Inf. „Postolache”
Lt. col. Vasiliu Ghe.
Buşteni
10.06.1986
Notă informativă
Duminică 8 iunie a.c. la ora de evanghelizare, între 11-12,20, MÎNĂSTIREANU DĂNUŢ a lămurit auditoriul despre „CONDIŢIILE MULTIPLICĂRII SPIRITUALE”.
Cu acest prilej a povestit despre experienţa unui frate din FRANŢA, care pastor fiind şi văzând răceală în biserică a coborât de la amvon, a stat de vorbă cu ei, pe rând, îndemnând şi pe alţi fraţi din conducere sau cu experienţă, să se ocupe mai ales de cei mai de curând predaţi domnului.
În acest context a îndemnat ca fiecare să se ocupe de câte cineva, o familie chiar, pe care să-i îndrume şi după ce s-au botezat.
A citit „FRAŢII KARAMAZOV” şi impresionat de spusele unui personaj, preot fiind, că el, preotul, este vinovat de păcatele enoriaşilor, a spus: „Dacă binecuvântarea domnului nu vine peste această ţară nu regimul comunist este de vină, nu comuniştii sunt de vină că avem secetă, radiaţii şi nedreptăţi, nu ateii sunt de vină pentru acestea ci noi creştinii căci prin viaţa noastră păcătoasă am mâniat pe domnul.”
Referindu-se la lecţia „UN OSTAŞ AL LUI CRISTOS” a făcut apologia armatei domnului condusă de Iosua pentru cucerirea CANAANULUI, l-a asemuit pe PAVEL cu un ostaş devotat al lui CRISTOS care n-a dezertat o clipă de la misiunea lui de evanghelizare.
„În principiu nu am nimic împotriva celor care pleacă în America, totuşi este bine să nu dezertăm ci să luptăm acolo unde este nevoie în pofida condiţiilor vitrege.”
Răul din biserică este şi acela că nu mai sunt strategi, că cei aduşi în biserică sunt părăsiţi repede, nu mai au părinţi spirituali şi din această cauză se constată că după doi ani dragostea se răceşte.
„Câţi au primit pe CRISTOS prin cuvântul nostru? Puţini, foarte puţini. Asta şi pentru că nu abordăm pe oricine şi cu orice ocazie. Trebuie să facem pentru domnul orice, oriunde şi oricând. La un camping dintr-o localitate din vest, doi fraţi licenţiaţi în biblie, timp de o săptămână au făcut mâncare şi au spălat vasele la ceilalţi toţi.”
La CONSTANŢA a venit un inginer la credinţă. Din prea mult zel a început să-l doară capul apoi s-o ia razna. În adunare se vedea clar lucrul acesta căci vorbea nelogic.
„Dar pentru că nimeni nu s-a gândit să stea de vorbă cu el până la urmă a înnebunit şi s-a sinucis. Cine este vinovat de sângele lui?”
Postolache
10.06.1986
N[ota] O[fiţerului]:
MĂNĂSTIREANU DAN este lucrat prin DUI. Cele semnalate sunt reale fiind cunoscut că desfăşoară o intensă activitate de îndoctrinare.
S.I. Informatorul a fost instruit în mod concret cum să şi-l apropie pe M.D., ce anume probleme să-i pună în discuţie pentru realizarea acestui scop..

