* * *

Matei cap. 13

(Explicaţii extrase din Biblia Scoffield)

-    Aceste şapte parabole din Matei 13 numite de Dl. “tainele împărăţiei cerurilor” (v. 11), luate împreună descriu rezultatul prezenţei Evangheliei în lume în timpul de astăzi al semănării Cuvântului, care începe cu lucrarea personală a D-lui Isus şi sfârşeşte cu secerişul (v. 40-43). Rezultatul este amestecul de grâu şi neghină, peşti buni si peşti răi, in sfera activităţii creştine.

-    (v. 13:24) Parabola grâului şi a neghinei nu este o descriere a lumii, ci a celor ce pretind a fi împărăţia. Nu toţi necredincioşii sunt numiţi “fii ai diavolului”, ci numai cei ce au respins în mod voit impărăţia (v. 38; Ioan 8:38-44).

-    (v. 13:30) Acesta se va împlini la sfarşitul vremurilor (v. 40), când Cristos va reveni ca Domnul. Cei răi vor fi nimiciţi. Biserica, răpită înainte de necazul cel ,mare va fi strînsă în împărăţia milenială, impreună cu creştinii care vor fi rezistat necazului şi ca cei drepţi din toate timpurile înviaţi in acest scop.

-    (v. 13:31) Parabola seminţei de muştar .

1)   aluatul ca substanţă simbolică e intotdeauna folosit in VT. in sens rău; 2) folosirea cuvântului in noul testament explică înţelesul lui simbolic. El este răutatea in comparaţie cu sinceritatea si adevărul (1 Cor. 5:6-8). El este doctrina rea în cele trei forme de atunci: fariseism (formalism), saducheism (scepticism asupra supranaturalului şi a scripturilor) şi irodianism (lumesc).

-    (v. 13:44) Interpretarea parabolei comorii care consideră pe cumpărătorul ogorului ca fiind un păcătos care găseşte pe Isus, nu-şi află justificarea in parabolă. Ogorul este lumea (v.38). Păcătosul care caută şi află pe Isus nu cumpără lumea, ci renunţă la ea ca să câştige pe Isus. Ba mai mult, păcătosul nu are nimic de vândut. Nici Cristos nu este de vânzare sau de ascuns intr-un ogor, nici găsindu-l pe Isus, păcătosul nu trebuie să-L ascundă din nou (Marcu 7:24; F.A. 4:20). La fiecare punct interpretarea cade.

Ogorul este lumea, care a fost cumpărată de Dl. Isus cu preţul sângelui Său în scopul de a obţine comoara (1Petru 1:18). Aşa cum Israel a fost comoara lui D-zeu in V.T., la fel este în vremea de acum o rămăsiţă a lui Israel aleasă prin har. (Rom. 11:5) Cei ce compun rămăşiţa nu sunt socotiţi atât ca evrei, ci ca membri ai unui trup împreună cu neamurile mântuite şi astfel moştenirea lui Cristos (Efes. 1:18) şi bucuria Sa  (Evrei 12:2).

-    (13:45) Adevarata Biserică este perla de mare preţ. Formarea sa acoperă o mare parte a perioadei “tainelor împărăţiei cerurilor” şi e numită ea însăşi o taină (Rom. 16:25-26). Perla este ilustrarea Bisericii pentru că:

1)   ea se formează printr-un proces vital şi nu mecanic, exact în felul cum Cristos adaugă la Biserică (F.A. 2:21,47; 5:14; Col. 2:19).

2)   Cristos, [...] pe sine însuşi pentru această perlă , şi-o pregăteşte acum pentru a şi-o prezenta  (Efes. 5:24-27).

Impărăţia nu este biserica, dar adevăraţii copii ai împărăţiei în timpul îndeplinirii acestei taine, botezaţi cu un Duh, în acelaşi timp (1 Cor. 12:12, 13) formează Biserica, perla.

-          (v. 13:47 ) Parabola năvodului prezintă o altă vedere a grâului şi a neghinei, a împărăţiei ca sferă de activitate, cu această singură diferenţă: Acolo Satan a fost agentul activ. Aici amestecul sugerează creşterea rapidă, dar nesubstaţiala a aspectului tainic al împărăţiei de la un început unic (F.A. 1:15; 2:41; 1 Cor. 1:26) la un loc important pe pământ.

-          (v. 13:33) Aluatul (de fapt drojdia în vocabularul curent) ca un proces de fermentaţie este peste tot in scriptură tipul prezenţei păcatului (Exod 12:15; Mat. 16:6,12; 1Cor. 5:6-9). Folosirea aluatului in cele trei măsuri de făină pare să reprezinte păcatul în împărăţia cerurilor, ca sferă a activităţii creştine. Învăţătura ca aluatul reprezintă influenţa binefăcătoare a Evangheliei asupra lumii nu are justificare scripturală. Nicăieri în scriptură aluatul nu reprezintă binele. Ideea unei lumi convertite la sfarşitul acestui veac este contrazisă de prezenţa neghinei chiar în împărăţie. Deşi adevărul biblic are o influenţă morală binefăcătoare asupra lumii, dospirea aluatului nu este metoda mântuirii divine sau a lărgirii împărăţiei. Neghina niciodată nu devine grâu. Parabola este de aceea un avertisment că doctrina adevărată va fi coruptă de falsa doctrină (1Tim. 4:1-3; 2Pet. 2:1-3). In mod sumar: e mai mult rezultatul tendinţei de a aduna in ea ceea ce nu e cu adevărat al ei. Împărăţia cerurilor e ca un năvod, care aruncat în marea umanităţii, adună de tot felul, şi buni şi răi. Aceştia rămân împreună şi în năvod, nu numai în mare, până la sfârşitul veacului. Nu e vorba de un năvod de convertiţi şi cu atât mai puţin de o mare de convertiţi. S-a pus multă insistenţă în a afirma că lumea va fi convertită în această perioadă. Împotriva acestei afirmaţii stă însăşi interpretarea de către Dl. Isus a parabolelor semănătorului si a norodului.

Aceasta este deci forma tainică a împărăţiei cerurilor. Ea este sfera activităţii creştine în timpul acestui veac. Este un timp în care se amestecă adevărul şi minciuna, grâul şi neghina, bunul şi răul. Este mânjit de formalism de necredinţa şi lumesc. Dar în aceasta Cristos îi cunoaşte pe adevăraţii copii ai împărăţiei care la sfârşit “vor străluci ca soarele”. În acest mare ogor al lumii El îşi vede comoara pe care a răscumpărat-o pentru El  însuşi prin crucea Sa. Astfel în acest aspect al împărăţiei El îşi vede Biserica, trupul său şi mireasa Lui alcătuită din evrei şi neamuri şi de bucurie vinde tot ce are (2 Cor. 8:9) şi cumpără ogorul, comoara si perla.

* * *

Alte extrase

-    (v. 10:26) Referinţa nu este la Satana cum unii presupun, ci la D-zeu, care poate să “piardă trupul şi sufletul în foc”. (v. 16:18) În greceşte este un joc de cuvinte în această afirmaţie. “Tu eşti Petru (Petros=piatră) si pe această piatră (gr. petra = piatră mare, stâncă) Eu îmi voi zidi Biserica Mea”. Pe Cristos Însuşi este construită Biserica (1Pt. 2:4-8; 1Cor. 3:11).

-    (v. 28:11,12,13). E interesant că străjerii romani n-au raportat cele petrecute, lui Pilat, ci preoţilor ceea ce dovedeşte că aceştia s-au înţeles anterior că dacă se va întâmpla ceva ei să fie primii care află. Faptul că preoţii au mituit pe ostaşi dovedeşte că ei nu s-au îndoit de probitatea raportului, ci conştienţi că Isus a înviat nu s-au pocăit de păcatul lor şi s-au împietrit şi mai mult. Minciuna ostaşilor e vădită căci dacă ei dormeau nu puteau vedea pe cei ce ar fi furat trupul, iar dacă erau treji şi-ar fi făcut datoria alungând pe eventualii jefuitori.