Posted by: DanutM | 29 April 2010

Sinclair Ferguson – De ce sa citesti carti bune – 4

C. Cărţile în lume

Trebuie să ne dăm seama de valoarea şi puterea cuvântului tipărit – nu numai pentru beneficiul personal, ci al întregii lumi şi pentru modul în care ne rugăm pentru literatura creştină.

Multe cărţi bune sînt traduse în alte limbi, acolo unde există relativ puţină literatură creştină. Aceste cărţi pot călători în locuri în care nici noi, nici autorii nu vom putea ajunge vreodată. În multe părţi ale lumii există astăzi creştini activi care traduc în propria lor limbă. Cărţile sînt vândute şi ajung astfel la oameni care ar dori din toată inima să citească, dar care nu au aproape nimic de citit. Trebuie să încurajăm această slujbă, nu numai personal, ci şi prin rugăciunea şi donaţiile noastre.

Ar trebui deci să utilizăm literatura creştină atât pentru beneficiul pe care, prin harul lui Dumnezeu, îl obţinem noi personal, cît şi pentru acela pe care lumea întreagă, prin acelaşi har, îl poate avea.

Aceasta ne conduce la o a doua întrebare importantă.

II. CE FEL DE LITERATURĂ CREŞTINĂ AR TREBUI SĂ UTILIZĂM?

Ar fi, desigur, greşit ca o biserică sau un individ să impună unui creştin o listă rigidă de cărţi. Este important totuşi să ne ghidăm după unele principii fixe în alegerea noastră.

O mamă va avea, probabil, (sau va simţi că trebuie să aibă) anumite principii exacte despre modul în care îşi va hrăni familia şi pe ea însăşi – chiar dacă uneori se va observa o anumită inconsecvenţă în aplicarea lor. În majoritatea familiilor ea trebuie să fie un bun administrator atât al bugetului familial, cît şi al produselor pe care i le oferă piaţa. Acest lucru este valabil şi pentru lectura unui creştin. Avem nevoie de anumite principii fixe simple, dar clare, care să ne ajute să profităm de pe urma lecturii noastre. Iată patru linii directoare.

A. Să citim cărţile importante

Îndemnul merită repetat: să citim cărţile importante!

În prefaţa sa la traducerea engleză a lucrării lui Atanasie Despre întrupare, C. S. Lewis comentează asupra modestiei noastre prost înţelese. Atunci când dorim, spre exemplu, să aflăm ceva despre Platon, suntem înclinaţi să mergem la biblioteca locală sau la librărie şi să cerem „o carte despre Platon”. Dar, continuă Lewis, aceasta este cea mai mare greşeală pe care o putem face, căci în mod sigur vom găsi cartea despre Platon cu mult mai dificil de înţeles decât opera lui Platon însuşi! Poate că am descoperit chiar noi acest lucru. Cărţile despre cărţi sînt adesea mult mai puţin folositoare şi clare decât originalul.

Să citim originalul! Aceasta nu înseamnă că trebuie să dispreţuim ediţiile prescurtate sau broşurile de popularizare, Călătoria creştinului – ediţie prescurtată, Opere alese… sau O antologie a lucrărilor lui…

Merită subliniat faptul că cele mai importante cărţi creştine sînt de obicei foarte uşor de citit. Ar trebui să ne gândim totdeauna la scopul cu care au fost ele scrise, acela de a ne face cunoscut un Dumnezeu măreţ şi un Cristos la fel de măreţ. Nu trebuie să ne lăsăm niciodată atraşi de cărţile neesenţiale despre subiectele mari, atâta vreme cît suntem perfect capabili să citim cărţi mari despre subiecte mari! Aşa cum vom descoperi noi înşine, acestea se numără adesea printre cele mai clare şi mai uşor de citit.

Deci să citim cărţile importante. Să citim cărţile importante despre Isus Cristos. Să citim cărţile importante despre Dumnezeu şi despre păcat. Şi să ne amintim că în cele mai multe cazuri ele au fost scrise pentru oameni care ne semănau întru totul.

Pe măsură ce citim, să ne gândim că avem nevoie de o „dietă” potrivită şi echilibrată. Avem nevoie de hrană solidă – cărţi care ne vor lărgi orizontul cunoaşterii şi ne vor întări dragostea pentru Dumnezeu.

Aţi citit Instituţiile religiei creştine a lui Calvin? Este o lucrare a cărei lungime şi reputaţie ne sperie într-atât, încât ne opreşte chiar de la a o începe. Dar încercaţi s-o parcurgeţi (în special în traducerea mai accesibilă a lui Ford Lewis Battles) şi veţi constata că se citeşte mult mai uşor decât v-aţi închipuit. Vă veţi da seama că are un mesaj mult mai cald, mai instructiv şi mai creştin decât v-aţi imaginat vreodată şi, în plus, valorează mai mult decât o ladă plină de lucrări mai recente.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 126 other followers