Posted by: DanutM | 9 februarie 2008

17 septembrie 1975 – Nota de analiza

Ministerul de Interne
Inspectoratul Judeţean Iaşi
Serv. I, Bir. 3

13 IX 1975

Notă de analiză

privind d.u.i „Chitaristul”

Cu ocazia analizei anterioare s-a propus şi s-a aprobat influienţarea pozitivă a numitului Mănăstireanu Dănuţ, lucrat prin dosar de urmărire informativă pe linia cultului baptist.

Pentru acest lucru a fost folosit în primul rând informatorul „Barbu”, care fiind pastor are posibilitatea să poarte discuţii mai ample şi mai competente cu cel în cauză, dispunând totodată şi de puterea de a exercita o influienţă în bine asupra acestuia.

De asemenea au fost contactaţi unii credincioşi care au sau au avut relaţii mai apropiate cu suspectul, pentru a le cunoaşte poziţia faţă de activitatea lui şi a-i determina să acţioneze în sens pozitiv asupra acestuia.

Din acest punct de vedere, raportez că nu s-a reuşit să se stea de vorbă cu toţi cei propuşi şi care ar dispune de posibilităţi mai mari pentru influienţare.

Informaţiile pe care le deţinem în legătură cu activitatea obiectivului, concretizează următoarele aspecte:

  • La facultate este cotat ca un student bun, cu o comportare bună, liniştit fără a avea un anturaj sau prieteni.
  • La obiectele cu profil politic este apreciat pentru intervenţiile sale optime şi la obiect. Aici, în acest mediu, nu desfăşoară nici un fel de activitate religioasă, evitînd discuţiile pe această temă cu colegii sau profesorii.
  • În cadrul cultului activitatea lui nu mai cunoaşte entuziasmul care se manifesta înainte, iar ideile lui de reformare şi activizare a tineretului au fost abandonate. Anturajul ce şi-l formase din tinerii, cu care organiza activităţi în grup la domiciliul său sau al altora, s-a destrămat.
  • S-a retras singur în sfera unor activităţi mai puţin răsunătoare, izolîndu-se de restul tinerilor. De curând s-a căsătorit şi izolarea lui s-a accentuat, neavînd relaţii mai apropiate decît cu verişorii săi Valerica şi Dan Raveica, [1] însă şi acestea au un caracter sporadic. Deşi legături frecvente are şi cu familia XXXXX, tineri căsătorit (sic!) recent, totuşi acesta nu împărtăşeşte ideile suspectului.
  • Şi la biserică evită să discute cu alţi credincioşi, ci asistă numai la slujbă şi apoi pleacă imediat sau chiar pleacă mai înainte. Faţă de situaţia familiei Ababei, cu care este rudă, are o poziţie bună.

Propunem să se continue măsura influienţării lui pozitive astfel:

  • informatorul „Barbu” va discuta probleme mai ample cu cel în cauză căutînd să şi-l apropie, chiar dacă nu este de acord în unele din părerile lui.
  • obiectivul va fi contactat de către organele noastre pentru a stabili direct concepţiile ce le are. [2]
  • vor fi contactaţi sectanţi cu putere de influienţă asupra lui, care să acţioneze în acest sens.
  • totodată, prin inf[ormatorul]. „Barbu” şi colaboratorii „Cristina” şi „Figaro”, [3] recent recrutaţi, se va urmări reacţia sa faţă de aceste măsuri, intenţiile ce le are şi activitatea ce o desfăşoară.

SPECIALIST II
Lt. col. Ceucă Gheorghe

Ofiţer
Lt. Negru Ion

Notă:
16 IX 1975

  • De acord cu măsurile propuse, exceptând pe cea privind contactarea obiectivului, măsură ce o apreciez ca inoportună. [2]

Lt. Col. C. Popescu

SE APROBĂ
Ss. indescifrabil
17 IX 1975

Comentarii

1. Avem aici un exemplu de nume care din neglijenţă n-au fost obliterate de angajaţii CNSAS.

2. Această propunere riscantă va fi respinsă de superiori, aşa cum se poate vedea în nota din finalul documentului.

3. În ciuda solicitării exprese făcute CNSAS, conform legii, de deconspirare a acestor doi colaboratori ai Securităţii din rândul membrilor Bisericii Baptiste din Iaşi, ca şi a celorlalţi menţionaţi în dosar, n-am reuşit să aflu cu certitudine numele real al nici unuia dintre ei. Deşi consider că am argumente serioase pentru a identifica numele unora dintre acestor persoane, mă voi abţine de la speculaţii şi voi insista la CNSAS pentru deconspirarea lor, după ce această instituţie va primi în custodie întreaga arhivă a Securităţii.

Leave a response

Your response:

Categorii