notiunea de singularitate -, vechiul model…
Mai mult, Hawking admite – ca de altfel toti astrofizicienii – ca universul nostru este extraordinar de bine “acordat” – ‘fine-tuned’ – pentru a face posibila viata. Insa, la fel ca alti astrofizicieni non-teisti, el incerca sa evite consecintele supranaturaliste ale acestui fapt apeland la conceptul de ‘multivers’. Insa ‘multiversul’ este o idee extrem de speculativa, mai degraba metafizica decat stiintifica. Si e interesant ca ambii fosti colaboratori ai lui Hawking, atat Penrose cat si Ellis, savanti de acelasi calibru cu el, resping ideea de multivers ca fiind – cel putin daca tinem cont de ceea ce cunoastem astazi – extrem de improbabila. Pentru cine vrea sa urmareasca o prelegere a lui Ellis tinuta la Cambridge pe aceasta tema, exista o adresa online de unde acesta poate fi accesata: http://www.st-edmunds.cam.ac.uk/faraday/CIS/Ellis/index.htm
By: Vali on 27 September 2010
at 5:48 pm
recomandare on-topic:
http://www.oxigen2.net
Foarte frumos. Si eu sunt de acord cu bossen si cu vali.
Ce spun S. Hawking e absolut adevarat. Dumnezeu nu poate fi gasit undeva la capatul universului, sau in gaurile inca nedemonstrate ale stiintei. De asemenea Laplace a pus punctul pe i. Nu ai nevoie de ipoteza “Dumnezeu” in lumea stiintifica.
Ideea ca prin ratiune il poti gasi pe Dumnezeu sta pe Metafizica greaca. Metafizica impinsa in teologie de parintii bisericii, instituita de scolasticism, a fost zdruncinata de cateva miscari de la sfarsitul evului mediu, de lama lui Occam(prin daramarea universaliilor lui Aristotel si Platon), de Reformatiunea Protestanta si decapitata de stiinta moderna(care foloseste logica inductiva si nu cea deductiva a metafizicii).
Unii mai folosesc astazi citate in care Luther vorbeste impotriva ratiunii, scoase din context pentru a admonesta stiinta moderna, cand de fapt Luther vorbeste impotriva logicii deductive prin care unii cred ca se poate sa il descoperi pe Dumnezeu.
Trebuie sa lasam natura sa ne vorbeasca despre ea insasi. Natura nu ne prezinta un plan divin. Din pacate asta e realitatea. Si de fapt nu din pacate pentru ca credinta nu tine de astfel de relevante.
Imi place cum priveste H G Wells(care nu e crestin, nu acepta religia institutionalizata) lucrurile. El vede 2 dumnezei. Unul cu fata acoperita: the Veilbeing(Dumnezeul pe care nu il percepem) si un altul pe care il numeste Calauza aventurii omenesti. Cel care la tot pasul a purtat omenirea intr’un lung exod.
Pacat pentru toata asta anti-stiintifica din biserici. Bisericile neo-protestante s’au dezbracat de bagajul impovorator al bisercilor istorice(si bine au facut), dar au lasat in bagaje si dilemele si problemele cu care acestea s’au confruntat crezand ca lucrurile pot fi mult mai simple. Acum se vede ca nu. Si cei care nu isi cunosc istoria sunt condamnati sa ii repete greselile.
Vad biserica in aceleasi situatii ca acum 1000 de ani.
Pacat ca nu vrem sa fim sarea si lumina. Pacat ca nu impingem omenirea spre Adevar, Bine, Frumos.
Repetam istoria Israelului antic.
Istoria se va scrie si fara noi. Sa nu credem ca pentru ca purtam numele de evanghelici sau de crestini sau pentru ca recitam mantre in fiecare saptamana vom face istorie. Daca credem ca stam bine sa luam bine seama sa nu facem istoria ultimului inger al bisericii din apocalipsa
By: Remus on 27 September 2010
at 9:28 pm
De acord cu tine, Remus. Insa eu nu as marge pana acolo incat sa spun ca natura nu ne prezinta nici o urma de plan divin. Eu cred ca natura ne reveleaza un Creator, dar o face doar pentru cei care au ochi sa-L vada. De altfel, cred ca dezbaterile actuale din cosmologie pot fi relevante in acest sens…unii vad in Big Bang si ideea de Fine-Tuning a universului un semn al intelepciunii si prezentei Creatorului, altii nu vor sa vada in toate astea nimic. Ipoteza ‘multiversului’ a parut – cel putin la inceput – pentru multi filosofi si oameni de stiinta teisti drept o solutie ad-hoc disperata menita sa salveze in extremis pe secularisti de pericolul admiterii supranaturalului. Odata cu noile tentative ceva mai riguroase dpdv stiintific de a evita ‘neplacutele implicatii’ supranaturaliste, teistii au devenit mai deschisi fata de noile pareri…Nu vreau prin cele de mai sus sa acuz pe niciuna din parti de irationalism…ci doar sa fac observatia ca in stiinta supozitiile metafizice (si religioase) conteaza, si ca in multe cazuri ele pot cantari greu in decizia pentru o ipoteze stiintifica sau alta…Pana la urma e important sa stim si ce spune Scriptura in aceasta privinta: ne reveleaza oare creatia, daca e sa ne luam dupa Biblie, existenta lui Dumnezeu sau nu? Cunoscutul pasaj din Romani 1:19-20 afirma ca da! Insa in ce fel? Ori aici apar doua interpretari distincte: una vede in pasajul respectiv un argument serios pentru ideea de teologie naturala, alta vede in acelasi pasaj mai degraba ideea ca ordinea creata constituie un temei (sau mai degraba un fel ‘trigger’ pentru convingerea apriori-universala ca exista un Dumnezeu (‘sensus divinitas’). Iar altii, mai interesant, cred ca intr-o anumita masura pasajul face trimitere la ambele interpretari…Eu ma situez undeva intre a doua si a treia pozitie (ce sa-i faci, pe un sfert curge in vinele mele sange de evreu…)…
By: Vali on 28 September 2010
at 12:55 am
teoria multiverului e intradevar doar o ipoteza care e departe de a fi verificata dar..
luand in calcul doar galaxia noastra, ca sa nu mai vorbim si de celelalte galaxii, printr’un simplu calcul de probabilitate, exista posibilitatea sa mai existe si alte lumi care sa intruneasca conditiile de pe Terra. Principiul antropic trebuie modificat.
Sa nu’l cautam pe Dumnezeu in materie.
Nu sustin nici spasmele psihologice ale misticilor noutestamentari.
Isus este calauza calatoriei poporului omenesc catre un “nou ierusalim”.
By: Remus on 28 September 2010
at 2:01 am
Ca exista alte planete, stele si galaxii, intr-un numar extraordinar de mare, asta e evident. Dar in legatura cu multiversul, noi nu cunoastem decat faptul ca exista un singur univers. Nu poti argumenta inductiv, pornind de la exemplul galaxiilor, asupra faptulului ca ar exista o infinitate de universuri…Si asta doar ca sa scapi de evidenta observatie (ptr. astrofizicienii actuali) ca universul nostru este uluitor de bine ‘acordat’ pentru a permite viata. Este ca si cum un profesor m-ar prinde ca am copiat la un extemporal cuvant cu cuvant lucrarea colegului de banca, iar eu as replica spunand ca nu e vorba de nici o copie, e o simpla coincidenta: la urma urmei exista o infinitate de universuri in care ar putea exista elevi ca mine, si in unul din aceste universuri e posibil ca – prin intamplare – extemporalul meu sa fie identic cu al vecinului meu. Eu bineinteles, ma aflu in acest univers norocos, prin urmare acuzatia de copiat e o simpla neintelegere (metafizica) a domnului profesor…
By: Vali on 28 September 2010
at 12:35 pm
Interesant dialogul domniilor voastre.
Vali spune: “Insa, la fel ca alti astrofizicieni non-teisti, el incerca sa evite consecintele supranaturaliste ale acestui fapt apeland la conceptul de ‘multivers’. Insa ‘multiversul’ este o idee extrem de speculativa, mai degraba metafizica decat stiintifica”
De fapt, nu numai Hawking ci intreg ateismul e inconsecvent. Lucrul acesta l-au remarcat altii mai destepti decit mine. Nimeni nu poate raspunde la marile intrebari, doar stiintific, fara a recurge la speculatii/metafizica. Ce mi se pare mai ridicol e aroganta lor si nu faptul ca trebuie s-o mai dea si pe speculatii. Si ce mi se pare mai regretabil, este ca teologii si savantii crestini sunt intimidati de asa zisa stiinta atee. Am crescut in comunism si daca e vreun bine in asta e faptul ca nu ma intimideaza de loc ateii, fie ei super inteligenti ori marginiti. Ma intristeaza doar ploconirea unei parti a crestinismului educat in fata lor cautind tot felul de interpretari ce denatureaza Scriptura pt a face pe plac criticii ateilor.
By: Doru Radu on 29 September 2010
at 4:11 am
Domnule Doru Radu, aici nu e vorba de ploconire.
Ploconirea este a unui om care face pacat pentru ca apara adevarul prin minciuni, asa cum fac multi “savanti” crestini. “Tot ce nu vine din incredintare e pacat” Sf. Ap. Pavel
Oamenii de stiinta nu sunt inconsecventi. Stiinta nici macar nu sustine adevaruri in alb si negru(cum face biserica si pseudo savantii crestini), stiinta prin natura sa se autocorecteaza. Daca maine descoperim un iepure in cambrian, toata lumea este dispusa sa isi puna intrebari serioase si sa corecteze teoria. Or lucrurile nu stau asa in lumea religioasa, laicii simplii nu au curajul sa se exprima, sa invete din cauza presiunilor iar liderii religiosi apara prin minciuna adevarul pentru ca simt ca daca se prabuseste un colos, se va prabusi tot sistemul.
Este la fel ca atunci cand s’a facut mizeria aia de proces al Lui Isus Hristos: “Este mai bine sa moara un singur om” …pentru “adevarul nostru”.
Domnule Doru Radu, Dumnezeu nu’i este mila de cei care il apara. Dumnezeu nu are nevoie de aparatori. Adevarul se apara singur. Uitati cazul lui Iov. Iov era un cautator al raspunsurilor, s’a tras cu Adevarul de camasa, l’a acuzat, apoi au venit teologii, aparatorii metafizicii, care desi aveau o dialectica buna nu au primit recurs la Divinitate.
Dumnezeu nu sta dupa fundul nostru. El isi va face treaba cu alti oameni. Poate chiar cu unii care nu sunt “crestini” caci samanta plantata de la Isus a crescut in marele arbore de mustar si valorile evangheliei vesnice ii ghideaza fara sa stie.
By: Remus on 4 October 2010
at 6:56 pm
Interesant ceea ce spuneti, domnule Remus, dar putin prea optimist in ceea ce priveste stiinta. Dupa Thomas Kuhn si teoria paradigmelor in stiinta nu mai putem fi atit de naiv-optimisti. Stiinta, ca si religia, este un fenomen uman si este amprentata de slabiciunile general umane. Ca atare, atunci cind o anumita descoperire risca sa destabilizeze status quo-ul, reactia este, de cele mai multe ori, una de respingere. Un caz faimos este acela al lui Alexis Carrell, autorul catii Omul, finta necunoscuta, si laureat Nobel, ale carui descoperiri in fiziologie au fost respinse de confrati. Suparat, Carrell a cerut ca rezultatele experientelor sale sa fie inchise intr-un seif si redeschise la 20 de ani dupa moartea sa. Cind aceasta perioada a trecut, lumea stiintifica a observat cu consternare ca Carrell avusese dreptate si ca progresul in fiziologie a fost ingreunat de conformisul oamenilor de stiinta ai vremii. Sunt sigur ca se pot da multe alte asemenea exemple.
By: DanutM on 4 October 2010
at 7:30 pm
Imi plac oamenii care trec pe aici. Va rog daca aveti timp sa treceti si pe la http://www.oxigen2.net
Sunt doua serii: una de Geneza (care mi se pare cel mai bun studiu pe care l’am urmarit pana acum) si una de Logos (modul in care gandirea crestina a modelat civilizatia umana)
Va garantez ca o sa vi se para cel putin interesant si daca puteti trece peste palmele dintre atei, agnostici, teisti, deisti, fundamentalisti de pe forum, va puteti spun parerea.
Va multumesc!
By: Remus on 4 October 2010
at 7:01 pm
M-am uitat putin pe site si imi place ce faceti acolo. De aceea am pus un link pe blogul meu.
Din pacate este o perioada incarcata pentru mine si nu voi reusi sa citesc mai serios, deocamdata.
Mult succes.
By: DanutM on 4 October 2010
at 8:11 pm
M-am uitat si eu putin pe seria despre Geneza. Este o perspectiva ce incearca sa fie la zi cu ultimele descoperiri si cu concluziile acceptate de majoritatea comunitatii stiintifice. Problema ‘majoritatii’ este insa – din punctul meu de vedere – aceea ca deseori opereaza cu un naturalism metodologic care elimina apriori orice fel de interventie divina directa in creatie. Ori, de vreme ce sunt teist, nu vad de ce ar trebui sa accept fara nici un fel de rezerve (sau argumente convingatoare) o asemenea perspectiva. Sunt de acord cu Danut ca stiinta deseori opereaza cu aproximatii si nu rareori greseste. Si nu sunt opus nici realismului stiintific, ideii ca adeseori savantii aproximeaza destul de bine adevarul in teoriile lor. Insa nu totdeauna lucrurile se intampla asa. Unul din marii filosofii contemporani ai stiintei, Bas van Fraasen, observa cel putin doua moduri in care teoriile stiintifice ne pot (eventual) induce in eroare. Unul este fenomenul ‘subdeterminarii teoriilor de catre observatie’ – ideea ca aceluiasi set de date observabile i se potrivesc mai multe teorii stiintifice. Altul este pericolul utilizarii ‘inferentei catre cea mai buna explicatie’ in contextul in care toate explicatiile supuse inferentei respective fac parte dintr-un lot prost…Ori asa ceva e oricand posibil in stiinta. E adevarat, in anumita cazuri – vezi exemplul lui Copernic – stiinta a ajuns in mod clar la adevar. De fapt, teoria lui Copernic este astazi absolut sigura si ptr ca a iesit din domeniul non-observabil si a intrat in cel observabil. Nimeni nu se mai indoieste acum ca Pamantul se invarteste in jurul Soarelui. Cosmonautii vad asta cu proprii lor ochi… Insa in ce priveste teoriile care se refera la entitati inca non-observabile (de exemplu teoria cuantica sau teoria string-urilor), sau la evenimente din trecut – cum e cazul teoriilor cosmologice, sau cum e cazul evolutiei, lucrurile nu mai sunt atat de sigure. Si aici e posibila uneori aproximarea, dar inferenta potrivita – adica abductia – depinde de masura in care datele sunt foarte bine coroborate, adica de succesul predictiv, explicativ, de integrarea cu alte teorii, de fertilitatea, de coerenta, consistenta si multe alte asemenea valori. Nu intotdeauna teoriile actuale iau note bune daca este sa fie trecute prin filtrul acestor standarde evaluative. Si e interesant ca un alt celebru filosof al stiintei, Karl Popper, trecea candva cateva teorii – fie stiintifice, fie metafizice – prin acest filtru, si le considera pseudostiinte. Printre acestea el includea psihanaliza, marxismul si…evolutia. Mai tarziu, sub presiunea si atacul indignat al comunitatii stiintifice, Popper a sters evolutia de pe lista acuzatelor…E interesant insa ca initial a trecut-o acolo…Perspectiva de pe blogul semnalat seamana intrucatva cu cea sustinuta pe site-ul celor de la BioLogos. Si are o atitudine de dispret fata de creationistii (Young Earth) si de condescendenta fata de adeptii Intelligent Design. Cred insa ca putini ID-isti sunt impresionati de argumentele de acolo. De exemplu, apropo de presupusa existenta a vietii pe Marte, ID-istii, inca din perioada descoperirii – in anul 1985 cred – a unui celebru meteorit martian in Antarctica, au afirmat ca – desi datele analizate sunt departe de a convinge comunitatea stiintifica de existenta vietii pe Marte – chiar daca aceasta ar confirma-o, tot nu ar aduce mari noutati apropo de aparitia vietii pe Pamant. Asta pentru ca, asa cum meteoriti sau praf pot aduce microbi sau alte asemenea de pe Marte pe Pamant, la fel de bine se poate ca meteoriti sau praf de pe Pamant pot duce forme simple de viata pe Marte. Vezi de exemplu articolele de la adresele: http://www.arn.org/docs/odesign/od181/mars181.htm si http://www.arn.org/docs/odesign/od191/editorial191.htm
By: Vali on 5 October 2010
at 11:59 pm
Remus:
Multumesc pt atentie. De data asta sunt de-acord cu Dl Manastreanu in raspunsul dvs. Da, Dumnezeu n-are nevoie de aparatori dar ploconire este. Sa va dau un exemplu recent care m-ar fi amuzat daca n-ar fi trist.
McLaren in A New Kind of Christianity vorbind despre sfirsitul luimii, dupa ce ironizeaza chestia cu Left Behind si dispensationalsmul (la care subscriu) zice ceva de genul: sa vedem ce zice stiinta despre sfirsitul lumii. El gaseste ca savantii-s de parerere ca se va termina cu Pamintul peste vre 20 mii ani din cauza a-2-a ipoteze. Exemplul dinsului imi vine precum o manusa pt ca e un om inteligent. Mai intii, gestul surprinde ca nu e curios sa vada cam ce zice Dumnezeu despre felul in care El ar vrea s-o sfirseasca cu pamintul/Universul. Apoi, caraghioslicul este ca de unde ar putea stiinta sa stie cam ce planuri are Dumnezeu, in cazul in care ar avea planuri. Cel mai hilar e faptul ca la un batirn de 5.5 mild ani (Pamintul) speranta de viata de 20 mii ani intra in marja de eroare a virstelor geologigce. Adica e-un fel de-a spune ca: “Domnul poate sa vie la noape” sau “la Dumnezeu 1000 ani sunt ca o zi”… E doar un exemplu de ignorare completa a Scripturii mai ales cind vine vorba de Geneza si de Apocalipsa. In rest, Biblia ramine in general corecta, cu exceptia unor pareri gresite cu privire la aspecte social-familiale. Si nu e un exemplu izolat.
By: Doru Radu on 4 October 2010
at 8:52 pm