Posted by: DanutM | 6 February 2009

Un manifest evanghelic – partea I

anevangelicalmanifesto

Aşa cum anunţam pe blogul Agora Christi, reiau aici publicarea traducerii în limba română a tetxului intitulat An Evangelical Manifesto, dat publicităţii în 7 mai 2008 la National Press Club din Washington, DC. Site-ul documentului conţine, alături de lista semnatarilor şi alte date despre acesta, un rezumat şi un ghid de studiu.

O parte a grupului de iniţiativă al Manifestului evanghelic

Documentul a fost redactat de un grup de iniţiativă din care au făcut parte, între alţii, Timothy George, David Neff, Richard Mouw şi Os Guinness (care a fost şi iniţiatorul proiectului).

Este vorba de un document de mari dimensiuni, pe care  îl voi publica în trei posturi separate, fiecare cuprinzând una dintre cele trei secţiuni principale ale textului.

Traducerea a fost realizată de Daniel Lucescu. Editarea, Elena Goga şi Dănuţ Mănăstireanu.

Spre deosebire de textul afişat pe Agora Christi, acesta conţine diacritice. După afişarea separată a celor trei părţi. vă voi pune la dispoziţie întregul text în format PDF. Vă doresc lectură ziditoare.

* * *

UN MANIFEST EVANGHELIC

O declaraţie cu privire la identitatea evanghelică și angajarea sa publică

7 mai 2008, Washington DC

© 2008, Comitetul de iniţiativă pentru Manifestul Evanghelic

Conștienți fiind de momentul istoric în care trăim și de provocările enorme cu care se confruntă umanitatea în general și confrații noștri creștini din întreaga lume, noi, cei care semnăm această declarație, o facem în calitate de lideri din America și de membri ai uneia dintre cele mai largi și mai dinamice mișcări creștine din lume – evanghelicii.

Evanghelicii nu au un lider sau un purtător de cuvânt oficial, așa încât niciunul dintre noi nu poate vorbi în numele tuturor evanghelicilor; şi nici cei care pretind că o fac. Noi vorbim în numele nostru, dar și ca un grup reprezentativ al evanghelicilor din America. Recunoaștem cu deplină gratitudine că rădăcinile noastre istorice și spirituale se află în afara acestei țări, că o mare majoritate a evanghelicilor se află în sud mai degrabă decât în nord și că în ultima vreme, numărul evanghelicilor a crescut foarte mult în America Latină, Africa și Asia. Deci, noi suntem o mică parte dintr-o mișcare, care este răspândită în întreaga lume și care este orientată spre viitor. Împreună cu ei, noi suntem angajați în a ne trăi cu consecvență credința și a trata cu seriozitate chemarea noastră în lumea de astăzi.

Declarația noastră are un dublu scop: în primul rând, de a reduce confuzia care însoțește termenul „evanghelic” în Statele Unite și în lumea vestică de astăzi și, în al doilea rând, de a clarifica poziția noastră cu privire la subiectele care au stârnit consternare cu privire la prezența evanghelicilor în viața publică [americană].

Ca unii care umblăm pe „calea îngustă”, preocuparea noastră nu este de a câștiga aprobarea cuiva sau de a avea popularitate. Nici nu credem că este corect să pozăm ca victime sau să protestăm din pricina discriminării. Este evident că noi nu avem parte aici de persecuții, așa cum este cazul fraților noștri din alte părți ale lumii. Multe dintre problemele cu care se confruntă astăzi evanghelicii din America sunt cauzate de noi înșine. Dacă ar fi să protestăm, protestul nostru ar trebui să înceapă cu noi înșine.

Noi suntem preocupați mai degrabă de faptul că mistificările și confuziile care au înconjurat termenul „evanghelic” s-au amplificat atât de mult, încât atât semnificația cât și importanța lui s-au pierdut. Mulți dintre cei dinafara mișcării evanghelice au îndoieli dacă termenul „evanghelic” mai reprezintă ceva pozitiv și mulți dintre cei din interiorul ei se întreabă dacă termenul mai este folositor scopului mișcării evanghelice.

În contrast cu aceste îndoieli, noi declarăm cu curaj că dacă vom defini cu claritate semnificația termenului „evanghelic”, nu vom avea motive să ne rușinăm de faptul că ne numim evanghelici. Noi credem că termenul este important din pricina mesajului pe care-l transmite. O înțelegere adecvată a termenului „evanghelic” ne va conduce la ideea că evanghelicii pot aduce o contribuție nu numai pentru cei din biserică, ci și pentru întreaga lume, și în special pentru cei aflați într-o situație dificilă, pentru cei săraci, vulnerabili sau fără o voce care să îi reprezinte în comunitățile în care trăiesc.

Care este poziția noastră și de ce este ea importantă?

Manifestul nostru este o declarație publică, adresată deopotrivă fraților noștri de credință cât și întregii comunități umane. A declara cine suntem și care este poziția noastră în viața publică este un lucru important deoarece noi, evanghelicii din America, împreună cu oamenii care susțin alte credințe și ideologii, ne aflăm în fața uneia dintre cele mai dificile provocări ale acestei epoci globale: aceea de a găsi o modalitate de a conviețui laolaltă, în ciuda diferențelor profunde care există între noi. Această provocare este și mai radicală atunci când diferențele ideologice și religioase sunt fundamentale și ireductibile, și când acestea nu se constituie ca diferențe doar între percepții personale cu privire la realitate, ci și între moduri de viață totalmente diferite, care coexistă în aceeași societate.

Locul religiei în viața oamenilor este unul de mare importanță. Nimic nu este mai firesc și mai necesar decât căutarea semnificației și a apartenenței, pentru a înțelege realitatea și a găsi siguranță pentru viață. Atunci când această căutare este însoțită de existența dreptului la libertatea de conștiință, ea produce o mare diversitate de credințe și moduri de viață liber alese, unele religioase și transcedentale, iar altele seculare și naturaliste.

Totuși, diferitele credințe și familii de credințe furnizează răspunsuri foarte diferite la problemele de viață și aceste diferențe au o influență decisivă, nu numai pentru indivizi, ci și pentru societate, ca și pentru civilizații întregi. A învăța să trăim cu aceste diferențe profunde are implicații importante atât pentru indivizi cât și pentru națiuni. Dezbaterile, deliberările și deciziile cu privire la semnificația acestora pentru viața noastră în comunitate sunt inevitabile și de o importanță crucială. Alternativa – constrângerea prin tiranie ori ideea teribilă a lui Nietzsche cu privire la „războaiele spiritului” – reprezintă ceva de neconceput.

Noi am ajuns la convingerea că Isus din Nazaret este „Calea, Adevărul și Viața” și că marea schimbare prin care trebuie să treacă cei care îl urmează pe el, implică o transformare radicală a modului în care privim viața umană și aduce cu sine o diferență hotărâtoare în modul nostru de a trăi, a gândi și a acționa.

Scopul nostru aici este de a face o declarație foarte clară în fața concetățenilor noștri precum și, în egală măsură, în fața fraților noștri de credință, indiferent dacă ei se consideră a fi în raport cu noi prieteni, sceptici, indeciși sau dușmani. Dorința noastră este de a defini sensul termenului „evanghelic” și de a clarifica ce implică faptul că suntem evanghelici pentru viețuirea alături de concetățenii noștri, în viața publică și, în același timp, alături de ceilalți oameni de pe întreaga planetă. Noi considerăm că evanghelicii au înaintea lor trei mari sarcini.

1. Noi trebuie să ne reafirmăm identitatea

Prima noastră obligație este să reafirmăm cine suntem. Evanghelicii sunt creștini, care se definesc pe ei înșiși, credința lor și viața lor în acord cu Vestea Bună a lui Isus din Nazaret. (Termenul evanghelic vine de la un cuvânt din limba greacă ce înseamnă veste bună sau evanghelie.) Crezând că Evanghelia lui Isus este vestea bună a lui Dumnezeu pentru întreaga lume, noi declarăm împreună cu apostolul Pavel că „nu ne este rușine de evanghelia lui Cristos, pentru că ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire”. Contrar înțelegerii greșite, care este atât de răspândită astăzi, noi, evanghelicii ar trebui să ne definim mai degrabă sub raport teologic, decât din punt de vedere politic, social sau cultural.

În spatele acestei afirmații se află conștiinta faptului că identitatea este o chestiune cu o semnificație puternică și că este prețioasă atât pentru grupuri, cât și pentru indivizi. În înțelegerea clasică a liberalismului politic cu privire la sensul libertății, identitatea este de o importanță capitală. Există mari pericole în definirea politică a identității noastre, de aceea insistăm că noi înșine – iar nu specialiștii ori presa, ori opinia publică – suntem cei care au dreptul de a afirma cine anume credem noi că suntem. Noi suntem ceea ce noi înşine declarăm că suntem și ne împotrivim tuturor încercărilor de a fi prezentați în termeni care se pretind a fi „adevăratele” noastre motivații și agenda noastră „reală”.

Atunci când sunt definiți și înțeleși în felul acesta, evanghelicii formează una dintre marile tradiții care s-au dezvoltat în cadrul Bisericii Creștine de-a lungul secolelor. Noi apreciem pe deplin principiile definitorii ale altor tradiții majore și, de asemenea, le stăm alături și lucrăm împreună cu ei pentru rezolvarea multor probleme etice și sociale care ne preocupă în egală măsură. La fel ca și ei, suntem dedicați trup și suflet pentru o „credință adevărată și o închinare adevărată” și pentru „universalitatea” Bisericii Creștine, de-a lungul secolelor, a continentelor și a culturilor, și, de aceea, afirmăm axiomele centrale ale credinței creștine exprimate în consensul trinitar și cristologic al bisericii primare. Și totuși noi considerăm importante anumite convingeri evanghelice, care sunt profund diferite în raport cu alte tradiții, distincții pe care le susținem deoarece le considerăm a fi adevăruri biblice care au fost recuperate de Reforma Protestantă și au fost susținute de multe mișcări de reînnoire și de trezire care au urmat, adevăruri care sunt vitale pentru o cunoaștere sigură și mântuitoare a lui Dumnezeu – pe scurt, credințe care sunt în concordanță cu Vestea Bună a lui Isus.

Evanghelicii sunt deci oameni care îl urmează pe Isus Cristos, creștini adevărați în sensul clasic și istoric al cuvântului, așa cum este înțeles el de peste două mii de ani. Evanghelicii sunt dedicați să gândească, să acționeze și să trăiască așa cum Isus a trăit și i-a învățat pe alții, și astfel să întrupeze acest adevăr și Vestea lui cea Bună, în așa fel încât să fim identificați ca ucenici ai lui. Esența pentru noi, ca evanghelici, este dorința și dedicarea noastră pentru ca, potrivit cuvintelor lui Richard de Chichester și așa cum ne învață Scriptura, „să-l vedem pe el mai clar, să-l iubim pe el mai mult și să-l urmăm pe el mai îndeaproape”.

Noi nu avem pretenția că principiul evanghelic – definitoriu pentru credința și viața noastră, potrivit cu Vestea Bună a lui Isus – este ceva care ne aparține în mod exclusiv nouă. Scopul nostru nu este să-i atacăm ori să-i excludem pe alții, ci să reamintim și să reafirmăm acest adevăr, și astfel să-i adunăm pe alții în jurul lui și să producem reforma pe care acesta o implică. Pentru noi, acesta este imperativul definitoriu și țelul suprem al celor care vor să urmeze calea lui Isus.

În același timp, de obicei, noi nu ne implicăm public sub numele de evanghelici. Noi suntem pur și simplu creștini, oameni care îl urmează pe Isus sau care aderă la creștinismul esențial; cu toate acestea principiul evanghelic este capital pentru modul în care ne înțelegem și ne practicăm credința.

Aceast lucru este usor de rostit, dar dificil de trăit în practică. A fi evanghelici și a ne defini credința și viața conform Veștii Bune a lui Isus, așa cum ne învață Biblia, presupune să ne supunem viețile în întregime domniei lui Isus, precum și adevărurilor și modului de viață pe care îl cere el de la urmașii lui, pentru ca ei să poată deveni ca el, să trăiască așa cum el i-a învățat și să creadă așa cum el a crezut. Urmărind de-a lungul secolelor această viziune, evanghelicii au prețuit anumite adevăruri pe care le-au considerat a reprezenta esența mesajului lui Isus și, de aceea, ca fiind fundamentale pentru ei. Acestea sunt următoarele:

În primul rând, noi credem că Isus este pe deplin Dumnezeu care a devenit pe deplin om, revelația unică, adevărată și suficientă a adevăratei esențe, a caracterului și a scopurilor lui Dumnezeu, în afară de care nu este un alt Dumnezeu, și alături de care nu este nici un alt nume în care noi trebuie să fim mântuiți.

În al doilea rând, noi credem că singurul temei pentru acceptarea noastră de către Dumnezeu este în baza a ceea ce Isus a îndeplinit pe cruce și ceea ce face el acum prin viața lui înviată din morti, prin care a demascat și a înfrânt blestemul păcatului și al violenței umane, a purtat pedeapsa pentru păcatele noastre, ne-a creditat cu neprihănirea lui, ne-a răscumpărat de sub puterea răului, ne-a împăcat cu Dumnezeu, și ne-a împuternicit cu viața lui „de sus”. De aceea noi nu putem adăuga nimic pentru mântuirea noastră. Fiind creditați cu neprihănirea lui Cristos, noi primim răscumpărarea lui numai prin har, prin credință.

În al treilea rând, noi credem că viața nouă, primită în mod supranatural prin regenerarea spirituală, este o necesitate și în același timp un dar; și că perpetua convertire care urmează de aici este singura cale spre o schimbare radicală a caracterului și a stilului nostru de viață. Astfel, pentru noi singura putere suficientă pentru a trăi o viață creștină de credincioșie și integritate morală în această lume este cea dată de învierea lui Cristos și de puterea Duhului Sfânt.

În al patrulea rând, noi credem că învățătura și atitudinea lui Isus față de autenticitatea și autoritatea supremă a Bibliei, Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, fac ca Scriptura să fie pentru noi regula finală pentru credință și viață.

În al cincilea rând, noi credem că a fi ucenici ai lui Cristos înseamnă a-I sluji lui ca Domn în fiecare domeniu din viețile noastre, atât în cele seculare, cât și în cele spirituale; în cele publice, cât și în cele private; în fapte, cât și în cuvinte; în fiecare moment al vieții noastre terestre, căutând întotdeauna, așa cum a făcut el, să mergem la cei care sunt pierduți precum și la cei săraci, bolnavi, flămânzi, oprimați, disprețuiți social, ca administratori credincioși ai creației și ai creaturilor alături de care trăim pe pământ.

În al șaselea rând, noi credem că speranța binecuvântată a reîntoarcerii personale a lui Isus ne dă putere și substanță în ceea ce facem, și în același timp că ceea ce facem devine un semn al speranței pentru direcția spre care ne îndreptăm; amândouă acestea conduc către finalul istoriei și către desăvârșirea împărăției veșnice, care vine numai prin puterea lui Dumnezeu.

În al șaptelea rând, noi credem că toți cei care îl urmează pe Cristos sunt chemați să-l cunoască și să-l iubească prin închinare, să iubească familia lui Cristos prin comuniune eclesială, să crească în asemănare cu Cristos prin ucenicie, să-l slujească pe Cristos purtând grija, în numele lui, de cei aflați în nevoi, și să-l împărtășească pe Cristos celor care încă nu-l cunosc, chemând oamenii de la marginile pământului, până la sfârșitul vremurilor, ca să devină împreună cu noi ucenici ai lui și oameni care merg pe calea lui.

În același timp, suntem gata să recunoaștem că am eșuat în mod repetat în a trăi la înălțimea chemării lui, și că prea adeseori am fost o ilustrație vie a propriei noastre doctrine despre păcat. Noi, evanghelicii, împărtășim în același timp aceeași „natură păcătoasă” a umanității noastre și întreg catalogul păcatelor, al eșecurilor și al ipocriziilor implicate de aceasta. Acest lucru nu este un secret nici pentru Dumnezeu și nici pentru cei care ne cunosc și care ne privesc.

Definirea caracteristicilor

Dacă definim în acest fel evanghelismul, de aici decurg următoarele implicații:

În primul rând, a fi evanghelic înseamnă a avea o credință care este în același timp o formă de devoțiune. Evanghelicii aderă pe deplin la credința creștină exprimată în crezurile istorice ale marilor concilii ecumenice ale bisericii, ca și în marile afirmații ale Reformei protestante, și încearcă să fie loiali acestei credințe care a fost transmisă din generație în generație. Dar, în esență, a fi evanghelic implică întotdeauna mai mult decât o mărturisire de credință, o afiliere institutională sau apartenența la o anumită mișcare. Noi nu avem un lider suprem, și nici crezurile, nici tradițiile nu sunt în ultimă instanță decisive pentru noi. Isus Cristos și cuvântul său scris, Sfânta Scriptură, sunt autoritatea noastră supremă; devotamentul nostru total, încrederea și ascultarea noastră sunt răspunsul nostru potrivit la acestea.

În al doilea rând, credința și devotamentul evanghelicilor este exprimat la fel de mult în  închinarea și în faptele noastre, ca și în crezurile noastre. Așa cum atestă diverse imnuri și cântece de închinare care au o popularitate universală, precum „Măreţul Har”, marii noștri compozitori stau alături de marii noștri teologi și adeseori angajamentul nostru poate fi văzut mai bine în dărnicia noastră și în purtarea noastră de grijă unii față de alții, decât în declarațiile noastre oficiale. Ceea ce suntem noi nu este cuprins doar în cărți și declarații, ci și în grija noastră față de cei săraci, de cei fără adăpost și față de orfani, în vizitarea celor care sunt în închisoare, în compasiunea noastră față de cei flămânzi și față  de victimele dezastrelor, precum și în lupta noastră pentru justiție pentru cei oprimați de diverse manifestări ale răului, cum sunt sclavia și traficul cu ființe umane.

În al treilea rând, evanghelicii sunt oameni care Îl urmează pe Cristos într-un mod care  nu este limitat la anumite biserici și nu este conținut de o mișcare ușor de definit. Noi suntem membri ai multor biserici și denominații, atât magisteriale, cât și independente, iar angajamentul nostru evanghelic este acela care ne oferă o unitate esențială care ține laolaltă o mare diversitate de orientări. Aceasta este o trăsătură foarte importantă pentru orice mișcare de tip rețea în epoca informației, dar evanghelismul a fost dintotdeauna divers, flexibil, adaptabil, fără ierarhie, și a îmbrăcat o multitudine de forme. Acest lucru este adevărat mai mult decât oricând, acum când suntem martori ai diversității și ai dinamicii evanghelicilor în întreaga lume. Căci a fi evanghelic înseamnă mai întâi și mai presus de orice un mod de a fi devotați lui Isus Cristos, și de a căuta să trăim în diferite epoci și în diverse culturi așa cum i-a chemat el să trăiască pe urmașii lui.

În al patrulea rând, așa cum am subliniat mai sus, Evanghelicii trebuie să fie definiți din perspectivă teologică și nu politică; din perspectiva credinței pe care o mărturisesc și nu din punct de vedere cultural. Mai presus de orice, este vorba de un angajament și de un devotament față de persoana și lucrarea lui Isus Cristos, față de învățăturile lui și față de stilul de viață promovat de el, cât și de un devotament durabil față de domnia lui deasupra tuturor altor autorități pământești, a altor dedicări și a altor loialități. Așa fiind, aceasta nu trebuie să se limiteze la granițele tribale sau naționale, ori fie confundată sau să fie redusă la anumite categorii politice cum ar fi cele de “conservator” sau „liberal”, ori la anumite categorii psihologice cum ar fi cele de „reacționar” sau de „progresist”.

În al cincilea rând, mesajul evanghelic, „vestea bună”, este prin definiție în măsură copleșitoare și întotdeauna un mesaj pozitiv înainte de a fi unul negativ. „Puterea lui Nu” are o enormă importanță teologică și culturală în special în vremuri ca acestea, în care se spune că „orice este permis” și că „este interzis a interzice”. Așa cum a făcut și Isus, evanghelicii trebuie uneori să formuleze judecăți aspre cu privire la ceea ce este fals, nedrept, și rău. Dar, mai întâi și mai presus de orice, noi, evanghelicii suntem pentru Cineva și pentru ceva, mai degrabă decât împotriva cuiva sau a ceva. Evanghelia lui Isus este Vestea Bună cu privire la primire, iertare, grație și eliberarea de lege și legalism. Este un „Da” colosal rostit pentru viața și pentru aspirațiile umane, ca și un Nu apăsat rostit cu privire la ceea ce este în opoziție cu destinul nostru cel adevărat, ca ființe umane create după chipul lui Dumnezeu.

În al șaselea rând, trebuie să facem distincție între evanghelism și alte două tendințe opuse cu care s-a confruntat protestantismul: revizionismul liberal și fundamentalismul conservator. Chemați de Isus pentru a fi „în lume, dar nu din lume”, creștinii, în special în societatea modernă, au fost împinși către două extreme. Cei care au fost mai liberali, au înclinat să se acomodeze lumii într-un mod care să reflecte gândirea și stilul de viață contemporan, până acolo încât au devenit necredincioși lui Cristos; pe când cei mai conservatori au avut tendința de a înfrunta lumea, rezistându-i în moduri care se dovedesc a fi în egală măsură forme de neascultare față de Cristos.

Tendința revizionistă liberală s-a manifestat pentru prima dată în secolul al XVIII-lea și a devenit mai pronunțată astăzi, atingând apogeul în acele versiuni ale credinței creștine care sunt caracterizate de mari slăbiciuni cum ar fi o încredere exagerată în capacitățile umane, o înțelegere superficială a răului, o viziune neadecvată asupra adevărului, ca și o concepție deficientă despre Dumnezeu. În final, uneori aceștia nici nu mai pot fi identificați ca fiind creștini. Iar atunci când apare o asemenea nedorită capitulare, aceste așa-numite „evanghelii alternative” nu reprezintă nimic altceva decât o serie de pierderi serioase, care în final pecetluiesc dispariția lor:

Este vorba mai întâi de o pierdere a autorității – în acest caz Sola Scriptura („numai prin Scriptura”) este înlocuită cu sola cultura („numai prin cultura”).

În al doilea rând, este vorba de o pierdere a comunității și a continuității – astfel, „credința dată odată pentru totdeauna” devine credința dată doar unui anumit popor, într-o epocă anume, ceea ce pune distanță între noi și alți credincioși care au existat de-a lungul timpului și din generație în generație.

În al treilea rând, avem de-a face cu o pierdere a stabilității – așa cum spune Inge, într-o expresie inspirată, „cel care se căsătorește cu spiritul epocii va rămâne în curând văduv”.

În al patrulea rând, aceasta duce la o pierdere a credibilității – acest „nou tip de credință” se dovedește a fi identică cu credința celor sceptici, astfel încât nu mai rămâne în urmă nimic consistent creștinesc pentru cei care caută să examineze și să înțeleagă credința creștină.

În al cincilea rând, observăm o pierdere a identității – astfel, această versiune revizuită a credinței pierde din ce în ce mai mult asemănarea cu credința creștină istorică, aflată în deplină concordanță cu aceea a lui Isus.

Pe scurt, cu toată sinceritatea pe care o afișează, și în ciuda încercării lor de a fi relevanți, cei care promovează extrema revizionistă liberală riscă să devină ceea ce Sǿren Kierkegaard numea niște oameni care folosesc „sărutul lui Iuda”, referindu-se la creștinii care îl trădează pe Isus pentru o interpretare (greșita) a lui.

Tendința fundamentalistă este mai recentă, și chiar mai apropiata evanghelismului, așa încât în ochii multora aceste două concepții se suprapun. Noi îi apreciem pe cei din trecut pentru dorința lor sinceră de a fi fideli fundamentelor credinței, dar fundamentalismul a devenit între timp un element străin adăugat credinței creștine și s-a dezvoltat în esența sa ca o reacție de timp modernist față de lumea modernă. Fiind o reacție la lumea modernă, aceasta tinde să idealizeze un trecut care nu mai există și să radicalizeze prezentul, manifestând, atât în plan personal cât și public, un gen de militantism care riscă să devină sub-creștin.

Fundamentalismul creștin are corespondențe în multe religii și chiar în secularism; el devine adeseori o mișcare socială cu identitate creștină, al cărei conținut și comportament creștin sunt diminuate în mod dramatic. Fundamentalismul, de exemplu, se îndepărtează prea adesea de principiul evanghelic, așa cum o fac uneori și evanghelicii, atunci când nu mai ascultă de marea poruncă de a-l iubi pe aproapele lor ca pe ei înșiși, ca să nu mai vorbim de cerința radicală a lui Isus ca cei care îl urmează să-i ierte pe alții fără limite și să-și iubească chiar și dușmanii.

În al șaptelea rând, evanghelismul este deosebit prin modul în care privește în egală măsură înspre  trecut și înspre viitor. În esența lui, evanghelismul privește înapoi la Isus și la Scripturi, considerându-le nu doar ca pe niște rădăcini istorice, ci și ca o angajare a inimii față de centrul și în direcția generală a dorinței și învățăturii lui; și nu ca o decizie luată o singură dată, ci ca o dedicare făcută iar și iar, pentru acest principiu vital al stilului de viață promovat de Isus. De aceea, a fi evanghelic nu înseamnă doar a avea o credință personală profundă, un puternic angajament pentru sfințenia etică a vieții, și un pronunțat voluntarism în acțiune, ci și a trăi în mod practic o credință al cărei dinamism este modelat fără sfială de adevăr și de istorie.

Și totuși, departe de a fi conservatori naivi și susținători fără rezerve ai tradiției, a fi evanghelici implică un permanent angajament față de Isus Cristos, iar aceasta aduce cu sine nevoia de inovație, de reînnoire, de reformare, și de dinamism întreprinzător, pentru că toate lucrurile, în orice epocă, trebuie să fie analizate în lumina lui Isus și a cuvântului său. De aceea, principiul evanghelic este o chemare la autoexaminare, la reflecție, și la dorința de a fi corectați și de a ne schimba ori de câte ori acest lucru este necesar. În același timp, departe de a fi avocații nihilismului contemporan, care promovează „schimbarea de dragul schimbării”, a fi evanghelic înseamnă a recunoaște supremația autorității Scripturii, care ne îndreaptă către Isus și ne ajută astfel să vedem nevoia de a conserva o formă care rezistă tuturor încercărilor de re-formare.

De aceea noi privim rațiunea și credința ca pe niste aliați, mai degrabă decât ca pe niște dușmani, și socotim că nu există nicio contradicție între minte și inimă, între a fi pe deplin credincios pe de o parte, și a fi pe deplin critic sub raport intelectual, respectiv a fi contemporan, pe de altă parte. De aceea evanghelicii se deosebesc de reacționari prin aceea ca sunt atât reformatori, cât și inovatori; ei se deosebesc însă, de asemenea, de progresiștii moderniști, prin negarea legitimității ideii că cu cât un lucru este mai nou, cu atât este el mai adevărat și că ultimul lucru descoperit este și cel mai important, dar și prin faptul că sunt înclinați să conserve ceea ce este adevărat, drept și bun. Evanghelicii cred în adevărul paradoxal potrivit căruia cea mai sigură cale către înainte este întotdeauna să mergi mai întâi înapoi; această „întoarcere înapoi” este secretul tuturor trezirilor și al reformelor adevărate.

În concluzie, a fi evanghelic este o opțiune mai veche și de mai lungă durată decât aceea de a fi protestant. Dorința arzătoare de a fi evanghelici s-a aflat în centrul Reformei protestante, și ceea ce dă Reformei valabilitate creștină, din punctul nostru de vedere, este recuperarea de către ea a adevărului biblic. În unele țări, termenul „evanghelic” este încă sinonim cu termenul „protestant”. Cu toate acestea, este clar că termenul „evanghelic” și dorința de a fi biblici, predatează și supraviețuiesc în egală măsură proiectului protestant în forma lui istorică, pentru că termenul „a protesta” și-a pierdut tot mai mult semnificația lui originală pozitivă, respectiv aceea de a „mărturisi pentru cineva” (pro-testantes), iar termenul „protestant” este unul din ce în ce mai mult limitat la o anumită perioadă istorică. Alte etichete vin și pleacă, dar principiul evanghelic, care urmărește credincioșia față de Vestea Bună a lui Isus și față de Scripturi, va rezista pe veci.

About these ads

Responses

  1. E-un document lung ce merita analizat. la prima lectura m-as declara de-acord el, cu exceptia faptului ca pune egalitate intre conservator si fundamentalist. Si nu-i drept. Ma surprinde. Eu sunt conservator dar nu-s fundamentalist. Nu cred nici implicatia unor afirmatii care lasa sa se-nteleaga ca a fi fundamentalist e musai sa urasti. Ei insisi recunosc ca e musai sa critic ce-i “rau si fals”. Asta se numeste ura in limbajul laicilor si liberalilor. Deci nu neaparat reactia vehementa a fundamentalistilor si conservatorilor (pe nedrept confundati) e ura!!. Ma rog, e chestie de interpretare… Mi se pare ca autorii sunt conservatori desi se leapada de conservatori. Ce-or fi vrind sa fie progresivi?.. Da-n mare sunt de-acord cu ei… Atita doar ca exista crestini persecutati si in libertate iar acestia au drept sa se apere fara ca asta sa insemne “a se plinge” ceea ce autorii se grabesc sa respinga… Kind of ok so far, I guess.

    • Chiar daca socotesc ca a fi evanghelic nu inseamna neaparat a fi conservator (si ca cineva care nu este este conservator, nu este neaparat liberal), sunt de acord ca a pune semn de egalitate intre conservatorism si fundamentalism este gresit.
      Totusi, nu mi s-a parut deloc ca acest document pune semn de egalitate intre cele doua. Ma puteti ajuta sa inteleg de unde trageti aceasta consluzie? Poate n-am observat eu.
      In ce privesre corelatia dintre fundamentalism si ura, asa cum bine stiti, opiniile mele difera de ale dvs. Fiind un simpatizant al fundamentalistilor (probabil fara a fi insa fundamentalist), cred ca n-ati simtit niciodata ura lor pe pielea dvs. Asta imi aduce aminte de un coleg de serviciu, care ma intreba, cu falsa naivitate, de ce cred eu ca pocaitii sunt persecutati in Romania. I-am raspuns atunci ceea ce va spun si dvs. Haideti sa facem un exercitiu de empatie si sa va puneti putin in locul meu. Cred ca atunci veti pricepe mult mai mult decit intelegeti acum.
      In ce ma priveste, lucrurile stau, in mod evident, cu totul altfel. Am pielea tabacita deja de rani provocate de acestia De aceea prefer sa suflu si in iaurt.
      Oricum, cred ca este un document consistent, chiar daca putin cam lung. Da Doamne sa vina vremea cind asemenea documente de calitate sa fie prodise de evanghelicii de la noi. Pentru aceasta este insa necesar sa vedem un sfirsit al dihoniei patologice care ne bintuie in ultimele decenii si de la a carei vindecare, din pacate, noua conducere a Uniunii baptiste nu pare sa contribuie in nici un fel. Ca sa nu mai vorbim de penticostali si crestini dupa Evanghelie, care continua sa fie dominati de vechea garda, cea care s-a prostituat intr-o veselie cu regimul comunist.

  2. DM:
    Ei vorbesc doar de 2 cai. Vorba aceea tertium non datur. Pun 2 tendintse intre evanghelici:
    “revizionismul liberal și fundamentalismul conservator”
    ..Aaa ,de urit nu ma uraste lumea pt ca sunt baiat bun. Da, n-am simtsit ura fundamentalstilor evanghelici si nu cred ca ea exista chiar asa cum vreau criticii lor. De ex. pe mine ma deranjeaza la fundamentalisti baptisti ca nu colaboreaza cu penticostalii sau catolicii. Asta poate fi ingustime, rigiditate, dar nu neaparat ura. Daca eu cred ca dvs sunteti gresit si nu ma duc sa predic in biserica dvs., e neaparat ura? Sau nu va invit la mine in parohie, etc. Dar nu contest experientsa dvs. Daca v-a urit cineva, va cred si-mi pare rau.
    In privintsa evanghelicilor din Romania: desi ma intereseaza ce-i acolo si pastrez contact personal cu multi oameni implicati in tsara, nu mi se pare drept sa ma pronunts pt ca sunt plecat de mult cam de mult.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 249 other followers

%d bloggers like this: