Joi 22 nov. 1973
Către MUCEA MIHAELA
Iaşi, str. Decebal Nr.24, Bl. X 11, ap.1
Scumpa mea,
Cu ce aş putea începe scrisoarea de azi? Sigur cu D-l Isus. Cu El am început şi această zi aducându-i din nou înainte ca întotdeauna inimile noastre unite spre slava sa. Dorinţa mea este ca vieţile noastre să fie pline de El. Asta nu în teorie, ci în practică. „Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă” spune psalmistul. Asta aş vrea să se îndeplinească mereu în noi. Fără îndoială că D-zeu are cu noi planuri mari. Pe multe şi le-a revelat, pe altele urmează să le descopere. Datoria noastră este de a avea mereu privirile aţintite la cruce.
În inima mea este linişte şi pace, dar mă gândesc la faptul că totuşi nu este efervescenţa de mai înainte. Nu ştiu cauza. Nu ştiu ce vrea D-zeu să-mi vorbească prin asta. Simt mult nevoia unei părtăşii. Cred că aici este problema. Eu am făcut o mică greşeală. Până acum nu ţi-am spus nimic. Am păstrat secretul pentru a nu cauza greutăţi. Am să-ţi explic. Eram într-o zi la infirmerie cu o problemă. Pentru a nu pierde timpul, scriam la bunici. Lângă mine pe bancă stătea încă un băiat. Am observat că trage cu ochiul la ceea ce scriu. La început mi-am zis: „Ce indiscret”, dar apoi m-am gândit că nu am nimic de pierdut. Se vedea că dimpotrivă. Seara observ că acelaşi băiat se apropie de mine şi zice că vrea să stea de vorbă cu mine. Am acceptat. Eram foarte curios. El mă întreabă frontal: Eşti credincios? Da, îi răspund. Şi eu îmi spuse băiatul. Am dat mâna şi am început să discutăm puţin. Era [...]. Locuia într-un sat de pe lângă Tg. Jiu. Asta a trecut. Inima mă îndemna să-i propun a ne ruga împreună, dar ceva mă oprea totuşi. Eu când făceam aceasta îmi asemănam un risc. N-aş fi vrut să fie şi el afectat de greutăţi. Totuşi n-am discutat niciodată cu el în privinţa asta. Trebuie s-o fac cât mai curând. Suntem buni prieteni, discutăm multe lucruri când ne întâlnim, dar nu este o părtăşie. Îţi scriu acum despre problema aceasta fiindcă sunt sigur că nu-i pot crea probleme.
Am scris astăzi unui unchi din Baia-Mare căzut de la credinţă. Am simţit întotdeauna dragoste şi am avut înţelegere pentru situaţia lui, dar niciodată nu i-am scris. Nu ştiu de ce. A fost un răzvrătit şi un neînţeles. Toţi l-am condamnat şi l-am repudiat. S-a îndepărtat foarte mult de familie. Trece extrem de rar prin Iaşi. Astă vară când ne-am întâlnit, mi-am dat seama că n-are linişte, că e nefericit. Vreau din toată inima ca scrisoarea mea să aibă un ecou în viaţa lui. Să ne rugăm pentru asta.
Îţi voi spune acum câteva cuvinte asupra unui verset primit de la tine. F.A. 12:7. Înainte de a începe îmi aduc aminte de ceea ce zicea Tudorel despre filozofiile noastre. Vreau deci ca lucrurile să fie practice. Petru se afla în temniţă., aşa cum ne aflăm şi noi adeseori, spiritual vorbind. Există temniţe în care ne băgăm noi înşine, temniţe ale păcatului.
Nu despre astea vreau să vorbesc. Sunt temniţe în care ne pune D-zeu (direct sau prin mâna oamenilor). Într-o astfel de temniţă ne aflăm noi amândoi. Spun asta gândindu-mă la problema căsătoriei noastre. Iată care este şi sensul cuvintelor mele. Temniţa aceasta simbolică reprezintă faptul că D-zeu nu ne descoperă însă voia Sa. Noi poate că nu înţelegem, aşa cum probabil nici Petru n-a ştiut de ce se află în închisoare. De acolo a ieşit însă slava lui D-zeu. Acesta este scopul Domnului şi în cazul nostru. Şi sunt sigur că va fi atins. Va veni acea clipă binecuvântată când îngerul D-lui va pătrunde în temniţă şi va înlătura barierele pe care noi le-am acceptat de bunăvoie pentru D-zeu. Atunci slava D-lui va străluci asupra noastră şi rezultatele acestui lucru vor fi extraordinare.
În seara aceasta am primit două scrisori de la tine şi una de la nenea XXXX. Mă bucur nespus de toate.
Mulţumesc pentru versetul aspru care ne-a cercetat. La început nu-i găseam rostul, dar apoi am găsit ceva. Mulţumesc D-lui că mă vreau curat şi îmi vorbeşte aşa cum trebuie. Să-ţi spun ce era. Colegii m-au întrebat de multe ori dacă am în familie preoţi sau am părinţi credincioşi (asta ar fi fost pentru ei o explicaţie a concepţiei mele). Le-am spus, referindu-mă la starea dinainte a părinţilor mei, că dacă n-ar fi fost aşa, niciodată n-aş fi fost creştin, fiindcă ce am văzut la ei şi la cei ce îşi zic creştini dar nu sunt, m-a îndepărtat de D-zeu. Deşi era adevărul, nu trebuia să spun acest lucru. D-zeu m-a cercetat de câteva ori, dar mă îndoiam că am greşit. Acum mă pocăiesc adânc de păcatul meu şi mă rog D-lui pentru iertare. Povestea bătrânicii mi-a umplut sufletul de milă şi de ruşine pentru mine în primul rând. Ce am făcut eu oare până acum pentru astfel de oameni? Nimic. Nici măcar nu i-am căutat. Şi cât de mulţi sunt. Mă voi ruga şi eu pentru ea. Sunt alături de tine cu dragostea în lucrul acesta. Abia aştept şi eu să fiu din nou acolo, să mergem acolo unde ne trimite D-zeu şi să ne facem datoria de dragoste faţă de fiinţele sărmane, dispreţuite de lume sau dimpotrivă lovite de ea, dar cărora le lipseşte tot ce este mai scump în lumea asta – Domnul Isus. O bucurie pe care n-o pot pune în cuvinte îmi produce vestea despre viaţa lui tăticu. Să ne rugăm în continuare. D-l face minuni. Nu pot spune mai mult. Să ne rugăm şi să aşteptăm şi reînvierea tatălui tău.
Aflu de asemenea cu mulţumiri către D-zeu pentru rezolvarea problemei serviciului tău. N-am înţeles însă data. Probabil septembrie 1974. Vei putea vorbi sau avea părtăşie acolo cu tine şi cu XXXX de care n-am mai auzit nimic. Înainte de a pleca însă am fost pe la tanti XXXX şi mi-a spus nişte lucruri neplăcute. Mi-e teamă să nu fie aşa. Să ne rugăm D-lui.
M-ai întrebat despre starea spirituală. Simt că sunt încă multe lucruri în care încă n-am ajuns la îndelungă răbdare, dragoste, încredere, delicateţe, smerenie, hărnicie.
D-l va birui totul şi ne va face nişte „oameni de nimic” dar fii de D-zeu.
Cu dragoste sfântă,
Dănuţ
Recent Comments