Postat de: DanutM | 30 ianuarie 2008

9 iunie 1975 – Citat din scrisoare interceptata

Ministerul de Interne
U.M. 0947 Iaşi
Nr. 0014063 din 9 iunie 1975

Către,

Ministerul de Interne. Insp. Jud. Iaşi Securitate

IND3113/M.I

La adresa dv. Nr. 002235 din 20 01 1975

O sursă a unităţii noastre ne-a informat că obiectivul dv „Chitaristul” (Mănăstireanu Dănuţ) din Iaşi i-a relatat altei obiective al (!) dv „Minodora” (Mucea Mihaela) care în prezent se află la un curs de specializar (!) la Constanţa următoarele:

„…Am recitit azi în continuare din Matei 6:9-34. Am remarcat în mod deosebit vers 21 şi 33. Primul este o constatare cu valoare absolută. Traducerea engleză a textului dezvăluie nu numai faptul că inima este acolo unde este comoara, dar şi acela ca va fi în acel loc. Asta înseamnă că inimile noastre, a mea şi a ta se contopesc într-un tot indistructibil dacă sunt o comoară una pentru alta. Al doilea verset este o promisiune condiţionată. Este vorba şi de o prioritate. Noi toţi căutăm într-un fel sau altul împărăţia lui Dumnezeu… Aceasta e problema şi cheia rezolvării este în acordarea acestei priorităţi…

Şeful Biroului
S.s. indescifrabil
R.D 260/2318
9 iunie 1975


Lasă un răspuns

Your response:

Categorii