Din episodul trecut:
Cu câteva mese mai încolo doi îndrăgostiţi trecuţi de prima tinereţe se sărutau cu foc, în valuri, învăluiţi într-un soi de clandestinitate. Scena părea decupată dintr-un film de serie B. Incepeam sa ma intreb oare cum o fi la Manzanillo…
___________________________________________
DM - Si, cum a fost de fapt la Manzanillo?
VB - La Manzanillo a fost fabulos. Nu s-a intimplat nimic, dar absolut nimic vreme de citeva zile. Singurul lucru notabil era un sat din vecinatate care se numea San Francisco. Dar nici acolo nu se intimpla nimic. Iar pe o strada laturalnica am dat de o cladire impozanta numita Central Bank of New York. Cu chiu cu vai, dupa vreo 6 ore am gasit unde sa dormim. Orasul parea mort, stateam trintiti pe rucsaci in piata mare asteptind ceva ce intirzia sa se intimple.
In schimb drumul cu trenul de la Bayamo la Manzanillo a fost gratios. Trenul nu avea geamuri, nici usi, strabatea cimpuri nesfirsite de trestie de zahar, oprea in gari absurde, parca decupate din poezia simbolista. Vreo 4 ore m-am uitat la o pereche ce dormea in leganatul trenului - ea cuibarita in causul umarului lui, el sprijinit cu capul de crestetul ei. El imbracat militar, cu stea in frunte, pe piept cu o eticheta pe care scrie Ministerio del Interior, inghesuiala, caldura, sporovaiala de oameni.
Gara era undeva la capatul orasului, in oras masini mai deloc, doar carute cu cai, un cartier de blocuri, case mici, oameni la umbra leganindu-se in balansoare, pionieri mereu veseli, o mare murdara in care zace o epava ruginita si peste toate, cel mai frumos apus de soare care se spune ca poate fi vazut in Cuba.
Cel mai bun lucru in Manzanillo a fost ca puteam trai ca niste cubanezi, platind peste tot in pesso cubano si nu in moneda lor convertibila echivalenta cam cu 0,80 de euro, ce se numeste pesso convertibile. Dubla moneda e o inventie a unui regim disperat care guverneaza o economie jalnica si care incearca sa tapeze turistii cit poate. Situatia seamana un pic cu ‘shop-urile’ lui Ceausescu, unde aveau acces doar cei care detineau valuta si pasaport.
Asa ca am trait bine-mersi la Manzanillo ca niste localnici, plimbindu-ne de colo colo, bind cafele mici si dulci la Cafeteria 1906 din centru, privind apusuri si facind fotografii mai mult din obligatie, nu pentru ca am fi avut vreun subiect care merita ceva.
Va urma
Nota: Fotografiile sunt copyright Voicu Bojan.
Categories:
