Share this:

22 08 1973

Către MUCEA MIHAELA

Scumpă surioară,

Am primit cu uimire scrisoarea ta, fiindcă nu mă aşteptam acum la ea. În sfârşit slavă D-lui că a venit. Am citit-o cu multă atenţie şi vreau acum să-ţi spun câteva lucruri, cum de altfel îmi ceri. Prea multe lucruri nu-ţi voi spune, totuşi încerc să ating problemele principale.

Nu ai învăţat încă să deosebeşti cauzele de efecte şi e firesc să fie aşa. Pentru asta trebuie puţină experienţă. Delăsarea, care este ceva din fire, este fără îndoială o cauză a stării tale, dar în nici un caz cea principală. Trebuie însă şi asta adusă la cruce cu lacrimi de pocăinţă şi Dl. o va zdrobi. Să ştii însă că cerând asta ceri în mod implicit suferinţa. Firea nu se zdrobeşte decât astfel. Dacă poţi accepta, fă-o. Dacă nu cere putere de la D-zeu şi iarăşi fă-o. Nu-i adevărat că n-ai pocăinţă sinceră. D-zeu a pus totul la dispoziţie şi asta. Cauza este că tu n-o ceri şi apoi ţi-e frică de faptul că mărturisindu-te deschis până la capăt, vei fi dispreţuită. Şi eu am crezut asta dar m-am înşelat. Cu asta am pierdut nespus de mult. Caută-ţi o prietenă sinceră şi spune-i totul, totul fără nici o reţinere. Numai astfel te vei elibera. Sinceritatea se capătă călcând peste tine însăţi. Eu am ezitat mult înainte de a face acest lucru, crezând că numai în viaţa mea a existat atât de mult păcat.

Mi-era ruşine. Ce înşelare satanică. Se pare că această ruşine e bună. Nu, nicidecum. Satana se preface în înger de lumină. Nu uita că toţi oamenii sunt la fel, sau au fost la fel. Cel care duce astăzi o viaţă sfântă a avut în viaţa lui cele mai mari adâncimi ale păcatului. Nu ezita să i te deschizi. Îndrăzneşte şi vei avea în schimb înţelegere şi binecuvântare. Ştiu că îţi va fi extrem de greu să te decizi, dar cere D-lui putere şi pentru asta la sfârşit îi vei mulţumi de mii de ori pentru ce îţi va da. Nimeni nu poate descrie bucuria unei inimi eliberate pe deplin.

Nu încerca să te forţezi la o viaţă de rugăciune. Asta trebuie să vină uşor de la sine. Nu vei reuşi însă niciodată până ce cauza aceea mare nu va fi dată deoparte.

Starea pe care o primeşti în urma unei predici nu poate fi păstrată când există un „ceva” în suflet. Acel „ceva” trebuie dat la o parte şi totul va fi bine. Aici trebuie să se îndrepte gândul tău. Tu poate nici nu ştii care este acel „ceva”, sau poate te îndoieşti. Roagă-te domnului şi lasă-l pe El să ţi-l descopere. Ascultă-l orice ţi-ar spune şi vei avea biruinţă. Pentru descoperirea acestui „ce” mă voi ruga şi eu aici. Aştept răspunsul tău în acest sens.

Despre mine îţi spun că mă bucur cu D-l Isus şi în slăbiciuni şi în greutăţi şi în linişte. Văd cum în toate lucrurile se împlineşte voia lui pentru mine.

Te salut cu un verset frumos din Ps. 61:2. În inima omenească ajunsă în dilemă se aud întotdeauna strigăte. Întrebarea este spre cine se îndreaptă strigătele acestea. Dacă ele se adresează oamenilor răspunsul va fi deziluzie. Să strigăm deci spre D-zeu când în inimile noastre este mâhnire, căci „El nu dispreţuieşte o inimă zdrobită şi mâhnită”. Stânca noastră este Cristos. Spre „El” trebuie să tânjim mereu. Gândurile şi dorinţele noastre să aibă o singură ţintă: Isus.

Aceasta este viaţa de biruinţă, aceasta este „viaţa creştină normală”.

Domnul să te binecuvânteze cu harul său.

Cu dragoste,

Dănuţ