Posted by: DanutM | 24 August 2009

Salutari din Ierusalim

Jerusalem by night

Am sosit aseară în Ierusalim, după un zbor destul de scurt, şi fără peripeţii la graniţă (uneori ofiţerii de fromtieră pot fi foarte incomozi, eufemistic vorbind). M-am întâlnit foarte scurt cu un prieten, căruia i-am adus un paşaport din ţară (Daniel Blaj, pentru cei care îşi aduc aminte de el, un cunoscut solit de operă, trăieşte acum în Israel). Şoferul de taxi care trebuia să mă aştepte a venit curând şi am pornit spre destinaţie, unde am ajuns după circa jumătatee de oră.

Am ajuns deci destul de repede la casa de oasteţi a World Vision, care este situaţă pe Muntele Măslinilor, în Complexul Augusta, al Bisericii Luterane.

Din păcate, aseară n-am avut conexiune internet (aveam nevoie de ceva setări de securitate) şi n-am putut comunica.

Fotografia din acest post nu este făcută de mine, dar promit să pun curând câteva poze originale. Sper să vă ţin la curent cu periplul meu în Ţara (nu chiar aşa de) Sfântă. Este a treia oară când vizitez Ierusalimul (prima dată am fost aici în 2000 şi a doua oară în 2006).

Doamne-ajută!

Advertisement

Responses

  1. deci mai poti (puteai) adauga la nume si ‘hagi’…

    • As putea, dar nu-mi sta in caracter :-)

  2. Oameni cu suflet mare si cu biografie de roman, muzicienii Daniel Blaj si sotsia sa ne-au onorat cu prietenia lor. Domnul sa-i pazeassca in Israel; la fel si pe dvs.

    • Daniel este singur aici. Sotia lui este in State, cu nepotii. Cine are, intelege :-)


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 126 other followers