Louay Hatem împreună cu soţia mea
în timpul prime noastre vizite la Paris
Vechiul meu prieten, Louay Hatem, şi-a făcut blog. Îl găsiţi AICI.
Deşi este sirian, şi, ca atare, vorbitor nativ de limbă arabă, Louay este cetăţean venezuelean, şi, evident, vorbeşte curent spaniola. Louay vorbeşte însă şi limba română, căci a studiat medicină în România, în anii de tristă amintire.
Blogul lui nu este însă nici în arabă. nici în spaniolă, nici în română, ci în franceză, căci, odată cu terminarea studiilor, înainte de căderea comunismului, Louay s-a stabilit la Paris, unde locuieşte şi acum, lucrând ca medic într-un spital de acolo. Lansarea acestui blog a fost ocazionată de vizita pe care prietenul meu a făcut-o la Miami, în Florida, unde sora lui mai mare a fost supusă unei operaţii delicate.
L-am cunoscut pe Louay printr-o întâmplare fericită şi providenţială şi apoi ne-am împrietenit, păstrând şi astăzi o legătură strânsă, atât cât ne permite distanţa spaţială la care trăim unul faţă de altul.
Louay provine dintr-o familie de druzi din Siria. Familia lui a emigrat în Venezuela, unde tatăl lui a făcut afaceri cu petrol. În acest context Louay a intrat în contact şi a devenit adept al unei secte eretice, cea a branhamiţilor (adepţii lui William Marrion Branham, un lider al mişcării carismatice din America devenit eretic). Mai mult, Louay, era membru al unei grupări branhamite care se reclama de la un aghitant al lui Branham, numit William Sotto, care socotea că este Cristos revenit pe pământ.
Cu aceste idei trăsnite a venit Louay în România. A fost primis aici de tatăl lui, care spera că în România, care era o ţară comunistă, nu există creştini şi astfel fiul lui se va putea vindeca de ideile lui. Astfel a ajuns el student la medicină în Iaşi. Il rog pe Louay să-mi amintească anul, căci nu-mi mai aduc aminte exact.
Louay dorea din toată inima să găsească creştini, şi nu ştia cum. Într-o zi a mers la agenţia CFR să cumpere bilete. Acolo, pe un scaun, a întâlnit un om straniu. Numele lui era Gheorghe Panaite. Sărmanul avea o problemă cu etajul superior, dar în sinceritatea lui dorea să-l predice pe Cristos şi metoda lui de a atrage pe cei interesaţi era să citească Biblia în spaţiile publice. Prin el, Louay a ajuns în biserica baptistă şi apoi, nu peste mult timp, a devenit membru al grupului meu de ucenicie. Nu după multă vreme am descoperit stupefiat că Isus, cel căruia mă închinam eu, nu era Cristos cel în care credea Louay. “Mântuitorul” lui pasă-mi-te revenise deja pe pământ. Mai mult, Louay avea o intensă şi zeloasă activitate misionară, făcând deja un număr important de prozeliţi. Înţelegând aceasta, l-am confruntat pe Louay şi i-am spus că dacă persistă în erezia lui este pierdut.
Prietenul meu a luat în serios avertizarea, iar Dumnezeu, a lucrat în conştiinţa lui, prin Duhul Sfânt, astfel încât în timpul următoarei lui călătorii în Venezuela a rupt legăturile cu secta şi a devenit membru al Bisericii lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Mai mult, el a mers apoi pe la toţi cei la care făcuse misiune branhamită (există şi acum destui în România, mai ales printre penticostaliştii adepţi ai curentului antitrinitar numit “Numai Isus” – Jesus only), ajutându-i pe mulţi dintre aceştia să revină la credinţa creştină istorică.
Doctorii Tchipeta şi Louay la terminarea studiilor
Unul dintre branhamiştii care s-au renunţat, prin intermediul mărturiei lui Louay, la această erezie, este şi doctorul Tchipeta, care lucrează acum într-un spital creştin din RPD Congo. Iată-l aici, mai sus, cu Louay înainte de plecarea din România, după terminarea studiilor.
Vă recomand, deci, cu căldură blogul lui Louay, un om al lui Dumnezeu cum rar întâlneşti.






fantastica biografie! Am si intrat pe blogul lui sa-l salut. Multumesc pentru povestire !
De: Ioan T.Morar pe 20 septembrie 2008
la 11:19 am
Louay are, intr-adevar, o biografie fascinanta. Si este un om special.
Inca n-am reusit sa-l conving a vizita din nou Romania. Mai incerc. Daca nu am succes, ma duc iarasi sa-l vad la Paris, caci mi-e dor de nu mai pot de Orasul Luminilor.
De: DanutM pe 20 septembrie 2008
la 12:34 pm
Sinteti bineveniti la Paris cind vreti.
Va primim cu bratele deschise.
Amintirile de la Iasi sint totdeauna prezente in gindul si inima mea.
De: L. HATEM pe 23 septembrie 2008
la 4:51 am
Salute Foarte Multe
Eu sint fratele lui Louay si am fost in Romania
un an in 1984, acele timps care niciodata voi uita
De: KOUSSAY HATEM pe 25 octombrie 2008
la 6:12 am
Te salut, Koussay. Ma bucur sa aud de tine. Unde esti? in Venezuela?
Te salut din US unde ma aflu inca o saptamina.
De: DanutM pe 26 octombrie 2008
la 8:03 pm